Şoseaua care leagă Oraşul de Drumul European îţi strecoară, chiar de la început, o inexplicabilă tristeţe. E atît de stricată încît, o clipă, îţi spui că a rămas aşa de la bombardamentele americane din aprilie 1944.
Pe la jumătate însă te mai înseninezi. Un panou înfăţişînd (stilizat, fireşte) o fată cinstită îți dă o veste bună:
Nu mai este mult
Şi într-adevăr, nu departe de acolo, răsare şi creşte, venind spre tine, aceeaşi fată, de astă dată zîmbind cu gura pînă la urechi:
Ai scăpat.
Drum bun!
*
În părculeţul dintre Bulevarde, o tânără cu cosiţe învaţă de zor cursul Pietre de rîu.
*
Chiar de la intrarea în instituţie te întâmpină o mulțime de afişe. Afișe care te îndeamnă să nu mergi mai departe, ci să te întorci acasă şi să te culci:
Xeroxul e defect, Caseria e închisă pentru concediu, Lift defect, Sunt la masă, Revin imediat, Nu intraţi, Accesul strict interzis.
*
Poliţia de frontieră se confruntă cu o problemă insolubilă. De partea noastră a graniţei cu Ucraina, un cetăţean şi-a trîntit un restaurant. WC-ul a fost construit însă dincolo, astfel că beţivii sunt nevoiţi să treacă ilegal graniţa de stat de cîteva ori pe zi.
*
În anul respectiv, nimeni nu mai pusese vacile la jug. Le pregătiră pentru concursul de frumuseţe de la sfîrşitul verii. Premiul consta într-un automobil vopsit în culoarea preferată de cîştigător.
În plus, vaca era filmată şi dată la televiziunea locală în prime-time la emisiunea: Vedeta cu care ne mîndrim.
*
Pe dreapta, cum intri în biserica orăşelului, pregătindu-te din toate punctele de vedere să-i dai atenţie şi lui Dumnezeu, îţi sare în ochi un afiş colorat didactic, scos pe piaţă de Tipografia Patriarhiei.
Sub un telefon mobil închis într-un cerc roşu tăiat de-a curmezişul, stă o rugăminte scrisă cu litere imitînd caligrafia vechilor copişti de mînăstiri.
„De dragul DOMNULUI ISUS
Închideţi telefoanele!!!”
Cei care intră în sfîntul locaş se împart în materie de reacţii după cum urmează. Unii – cei cu un nivel de cultură suficient de ridicat încît să poată suporta o emisiune pe TVR Cultural dedicată Simfoniilor neterminate – surîd ironic. Alţii – cei mai mulţi – se grăbesc să se conformeze anunţului.
Unul singur, dintre cei care au trecut pe aici, s-a manifestat mai aparte.
E vorba de un dealer de telefoane Motorola. Acestuia nu i-a trebuit prea mult timp ca să identifice aparatul din anunţ drept unul Marca Nokia. Ca atare, el a făcut scandal acolo la intrarea în biserică, pe motiv că anunţul se pretează la publicitate mascată.
*
Anunț pe ușa închisă:
„Programul Biroului
De luni pînă vineri
9-11 16-19
În caz de urgenţă – sunaţi de trei ori şi jumătate.
Cînd nu răspundem nu mai sunaţi.
Suntem plecaţi”
*
Un tînăr zvelt, cu profil de atlet amator, şi-a ridicat piciorul şi îşi spală călcîiul baschetului în şuviţa de apă pirpirie a unei arteziene destinată setei cetăţeneşti.
Cîţiva metri mai încolo, nişte poliţişti îl urmăresc uimiţi că cineva poate ridica laba pînă la o asemenea înălţime.
*
După ce-şi refăcu casa, pricopsind-o cu un acoperiş de ţiglă roşie, de te dureau privirile cînd dădeai de el, şi punîndu-i cercevele noi, Lică Parvana deschise în camera de la drum un magazin cu de toate:
De la tîrlici pentru văduve pînă la otravă de şoareci.
Deasupra uşii atîrnă un panou uriaş:
„Magazinul fără firmă
Unde preţul se afirmă”
Cîştiga binişor, deoarece vindea la orice oră din zi şi din noapte.
Nu de puţine ori, se trezea cu cineva bătînd la poartă pe la miezul nopţii ca să cumpere un biberon, deoarece ăla micu’ îl înghiţise pe celălalt şi acum bocea cît îl ţinea gura.
*
Într-un colţ al pieţei, aşezat între două buticuri cu de toate, o măsuţă goală la care stă, în picioare, un tip cu o înfăţişare destul de serioasă.
Pe cartonul de pe masă, jucînd, fără voia lui, rolul firmei scrie:
Vindem pureci vii