„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Cum furau poșete cu ajutorul unui cîine

Banda din care făcea parte Nelu Pravăț se specializase în furtul poșetelor de pe plajă. Unui om nu-i era deloc ușor să șterpelească o poșetă. Te puteai apropia de lucrurile din jurul unei tipe care se prăjea la soare și, în consecință, nu era atentă la ce se întîmpla în jur, pe două căi. Fie îmbrăcat de oraș, fie în costum de plajă. Amîndouă formulele erau periculoase. Un bărbat îmbrăcat de oraș pe o plajă cu tipi și tipe doar în chiloți bătea la ochi. Dacă te apropiai în costum de plajă, nu atrăgeai atenția. Dar, după ce luai poșeta, cum o duceai de-a lungul și de-a latul plajei fără a fi văzut de nimeni?

Unul din gașcă, Vasilică Vasiloaie, a găsit soluția.
Să fie dresat un cîine ca să fure poșetele de pe plajă.

Plaja era plină de cîini. Erau aduși de stăpîni în lesă și sloboziți după ce ajungeau la șezlongul închiriat sau oferit de hotelul gazdă. Unii intrau în apă și ieșeau din ea scuturîndu-se atît de puternic încît picăturile ajungeau pînă la primele șezlonguri. Cei atinși săreau în sus ca arși, deși era vorba de apă și nu de foc, întrebîndu-se furioși cine era tîmpitul care se juca pe plajă de a împroșcatul. Alți cîini, cei mai mulți, alergau încolo și-ncoace, sub puterea nevoii de mișcare cu orice preț. Din cînd în cînd, se apropiau de cîte o locație (să-i zicem astfel locului ocupat de o familie) și luau cunoștință de ea cu botul.

Nu era nimic ciudat dacă un cîine se apropia de locul ocupat de o jună sau de o cucoană și se apuca să-i miroasă poșeta.

Cîinele bandei, dresat în acest scop, după ce mirosea poșeta o lua în gură și alerga cu ea pînă-n boscheți, unde o depunea conștiincios. După cîteva minute, în care cei din bandă așteptau să vadă dacă nu cumva proprietara s-a prins, poșeta era luată din boscheți.

Cum au dat chix?
O tipă s-a prins din întîmplare că dulăul vrea să-i ia poșeta. Cînd respectivul a luat-o în gură, pregătindu-se s-o rupă la fugă, tipa s-a repezit la el și a tras de poșetă. Pentru o astfel de situație, dulăul n-avea indicații prin dresaj. A procedat, prin urmare, în virtutea instinctului de cîine și nu sub puterea educației primite. A lăsat poșeta din gură, dar a prins să mîrîie și să latre amenințător la cea pe care el o suspecta că vrea să-i ia ceva ce era deja al lui.

Tipa, speriată, a început să țipe.
Au venit din apă, unde se jucau de-a vîrîtul cu capul în apă, și bărbații cu care era tipa. S-a stîrnit mare tărăboi, deoarece nici una dintre părți nu voia să cedeze. Nici ei, nici cîinele. S-a pus imediat problema al cui e cîinele. Nimeni nu-l revendica. S-au strîns cam toți de pe plajă, ațîțați de scandal. Cineva a zis că-l ia acasă, pentru că i s-a făcut milă de cîinele rămas fără stăpîn. Cîinele costa însă.

Nelu nu s-a putut stăpîni și a ieșit la iveală, zicînd că e cîinele lui.
Așa i-au prins.