În maldărul de pliante de la hotelul Amari, unul dintre cele mai luxoase din Bangkok, descopăr broşura cu titlul „Relaxare cu un masaj”. Oricît de novice ai fi într-ale planetei, e imposibil să nu ştii de celebrul masaj thailandez. Fie că ţi-au spus cei ajunşi din întîmplare prin această parte a lumii, fie că ai văzut, pe şest, cu storurile trase, „Emmanuelle 2“. Aşadar, orice bărbat de pe Pămîntul ce se învîrte fără rost în jurul Soarelui, numai și numai pentru a-i face pe plac lui Copernic, tresare ambiguu descoperind expresia Masaj thailandez. Eu însă n-am împărtăşit această zguduire sufletească în clipa cînd, luînd pliantele de pe masă, pentru le şterpeli sub pretext de suvenir, am dat peste pisăloaga ofertă de a merge la Centrul de sănătate al hotelului. N-aş putea spune că nu eram curios să trăiesc, pe viu şi nemijlocit, experienţa masajului thailandez. Şi nu pentru că mă ducea gîndul la scenele deocheate din „Emmanuelle 2”, ci pentru că varianta englezească a paginii Masaj Meniu expunea următoarea introducere:
„Răsfaţă-te cu un profund, relaxant, alintător masaj. Destinde-ţi mintea în aşa fel încît toate grijile şi stressul lumii să dispară. Maseuzele noastre experimentate îţi oferă o varietate de masaje ce-ţi dau şansa de a călători într-o lume a păcii şi liniştii. Răsplăteşte-te! O meriţi!“
Lesne de înţeles c-am parcurs acest text cu nespusă încîntare.
Mă răpusese mai ales ultimul îndemn:
„Răsplăteşte-te! O meriţi!“
Cine n-ar tresări la un asemenea susur dulce tipărit? „Răsplăteşte-te! O meriţi!”
Odată trecut fiorul stîrnit de această alintare sufletească, pentru care, iată, a fost nevoie să bat mii de kilometri, ca s-o încerc, am recitit textul. Devenit mai lucid, mi-am dat seama că îndemnul din final trebuie plasat în context. Ajungeai la mult visata răsplătire numai dacă mergeai să faci un masaj. Şi fără îndemn, rîndurile despre masaj aveau sarcina expresă să te tulbure profund. Ele îţi făgăduiau o experienţă unică. Ajuns pe mîna „experimentatelor noastre maseuze”, încercai şansa unei călătorii într-o lume a „păcii şi liniştii„, dat fiind că stresul şi grijile o rupeau la fugă imediat din personalitatea ta. Cum însă despre masajul thailandez n-auzisem lucruri prea încurajatoare pentru cineva care ţine la imaginea sa publică de om însurat şi cu copii, m-am mulţumit timp de cîteva zile, cît am locuit la Amari Hotel, să dau tîrcoale Centrului cu pricina. Nu ştiu de ce, dar aveam impresia că, văzut de cineva intrînd, aş fi stîrnit bănuieli nu tocmai agreabile pentru mine.
Sinteza dintre o baie turcească şi un cămin cultural postdecembrist
În ultima seară de stat la Bangkok, mi s-a oferit prilejul de a tăia nodul gordian. Un român ce lucra ca director adjunct la un alt mare hotel, după ce fusese pînă în 1989 reprezentantul Taromului în Thailanda, s-a oferit, din proprie iniţiativă, să mă ducă la un local de masaj. Nu eram singurul din grup onorat de propunere. Astfel se explică agitaţia mai multora la auzul ofertei. Compatriotul nostru, un tînăr isteţ, ca toţi românii activînd peste hotare înainte de 1989, s-a prins imediat.
— A, nu-i vorba de ce credeţi. E un masaj pur şi simplu. Ălea, de care aţi auzit sau le-aţi văzut prin filme, sînt altceva. Chiar dacă aţi vrea, nu v-aş putea duce la ălea. Nu cred că-i vreunul dintre dumneavoastră dispus să scoată din buzunar cinci sute de dolari, cît costă o şedinţă de masaj care, la faţa locului e altceva decît scrie în pliant.
– Vom merge – a continuat el serios – la un centru de masaj obişnuit, pe care-l frecventez şi eu fără nici o problemă.
Zis şi făcut!
Ne-am urcat în două taxiuri şi, după un mers de vreo jumătate de oră printr-un balamuc de maşini deşelate, biciclete supraetajate, dineuri luate pe trotuar, vînzători asaltîndu-te pe la stopuri, reclame isterice, ne-am trezit pe o stradă liniştită, în faţa unei clădiri coşcovite, înveselite de o firmă luminoasă, dominată, cum era şi previzibil, de cuvîntul masaj. Şi alte clădiri de pe stradă se făleau cu o firmă asemănătoare. Nu difereau ca aspect. Aveam impresia c-am ajuns pe Calea Griviţei dinainte de război, cu hotelurile sale ieftine pentru provinciali, abia coborîţi din tren, lipite unul de altul, oferind condiţii situate undeva la jumătatea drumului dintre un hotel obișnuit şi un bordel ţinut pe şest. Ajuns la locul faptei cu primul taxi, am o strîngere de inimă la vederea localului. Pînă la sosirea celui de-al doilea taxi, în care se afla amicul nostru, mă trece gîndul că risc o experienţă primejdioasă. Însoţitorul îmi spulberă neliniştea. Cum descinde din maşină, ne strînge în juru-i şi, aşezîndu-se în fruntea noastră, ca un comandant de pluton, în năpustirea spre tranșeele inamice păşeşte primul, pentru a da exemplu, pe podeţul ţinînd loc de scări. Holul, strîmt, mirosind a vechi, îmi readuce ezitările. Nu reuşesc să mă relaxeze nici persoanele feminine de la intrare, puse pe tipicele plecăciuni asiatice, însoţite de surîsurile ivite pe faţă în chip mecanic, ca la un tonomat melodia cînd ai băgat fisa. Nu mă linişteşte nici recuzita de rigoare: altar, ofrande, celebrul Buda, într-una din cele o sută de mii de poziţii, pe care trebuie să le ştii cu ochii închişi, dacă vrei neapărat să ajungi în Rai. Am impresia unei sinteze între o baie turcească şi un cămin cultural postdecembrist, pe cale de-a fi transformat în bar de noapte. Citisem în pliant că masajul înseamnă relaxare, destindere absolută, călătorie într-o lume a păcii şi liniştii. Or eu, dacă mă gîndeam bine, eram mai crispat decît dacă aş fi ajuns într-un depozit unde se aude ticăind o bombă cu ceas.
Spălat pe picioare de o femeie!
După ce amicul nostru obţine biletele, sîntem vîrîţi în maşinăria masajului. Sau, ca să mă exprim în termenii unui turn de control, trecem la procedurile standard de decolare. Sîntem puşi mai întîi, pe rînd, să ne scoatem pantofii în beneficiul unor papuci îndoielnici. Desculţi, pentru că – am uitat să spun – a trebuit să ne scoatem şi ciorapii, stăm pe nişte taburete cu labele într-un soi de bazin, în care bolboroseşte un şuvoi de apă caldă. O jună elegantă se aşează în genunchi şi se apucă să mă spele pe picioare. Partea lucidă a personalităţii mele pricepe despre ce-i vorba:
Nu trebuie să ne pută labele în timpul masajului.
O altă parte a mea – cea sufletească, de scriitor – refuză energic împrejurarea. Mi se pare nedemn pentru un bărbat să stea acolo, pe scaun, ca un chiabur, în timp ce o femeie îl spală pe picioare. Pot s-o fac şi singur. Trezit brusc, schiţez gestul de a o da la o parte pe distinsa jună şi a mă apleca pentru a-mi curăţa personal călcîiele. Ce dracu! Doar n-am ajuns pînă acolo cu boieria, încît ditamai doamna să mă spele pe picioare! Constat încă o dată că-n astfel de călătorii în spaţii diferite de cele europene e bine să-ţi vezi de treabă. La gestul meu, bine intenţionat, juna exprimă o indignare atît de clară, încît mă trece gîndul, preţ de o clipă, c-o să-mi ardă două palme.
Surîd rapid.
Chestia asta cu surîsul am învăţat-o după cîteva călătorii în Asia.
Ţine loc de orice.
Îmbrînceşti pe unul, de-i cît p-aci să-l loveşti cu tîmpla de pavaj?
Îi arzi la repezeală un surîs.
Sculîndu-se de pe jos plin de sînge, cu hainele boţite, insul îţi răspunde, la rîndu-i, cu un surîs.
Şi cu asta s-a încheiat incidentul.
Dai să violezi o thailandeză. E suficient să-i surîzi la sfîrşit. Îţi surîde şi ea, semn că tratează tărăşenia ca încheiată.
Mai rămîne să mai schimbaţi cărţile de vizită!
N-aş jura, totuşi, că m-am liniştit.
Dimpotrivă, pe tot parcursul protocolului am fost mai crispat decît o grenadă conştientă că i s-a scos cuiul. După operaţiunea cu spălarea pe labe, junele ne-au luat pantofii, i-au ascuns într- un dulap şi ne-au vîrît picioarele în celebrii papuci. Astfel echipaţi, am urcat treptele unei scări ce ducea la etaj. Amicul nostru a luat-o în sus aproape zburdînd. Eu însă nu mă simţeam deloc în largul meu. Mai întîi pentru că nimic nu-i mai stingheritor decît să umbli în papuci păstrîndu-ţi hainele de stradă. Psihologeşte, papucii corespund ipostazei casnice: halat, pijama, chiloţi. Mai era apoi şi scara. Acoperită cu o mochetă veche, în ţesătura căreia bănuiam milioane de microbi, scîrţîia din toate încheieturile, semn că în lemnul treptelor lucrau de zor armate de gîndaci.
Mă aflam în mîinile unei bondoace plină de surîsuri
Întins ca un arc, întrebîndu-mă ce dracu caut eu aici, în spelunca asta? am ajuns la locul execuţiei. Cele văzute n-au avut darul să-mi micşoreze crisparea nici măcar cu un milimetru. O încăpere uriaşă, de proporţiile unei camere de internat la o şcoală profesională, găzduind un lung şir de paturi, cu nişte cearşafuri a căror albeaţă nu mă putea trage pe sfoară. Nu era nici un dubiu că şezuseră sub mii de trupuri, înghiţiseră tone de sudoare murdară, pe care n-ai fi scos-o nici dacă le-a-i fi vîrît într-un agregat de spart nucleul atomic. La capătul fiecărui pat ne aşteptau, potrivite, pereche de pijamale. Şi ele cu pretenţia de a fi curate. La îndemnul amicului, familiar al localului, am prins a ne dezbrăca, pentru a ne pune pijamalele. Grupul nostru fiind alcătuit din bărbaţi şi femei, partea cucoanelor ne-a fost repede ascunsă de o perdea trasă pe o bară cu inele. Inutil să mai spun că afacerea cu dezbrăcatul m-a crispat şi mai tare, de regulă jenîndu-mă astfel de operaţii în prezenţa unui bărbat străin. Noroc însă cu un membru al grupului, un grăsan vesel, pus pe bancuri. Comicăriile lui au abătut atenţia celorlalţi de la mine. Mi-am scos blugii şi cămaşa cît am putut de repede şi, cu aceeaşi precipitare, m-am vîrît în pijama. Cîteva minute mai tîrziu, şedeam cu toţii întinşi pe paturile jegoase, aşteptînd debutul încordaţi, mai încordaţi decît nişte infanterişti semnalul contraofensivei.
Ca la un semn, în cameră au dat buzna şapte thailandeze; scunde, dar vînjoase. Asemenea unui comando şi-au ales fiecare, dintr-o ochire, victima şi, peste cîteva clipe, mă aflam în mîinile unei bondoace plină de surîsuri. După ce mi-a scos pijamaua şi mi-a întins un prosop, să-l înfăşor în jurul bazinului, cetăţeanca s-a pus pe lucru. Dezvăluind sub braţele subţiri o forţă de halterofil, m-a răsturnat cu faţa în sus, s-a urcat cu genunchii pe mine şi a început să mă frămînte. Nici vorbă de relaxare în călătoria în lumea păcii şi a liniştii. Vreau să văd şi eu un om relaxat în timp ce o cetăţeancă îi cară pumni, îi îndoaie un picior de zici că vrea să i-l rupă, îl întoarce cu faţa în jos şi, urcîndu-se pe el, începe să-i calce mărunt, centimetru cu centimetru, coloana vertebrală!
Nenorocirea era că tratamentul presupunea şi frămîntarea întregului corp. Drept urmare, n-aveau cum rămîne în afara labelor vînjoase ale thailandezei pîntecele, partea interioară a coapselor. Degetele sale ferme sau pricepute se apropiau, fără nici un complex, de organele mele genitale. Neştiind unde fusesem adus, tremuram tot la gîndul clipei cînd thailandeza va trece la penis. Ce dracu mă fac! îmi spuneam, auzind în juru-mi chicotelile cu tîlc ale celorlalţi. Am stat, aşadar, crispat pînă la paroxism, înlemnit cu totul. Suspiciunile nu mi s-au adeverit. Deşi a ajuns cu deştele pînă la cîţiva centimetri, bondoaca a rămas în limitele tratamentului medical.
La sfîrşit, coborînd scările, ceilalţi nu mai conteneau să se laude cît de relaxaţi se simt. Eu însă eram mort de oboseală. Mă consumasem nervos mai ceva ca un pilot la o aterizare forţată, cu roţile blocate şi unul din motoare abia trăgîndu-şi sufletul. Nu mai ştiu cum am reuşit să mă încalţ, să mă urc în taxi şi, ajungînd în cameră, să mă trîntesc în pat. Abia acum eram relaxat, călătorind, pe bune, într-o lume a păcii şi liniştii. M-am prăbuşit într-un somn de vreo douăsprezece ore.
Atît de bine reuşise să mă destindă tradiţionalul masaj thailandez!