Pe Costa del Sol, la 52 de kilometri de Malaga, se află Nerja.
Unele ghiduri îi zic acestei localităţi sat. Altele, mai generoase, acceptă s-o treacă drept orăşel. Zgîrcit cu precizările, deoarece trebuie să dea gata întreaga Spanie, ghidul Michelin o expediază la capitolul dedicat întregii Coaste de sud a peninsulei.
Nerja e o aşezare spaniolă ca oricare alta, din sudul Spaniei. Căsuţe albe, mediteraneene, aşezate în trepte, ca spectatorii la un teatru, dar avînd prăvălii cu suveniruri, cetăţeni în chiloţi scurţi şi sandale, expunîndu-le caracterul păros al labelor, copii ducînd subsuoară, ca pe un dispozitiv de mină cu ceas, gîşte, raţe de plastic umflate de grijulia gură a taţilor
Ce poate avea de preț o asemenea localitate, prin nimic deosebită de sutele, miile de aşezări spaniole?
Străzi?
Se găsesc peste tot.
Plaja?
Aproape jumătate din ţărmul Spaniei e o plajă.
Ei bine, Nerja are ceva cu care nici o altă localitate spaniolă nu se poate mîndri:
Balconul Europei.
De cum o iei hai-hui prin oraş, scăpînd în ultima clipă de a fi călcat de o trăsură în care o pereche stă pe perna din spate cu un aer echivoc, pe jumătate mîndră, pe jumătate speriată, dai de o terasă cu vedere la Mediterana. Pe acest loc a fost prin secolul al IX-lea o fortăreaţă. Dovadă că aşa e, stau două tunuri simbolice, îndreptate spre mare. Grotă a acestui ieşind, Nerja mai e numită și Balconul Europei. Asta vrea să spună că, ajuns pe terasa cu pricina, poţi privi Mediterana ca dintr-un balcon al continentului. Astfel de terase vor fi cu sutele în jurul Europei. Din nefericire pentru localităţile care le adăpostesc, numai una s-a gîndit s-o boteze, dar mai ales s-o trateze drept „Balconul Europei“. Cei din Nerja au fost inspiraţi. Tot făcînd tărăboi pe tema că terasa respectivă e un balcon în care, stînd, poţi privi Mediterana şi, mergînd cu fantezia mai departe, întreaga planetă, multă lume a sfîrşit prin a accepta că aici e balconul Europei. Drept urmare, turiştii din Nerja se dau de ceasul morţii ca să stea fie şi o noapte la Hotelul „Balconul Europei”, ridicat, se înţelege, chiar pe terasă! Deşi preţul unei camere e fabulos (800 de dolari pe noapte), hotelul e atît de solicitat încît nu e disponibil pentru grupuri. Sînt mulţi străinii care, deşi cazaţi pe timpul vacanţei la alte hoteluri din oraş, dau 800 de dolari pentru a dormi aici o noapte. Întorşi acasă, ei vor povesti în stînga şi-n dreapta c-au dormit în Balconul Europei!
Multe asemenea mărunţişuri intrate pe mîinile spaniolilor au devenit o bună afacere. E însă unul care nu le-a ieşit. Cu ocazia reuniunii NATO de la Madrid, Bill Clinton şi ambiţioasa sa consoartă, Hillary, au dat o fugă pînă la Granada. Ajunşi pe colina Sfîntul Nicolae, cel mai cunoscut turist din lume a declarat c-a văzut de aici, de pe dîmb, cel mai frumos apus de soare din viaţa sa. Criza de lirism a lui Bill Clinton era să provoace în Spania un război civil mai straşnic decît cel din anii ’40. Autorităţile au făcut un raţionament rapid. Granada e vizitată de mulţi turişti americani. Aceştia au două trăsături native:
- Beneficiază de un portofel burduşit cu dolari.
- Au o înclinaţie evidentă spre infantilism tribal.
Concluzie:
Respectivii turişti ar fi tare încîntaţi să dea de ceva legat de preşedintele lor.
Astfel că autorităţile s-au gîndit să ridice un obelisc pe locul unde Bill Clinton a făcut ieftina sa declaraţie. Spaniolii au sărit în sus, atinşi la orgoliul naţional. Cum adică! au strigat ei, să se ridice un obelisc pentru o platitudine, într-o ţară care a dat lumii fraze celebre, scrise de Cervantes sau Lope de la Vega?
Pînă la urmă, s-a ajuns la un compromis.
În locul obeliscului a fost pusă o placă.
Văduvită de poză (nu de alta, dar costă!), placa a devenit locul ideal de exprimare a opiniei spaniolilor despre hîrjonelile sexuale ale marelui Bill!