„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Cum sînt protejaţi iubitorii de cultură de moartea prin aruncarea în aer

Cultura implică sacrificii enorme.
Nu numai pentru producători, dar şi pentru consumatori.
Am ajuns la această concluzie epocală, decisivă pentru înţelegerea lumii, în noaptea Revelionului 2001, la Paris. În mult numitul oraş al Luminilor, poţi petrece sărbătoarea asta obligatorie în felurite chipuri.

Poţi lua masa la un restaurant cu meniu special de Revelion. Evident, dacă-ţi dă mîna să pierzi o avere doar pentru ca să asişti la ceremonia prin care ospătarul îţi pune în farfuria dintre două lumînări, cu vîrfurile delicate ale tacîmurilor de argint, o bucăţică de carne, nu mai mare decît nasturele de la gîtul unui infanterist proaspăt ieşit de la baia săptămînală. Poţi rămîne în camera de la hotel, pentru a încerca pe pielea ta experienţa omului singur într-un mare oraş. E o experienţă care merită efortul doar dacă după aia publici o carte care ia premiul Gallimard. Altfel ea nu rentează, mai ales dacă ne gîndim la cît de greu e să rămîi singur la Paris, în noaptea de Revelion, cînd eşti însurat. Dacă ţii neapărat, poţi umbla cu Metroul toată noaptea, avînd grijă, totuşi, să ieşi din cînd în cînd la suprafaţă pentru a lua necesara gură de aer. Din partea banilor nici o problemă:
De Revelion, între 22 şi ora 12, a doua zi, Metroul e gratuit la Paris.

Om de cultură din cap pînă-n picioare, eu am ales să merg la Comedia franceză, loc preferat de intelectualii Parisului pentru spectacolul special de Revelion din această noapte, cînd oamenii culţi se hrănesc spiritual, în timp ce restul omenirii, mai puţin cultă, se ghiftuieşte cu sarmale. Mă aşteptam ca lăcaşul lui Molière să arate în noaptea de Revelion mai ceva ca un tort comandat de o vedetă de la Hollywood pentru ziua sa de naştere.

Nici vorbă de aşa ceva.
Clădirea nu se deosebea cu nimic de clădirile din jur.
– Voi fi venit eu mai devreme! mi-am zis şi, în aşteptarea luminilor tîşnind din ferestre, din streşini şi din fundaţie, am prins a mă învîrti în jurul clădirii, ca un satelit artificial scăpat de sub control în jurul globului. M-aş fi învîrtit eu aşa toată noaptea, sau, mai precis, pînă aş fi căzut lat, fără conştiinţă, dacă n-aş fi realizat că uşile sînt pe cale să se închidă.

La intrare, doi inşi iuţi de mînă, cu înfăţişare de pariori înrăiţi, îmi vîră sub nas nişte hîrtiuţe colorate. Sînt invitaţii reclamă la un concert de colinde pentru negri. Cu dînşii nu pierd mult timp. Aplic pe loc străvechea învăţătură:
Înşfaci şi fugi!
Vezi după aia despre ce-i vorba!

Pierd o groază de timp la controlul armelor. Un tip negricios mă piaptănă din cap pînă-n picioare cu un baston electric. Am fost, în zilele şederii mele la Paris, în multe locuri aglomerate: la Galeriile Lafayette, la Samaritaine, la Printemps. Nicăieri n-am întîlnit trecerea obligatorie prin filtrele pentru arme şi explozibili. M-am confruntat cu ele, în schimb, la două lăcaşuri de cultură: Muzeul Luvru şi Comedia Franceză. Se înţelege că, intelectual fiind, m-am zbătut să găsesc o explicaţie. Ştiind cît de mult preţuiesc francezii cultura, am ajuns la concluzia că era expresia clară, fără echivoc, a grijii nutrite de Autorităţi faţă de intelectuali. La Samaritaine, Lafayette merg şi iubitori de cultură. Nu atît de mulţi încît o bombă cu ceas să omoare doar intelectuali. Explozia va lovi, mai mult ca sigur, şi alte categorii ale umanităţii:

Gospodine, băieţi de bani gata, hoţi de buzunare, ba chiar şi nişte călugăriţe venite cu toată mînăstirea să cumpere bonete.

La Comedia Franceză – şi mai ales în noaptea de Revelion – nu pot veni decît iubitori de cultură. Ba chiar, judecînd după sacrificiile presupuse de petrecerea Revelionului la teatru, floarea iubitorilor de cultură. Un ins dispus să rezolve cu mitraliera problema – dintr-o rafală cad un număr par sau impar de cetățeni? va secera la Comedia franceză doar iubitori de cultură.

Că-i vorba de grija franţuzească pentru amatorii de instruire mi-am dat seama la Spaţiul Vivendi, în vecinătatea Arcului de Triumf. Tinerii se grăbesc să intre aici pentru a se instrui graţie Internetului. Pentru că sînt extrem de preţioşi, mai marii aşezămîntului le asigură securitatea printr-un riguros control de arme şi explozibili la filtrele de la intrare.
Să mai spună cineva că în lumea de azi Cultura nu-i la mare preţ!