1. Nicolae Noica mă caută pentru a mă întreba dacă pot publica în revista Historia o scrisoare deschisă adresată premierului și președintelui despre catastrofa în care se află Așezămintele Brătianu. Sigur că pot publica, ba chiar ar fi și indicat. Problema e că public degeaba. Cine nu mai poate dormi în România dinților stricați de soarta Așezămintelor Brătianu?!
2. De la Anticariatul din Centru cumpăr poemul lui Dan Deșliu, Lazăr de la Rusca, sub forma unei broșuri cu desene cît mai convingătoare și mai bătătoare la ochi, precum și un volum despre vizita Reginei Maria în America. Plin de poze, cu pagini din Jurnal, deși nu l-am citit, sînt sigur că e una dintre producțiile encomiastice ale unei vremi de izmeneli monarhiste într-o țară cu privata în grădină.
3. Pentru Istoria proletcultistă, într-un impuls neașteptat, scanez caricaturi de tip nou din Urzica. Am căutat la fișierul clasic o antologie a caricaturii comuniste, la întîmplare, deoarece în afară de Grafică militantă n-aveam nici un indiciu la îndemînă ca s-o găsesc. Am găsit, totuși, și am cerut la sală broșura Grafica sovietică, scoasă la Cartea Rusă în 1950, culegere de studii semnate de Eduard Mezincescu, T. M. Vlad, Titina Călugăru, G. Șaru. Pe copertă, reproducerea tabloului Lenin și Stalin de Vasiliev. Biblioteca a pus pe vremuri o etichetă, pentru mine o noutate: B.A. R.P.R. Sala de lucru. Mă grăbesc să parcurg broșura, să văd ce-aș putea scana. Cuprinde următoarele studii: Chipul lui Lenin și Stalin în grafica sovietică de Eduard Mezincescu, Războiul pentru Apărarea Patriei și construcția postbelică în grafica sovietică de M. T. Vlad, Figuri de mari graficieni sovietici Cucrânicsi și N. N. Jucov de Titina Călugăru și Reprezentarea omului sovietic în grafica sovietică.
Scanînd, trag cîteva concluzii:
- a. Un anume Andreev, a primit permisiunea de a-i face schițe lui Lenin, începînd cu 1920, în cabinetul de lucru al acestuia.
- b. Grafica stalinistă are drept misiune de a convinge că Stalin a fost egal cu Lenin, ba chiar mult mai important decît acesta în Revoluție.
- c. Stalin era tot timpul pe teren în Marele Război, minciună sfruntată, deoarece Tătucul a stat mai tot timpul la Kremlin.
- d. Afișele din timpul Războiului sînt cele mai credibile, deoarece sînt cele mai sincere.
4. Pentru că mă durea capul groaznic (mai ceva decît Pilat din Maestrul și Margareta), seara, scutit și de o prezență obositoare și inutilă la televiziune, am cedat nervos și m-am uitat la Podul spionilor, dat pe un canal. Spun, am cedat nervos, deoarece voiam să văd filmul pe DVD, pe îndelete, pentru a-l compara cu cartea. Acum însă, deși mă tot întreb cînd se termină o dată, din iluzia că voi putea lucra ceva la Istoria proletcultismului, îl văd pînă la capăt. Fără prima parte, pe care, deși o știu din volum, n-ar fi stricat s-o văd, cîtă vreme vorbește despre prinderea lui Abel.
Filmul rămîne interesant prin teza sa de fond:
Pentru Sistemul de forță indivizii sînt niște biete murături pe care le poți folosi cînd vrei și cum vrei. Avocatul Donovan, deși convins că Abel e spion, vrea să-l apere:
Arestarea și anchetarea acuzatului au încălcat toate procedurile. Deși sîntem în America, țară cîntată drept a drepturilor omului, CIA, FBI, Justiția nici nu se gîndesc la Constituție. Vorba unui Securist de la CIA: – Noi nu recunoaștem manualul.
Mai mult decît interesant e faptul că americanii de rînd, în ton cu Sistemul de forță, scuipă pe drepturile omului. Ca și la noi cu isteria luptei împotriva corupției, funcționa pe vremea de culme a Războiului Rece, isteria spionitei. Bietul avocat, cel care va deveni celebru negociind cu Fidel Castro soarta americanilor luați prizonieri la Golful Porcilor, se vede hulit de toți. Patrioții îi dau cu bolovani în geam, în metrou, recunoscîndu-l după poză, călătorii îl privesc chiorîș, gata să-l bată, firma îl dă afară, judecătorul îi respinge toate moțiunile. Pentru a evidenția isteria, Spielberg surprinde secvențe cu elevi cărora li se prezintă lovituri nucleare, un copil de-al avocatului îl mustră pentru că apără un spion rus. Pe acest fond, cine să mai ia în seamă drepturile omului și manualul numit Constituție? Donovan reușește să-l scape pe Abel de la scaunul electric zicîndu-i judecătorului că într-o zi s-a putea să fie nevoie de un schimb și atunci Abel va fi necesar.
Judecătorul transmite mai departe și decide 30 de ani de închisoare.
Disprețul față de om se manifestă de ambele părți. Rușii îl suspectează pe Abel c-ar putea da secrete. Powers e suspectat că ar fi zis totul rușilor, la interogatoriu. Mai mult, în avion, la revenirea în SUA, oficialii îi întorc fundul, furioși că nu s-a sinucis pentru a evita rușine Americii de a-l vedea la Moscova, prins și odată cu el prinsă cu mîța-n sac și America. Se pune problema ca să fie eliberat și un student american, ajuns în Berlinul de Est la o iubită, și căzut într-o capcană. Donovan se angajează să-l elibereze și pe acesta, doi contra unu, spre disperarea celor de la CIA, care-și exprimă fățiș disprețul față de soarta studentului. Interesantă e și observația că RDG suporta greu postura de slugă a URSS, că se voia partener egal cu America și îndeosebi că nu uitase cine distrusese Germania. Ca și România, de altfel.
5. Am găsit cu greu, pe rafturile cu literatură franceză, Victor Hugo, Pedepsele. Abia acum îmi dau seama că în materie de cărți n-am dus o politică închegată, altfel zis, n-am urmărit să cumpăr după un program anume. M-au prezidat în întreprinderea mea hazardul ( am dat de o carte și, din motive și acum obscure, am luat-o) sau preocupările de moment. Acum iau tot ce văd despre Napoleon, deși cu puțin timp în urmă dădeam iama prin cărțile despre Stalingrad. De Victor Hugo, de exemplu, am puțin. Dau însă peste un volum Pedepsele. Cum Hugo îmi e străin ( am fost la Muzeul din Guernsey, unde mi-a sărit în ochi masa de lucrat în picioare, oare de ce?), credeam că Pedepsele sînt un poem de o carte, ceva în genul unei epopei în versuri. Întors în birou, după ce i-am administrat pisoiului o scatoalcă, în joacă, spre fericirea lui, m-am apucat de dibuit versurile despre Waterloo. Nici vorbă să-mi fie de ajutor Cuprinsul. Iau la rînd pagină cu pagină, profitînd de lectura mea, de tip fotografiat pagina. Descopăr cu greu Pedepsele, după ce m-am împiedecat de bulgării cît casa ai versurilor cu trimiteri de wikipedia. Primul vers e tradus de noi, românii, Waterloo, Waterloo, cîmp hain. Formula originală e Plaine morne. Mă apuc de căutat traducerea pe Larrousse. Cum așa ceva n-am pe calculatorul de acasă, mă culc întrebîndu-mă dacă să n-o scol pe soție, absolventă de Franceză, ca s-o întreb cum se traduce morne. Nu cumva posomorîtă?