Descărcînd de pe Biblioteca digitală a Bucureștilui cărți în variantă on line am descoperit existența a două volume ale lucrării Documente Putnene.
Primul volum se intitulează Vrancea. Odobești-Cîmpuri, și e marcat de precizarea, Publicate cu un studiu introductiv despre Vrancea, iar al doilea, Vrancea. Irești-Cîmpuri, publicate cu un studiu introductiv despre Proprietatea colectivă vrînceană.
Autorul e Aurel V. Sava, în primul volum, Judecător de ședință în Tribunalul Putna, în al doilea, Președinte de tribunal.
Primul volum a fost tipărit în 1929 la Tipografia „Cartea Putnei”, Focșani, cu o Prefață de Nicolae Iorga, iar al doilea, în 1931, la Tipografia Băncii Centrale Cooperative Chișinău, cu ajutorul Fundațiunei Ferdinand.
Saltul e vizibil.
În doar doi ani autorul a fost promovat ca președinte de Tribunal, iar cartea a sărit de la o amărîtă de tipografie din Focșani la ditamai tipografia unei bănci din Chișinău.
Dincolo de aceste aspecte duios umoristice, se întrevede pasiunea unor amploaiți pentru cercetarea de arhivă în materie de istorie. Aurel V. Sava nu-și tipărește panseurile despre Istorie, ci rezultatul muncii de arhivă. Fie și pentru asta merită aprecierea noastră.
Cuvîntul lămuritor explică felul în care a apărut ideea cărții:
„Trebuind ca judecător să soluționez într-un proces problema supraviețuirii așa numitului obicei al pămîntului în Vrancea, în raport cu legislația modernă, am simțit nevoia de a pătrunde evoluția istorică a acestui drept cutumiar, în care scop am cercetat Arhiva Tribunalului Putna, Arhiva Statului Iași și, în special, parte din hîrtiile vechi, ce se găsesc încă în număr nebănuit de mare la răzeșii din Vrancea.
În felul acesta am transcris un material documentar foarte important și în mod firesc, din curiozitate pentru istoria acestei regiuni, am ajuns să adun pe lîngă materialul vrîncean, care interesa studiul meu asupra proprietății colective vrîncene, material documentar pentru întregul ținut al Putnei.
Hotărîndu-mă să public ceea ce am adunat spre folosul tuturor cercetătorilor, încep cu acest volum. În intențiunea mea era ca să dau la iveală aici tot materialul referitor la regiunea muntoasă a județului din care Vrancea ocupă cea mai mare parte. Împărțisem publicația pe documente în cinci părți deosebite și anume: Partea I-a: Documentele anterioare anului 1801, cînd a intrat Vrancea în stăpînirea boierului Iordache Roset Roznovanu, Partea II-a: Actele din timpul procesului dintre Vrînceni și boierul Iordache Roset Roznovanu, Partea III-a: Actele cu caracter obștesc referitoare la împărțirea munților, la împărțirea hotarelor între sate și alte chestiuni de interes colectiv, Partea IV-a: Procese mari vrîncene de importanță obștească și Partea V-a: Acte cu caracter individual posterioare anului 1801.
Nevoit să dau la lumină cît mai curînd o parte din munca mea, nu m-am putut hotărî la o publicație făcută în pripă, cu toate greșelile inerente unui asemenea mod de publicare, ci am preferat să împart în două volume materialul destinat primului volum, ce intenționam să public. Această împărțire are însă darul de a rezerva volumului de față o importanță mai ales istorică, cel următor avînd prin natura documentelor ce va cuprinde o importanță mai ales juridică.
Cu nădejdea că volumului acestuia îi va urma cît de curînd volumul celălalt referitor la aceiași regiune, apoi altele, însumînd laolaltă documentele referitoare la întregul ținut al Putnei, rog și pe această cale pe toți aceia care posedă documente în legătură cu această regiune să mi le pună la dispoziție.
Nu pot termina aceste rînduri fără a exprima pe această cale mulțumirile mele d-lui profesor Gh. Ghibănescu pentru rara și deosebita amabilitate cu care mi-a pus la dispoziție cele XX de volume mari manuscrise, cu documente inedite, în care o viață întreagă a așternut pe hîrtie tălmăcirea cuvintelor din bătrîni, d-lui Sever Zotta, directorul Arhivelor Statului din Iași, care m-a învățat să apreciez bogăția materialului inedit, ce se află în dosarele acelei arhive, cum și d-lor Traian Ichim și Gh. Ungureanu de la aceleași Arhive.
Mulțumesc apoi pentru stăruința cu care alăturea de mine au scotocit, după acte vechi, căsuțele răzășești din Vrancea, d-lui profesor Ion Diaconu de la liceul din Focșani, d-lui Simion Hîrnea, grefier la judecătoria Năruja-Putna cum și cucernicilor părinți Teodor Macovei din Nerej și Ion Burgă din Hăulișca, după cum mulțumesc pentru amabilitatea cu care mi-au pus la dispoziție documente, d-lui Alexandru Zissu, în posesia căruia se află interesanta condică de documente a moșiei Câmpuri, d-lui maior Al. Gh. Orleanu din Focșani, părintelui N. Ionașcu din Tulnici, d-lui Teodor Șerbănescu de la Năruja, d-lui Grigore Moțoc, directorul regional P.T.T. din Iași, d-lui Petre Niculescu din Focșani, păstrătorul unei foarte frumoase colecții de documente odobeștene cum și d-lor Mihai Bahnă și Toader Anuțoiu din Spinești, Radu Macovei din Nerej, Ion Gr. Sbârciog din Bârsești și Ion Roșca din Valea Sărei.
Și în sfîrșit, mulțumesc d-lor Ioan P. Ioan și Vasile Antonescu care, în calitate, cel dintîi de prefect al județului Putna și cel de al doilea în calitate de primar al orașului Focșani, au avut deosebita înțelegere de a-mi pune la dispoziție, pînă la apariția volumului, fondurile necesare tipăririi.”
Din cîte arată mulțumirile, acest volum a beneficiat de fonduri de pe plan local, date de prefect și de primar.
Pentru carte, autorul obține o Prefață de la Nicolae Iorga. Nu știm cum a ajuns la marea personalitate. Nu cred însă c-a fost prea greu să-l convingă pe Nicolae Iorga. Biblioteca Digitală a Bucureștiului, cuprinzînd cărți digitalizate, dă peste margini de tipăriturile lui Nicolae Iorga. Istoricul nu semnează însă un text de complezență. Cu puține referiri la întreprinderea lui Aurel Sava ( care merita mai mult, dacă ne gîndim că aparținea unui judecător de pe plan local), Prefața mărturisește cîteva considerații ale lui Nicolae Iorga despre pătrunderea Ungurilor în Țara Vrancei:
„D. Aurel Sava dă o culegere de o mare bogăție, care anunță și alte volume ce vor trata și despre alte părți din regiunea, așa de interesantă și de nouă, asupra căreia se întind cercetările d-sale.
Pe lîngă numeroasele acte pe care le dă la lumină și a căror descoperire le scapă de pierderea care le amenința, se caută în prefață a rezolvi chestiuni vrîncene esențiale, ca aceia a întinderii acestei formațiuni țărănești, de cel mai mare folos pentru studierea tuturor fundațiunilor de autonomie țărănească în Evul Mediu și răsăritean și apusean.
Probleme noi se deschid din aceste revelații și alăturări. D. Sava fixează, cu o migăloasă apropiere a documentelor, hotarele Vrancei. El constată că numai în munte ea se lovea de Țara-Românească. Nimic mai adevărat și mai explicabil decît aceasta. Și iată de ce.
În aceste părți Ungurii au răzbit dincoace de munți. Au răzbit prin trei părți, care reprezintă trei forme deosebite de pătrundere și colonizare. Prin țerani din ținutul Romanului, așezați poate de însuși Roman-Vodă cu moșii lor Miclăuș, Sabău și alții (de unde Miclăușeni, Săbăuani, cu sufixul -ani, de un alt caracter la început, ceea ce înseamnă, ca și Războieni, după războiul de la Valea Albă, o epocă mai nouă, de confuzie a sufixelor ), un cerc de așezări țărănești de la sine pe un teritoriu de cetate nouă. În al doilea rînd, de mai veche origine, prin șalgăii-ceangăi de la salinele Bacăului. În al treilea, măcar tot așa de vechi, oamenii cetății Milcovului sau Crăciunei de mai tîrziu, de lîngă Odobești.
Unele nume ungurești înseamnă încercarea nereușită a unei permanențe maghiare și aici, în Vrancea.
Vrancea înseamnă însă partea românească păstrată, cu vechile ei amintiri slavone, în autonomia ei ancestrală. Popas, întîi, pentru ciobanii trecători, a devenit sălaș pentru ciobanii așezați.
Domnii au respectat această autonomie. Dar au și spart-o prin fundațiuni de mînăstiri ca Mera. Se știe ce s-a întîmplat cu mai tîrzia cotropire boierească.
Colonizarea munteană nu poate fi datorită decît pribegilor din Țara-Românească sau așezării de către Vasile Lupu a sătenilor atrași aici. Din aceasta vine și Vîlcan, găsit de d. Sava, și familia Mehedinți (oameni din Mehedia). De aceia și alegerea locului unde Matei Basarab și-a făcut mănăstirea.
N. Iorga”
Al doilea volum debutează cu o Prefață a autorului. Față de Cuvîntul lămuritor la primul volum, textul se limitează la o panoramă a mulțumirilor aduse celor care i-au înlesnit publicarea.
Saltul e vizibil și-n materie de fonduri:
De pe plan local pe plan național. Mulțumirile atrag atenția asupra unui adevăr.
Nicolae Iorga îi sprijinea pe toți cei care făceau muncă de teren în interesul istoriei, indiferent dacă erau profesioniști sau amatori:
„În seria de volume cu documente privitoare la județul Putna, pe care nădăjduiesc să le dau la lumină, apare astăzi cel de al doilea.
Un gînd recunoscător se îndreaptă către profesorul Nicolae Iorga, care cu îndemnul său generos a dirijat în această direcție pe un nespecialist. Îi mulțumesc aci pentru acest îndemn, cît pentru solicitudinea ce a arătat și celui dintîi volum și celui de față.
Mulțumesc călduros Comitetului Fundațiunei Ferdinand I, pentru ajutorul material datorită căruia am putut suporta cheltuielile tiparului.
De asemenea domnilor C. C. Giurescu, Sever Zotta, Gh. Ghibănescu și G. T. Kirileanu pentru sprijinul ce au dat lucrării mele.”