„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Cum devine rentabilă o Conferinţă de presă

E lucru deja ştiut că o conferinţă de presă în străinătate e alcătuită dintr-o chestiune principală şi mai multe chestiuni secundare. Chestiunea principală e reprezentată, fireşte, de tema Conferinţei de presă, generos anunţată pe invitaţia graţie căreia poţi participa la respectivul eveniment. Chestiunile secundare sunt reprezentate de locul unde se desfăşoară conferinţa, aparatura de traducere în limbile de circulaţie internaţională, scaunele şi mesele la care se aşează participanţii, accesoriile de pe mese: pliante, apă minerală, chibrituri.

 Printr-o explicabilă dialectică a vieţii, se poate afirma însă că, în proporţie de 99,999 la sută, la o conferinţă de presă chestiunile secundare devin principale şi chestiunile principale devin secundare. Cauza acestei spectaculoase răsturnări de situaţie stă în nişte amănunte aparent neînsemnate, care se înscriu cu modestie în rîndul chestiunilor secundare. E vorba de accesoriile mărunte puse la dispoziţia participanţilor, diferind de la organizator la organizator. Aparent neînsemnate, dar care îşi relevă o însemnătate uriaşă pe parcursul conferinţei: apa minerală, sucurile, chibriturile, şerveţelele, ţigările, pliantele. Pe fundalul conferinţelor de presă din străinătate, se înalţă partea avansată a accesoriilor: coniac, sandvişuri, crenvurşti, alune americane, icre negre, chiar şi whisky, apărînd, ca orice parte avansată a unei clase, numai în momente de excepţie. Din punct de vedere spaţial, aceste mărunţişuri diferă şi ele, exprimînd din plin fantezia organizatorului: uneori ele se află chiar pe mesele la care s-au aşezat participanţii, alteori, în mijlocul semicercului alcătuit de scaunele pe care se află cei în cauză. Există diferenţe şi din punct de vedere temporal. Uneori micile, neînsemnatele accesorii, sunt etalate chiar pe parcursul conferinţei, unele putînd fi găsite deja la începutul manifestării, altele fiind aduse pe parcurs de persoane speciale. Alteori, micile accesorii apar după încheierea manifestării, pe mese situate într-o sală alăturată. În acest caz, ele se reunesc în ceea ce s-ar putea numi cocteil.

Transformarea chestiunilor secundare în chestiuni principale e un proces greu perceptibil, scăpînd de cele mai multe ori ochiului celor neavizaţi. În aparenţă, totul se desfăşoară normal. Cei care participă adresează întrebări şi ascultă răspunsuri, deschid carneţelele, pentru a-şi nota cele auzite, răsfoiesc materialul documentar pus la dispoziţie. Între timp, printre picături deci, ei îşi aprind o ţigară, îşi toarnă un pahar de apă minerală, beau o cafea sau un whisky, mănîncă un sandviş şi pun întrebări sau ascultă răspunsuri. Căci, ochiului atent nu-i poate scăpa că, oricît de interesante ar fi cele spuse de către purtătorul de cuvînt, apa minerală, o dată adusă, va produce în întreaga sală o mişcare unică pentru desfacerea capacelor. Aceluiaşi ochi atent nu-i poate scăpa că, în timp ce purtătorul de cuvînt îşi notează o întrebare ridicată din fundul sălii, unul dintre participanţi se dă de ceasul morţii pentru a lua sticla de pepsi nimerită cîteva scaune mai încolo, în faţa altcuiva. Şi, în fine, aceluiaşi ochi atent nu-i poate scăpa că, indiferent de activitatea sa în spaţiul chestiunii principale, de ridicatul unor întrebări deci, fiecare participant are o remarcabilă activitate în ce priveşte chestiunile secundare: adică el bea toată apa minerală din sticlă, bea cafeaua din faţă, îşi aprinde o ţigară din pachetul pus la dispoziţie, deşi, poate nu e fumător, dă gata cafeaua, sucul, apa minerală, whiskyul puse la dispoziţie.

Fireşte, chestiunile secundare înrîuresc chestiunea principală. Dacă, de exemplu, sticla de apă minerală n-a fost desfăcută, atunci participantul îşi va consacra forţele acestei chestiuni, neglijînd chestiunea principală. Sunt şi cazuri cînd influenţa se dovedeşte benefică. O Conferinţă de presă de la Bonn, la care am participat, s-a dovedit nespus de fructuoasă prin numeroasele întrebări ridicate de participanţi. Cauza? Platoul cu sandvişuri se afla în mijlocul semicercului de scaune şi, ca să te poţi scula în picioare şi să iei o bucată fără probleme, trebuia să pui o întrebare. În consecinţă, numeroşi participanţi se ridicau în picioare, făceau cîţiva paşi, ca şi cum ar fi vrut să se apropie de masa purtătorului de cuvînt, puneau întrebarea şi, la întoarcere, ca în treacăt, luau de pe platou o bucată de şuncă.

Spectaculoasa transformare a chestiunilor secundare în chestiuni principale aduce în prim plan, subminînd regulile de desfăşurare ale unei conferinţe de presă, cîteva reguli nescrise, aparent neînsemnate, dar care, în practica desfăşurării Conferinţei propriu-zise, se dovedesc de o importanţă copleşitoare.

Primul şi cel mai important principiu al unei Conferinţe de presă în raport cu materialele publicitare poate fi numit cel al lăcustelor. Cu alte cuvinte, asemenea acestor fabuloase gîngănii din istoria cataclismelor naturale care au încercat omenirea de-a lungul timpului, participantul la Conferinţa de presă trebuie să radă tot ce se află, mai mult sau mai puţin întîmplător, în faţa lui: chibrituri, ţigări, şerveţele, pliante, vederi, cravate. Atenţie! Nu sunt materiale publicitare şi, deci, nu se însuşesc decît cu instrucţiuni speciale: mesele, scrumierele, feţe de mese, aparatele de translaţie, scaunele şi paharele. Principiul e valabil şi în ce priveşte băutura. Din ceea ce se expune la o Conferinţă de presă – whisky, apă minerală, bere, suc, pepsi – nu se lasă nimic în picioare, fie şi cu preţul îmbolnăvirii de stomac.

Un al doilea principiu al unei Conferinţe de presă se însuşeşte numai după o îndelungată experienţă. Faţă în faţă cu materialele publicitare, novicii dovedesc un anume bun simţ surprinzător, şi, în consecinţă, privesc încurcaţi atît gazdele, cît şi pe ceilalţi participanţi, înainte de a vîrî în buzunar pachetul de ţigări. În raport cu gazdele, stinghereala lor se bazează pe o superbă iluzie: că materialele publicitare ar fi fost plătite din buzunarul personal al acestora şi că, în consecinţă, ele privesc cu strîngere de inimă cum se duce apa minerală, cum se golesc paharele de suc şi, mai ales, cum dispar chibriturile. Ceea ce nu ştie novicele e că înseşi gazdele au interesul ca oaspeţii să-şi însuşească materialele publicitare din faţă. E un excelent prilej pentru ca ele, gazdele, să-şi însuşească pe cele din faţă. De aceea, nu de puţine ori, purtătorul de cuvînt, văzînd că participanţii îl iau în serios, altfel spus că-l ascultă şi îşi notează fără a face nimic altceva, se întrerupe şi-i îndeamnă să ia un pahar de suc. Fireşte, înainte ca mîinile oaspeţilor să se întindă, cele ale gazdelor au şi intrat în acţiune.

Unul dintre cele mai rîvnite accesorii la o Conferinţă de presă îl reprezintă chibritul. Ţinînd cont, totuşi, că bunul simţ e un adversar destul de puternic chiar şi pentru participanţii la o Conferinţă de presă, se recomandă, pentru şterpelirea unui chibrit, următoarele variante:

– Se ia chibritul şi, indiferent că sunteţi sau nu fumător, se aprinde o ţigară din pachetul de pe masă, şi, în chipul cel mai firesc din lume, se vîră cutia în buzunar. Dacă vecinul nu v-a luat-o înainte, se bagă în buzunar, cu acelaşi firesc definitoriu, şi pachetul de ţigări.

– Se scoate bricheta din buzunar, se aprinde o ţigară şi se pune lîngă cutia de chibrituri, care n-a fost clintită de la locul ei. După cîteva fumuri, cu gesturi calme, normale, se vîră bricheta la loc, în buzunar, împreună cu cutia de chibrituri.

Variantele implică în chip necesar aprinderea unei ţigări indiferent dacă sunteţi sau nu fumător.

– Se ia cutia de chibrituri, se întoarce pe o parte şi pe alta cu un surîs de plăcută surpriză pentru înfăţişarea acestuia, se arată, cu acelaşi surîs, vecinului şi se vîră în buzunar, mormăind ceva ininteligibil din care vecinul să înţeleagă că eşti un înrăit colecţionar de cutii de chibrituri.

– Se ia cutia de chibrituri cu preocuparea unuia care-i verifică, între altele, parametrii. După încruntarea de pe faţa dumneavoastră, se poate presupune că sunteţi inginer la o fabrică de chibrituri. Se ţine cutia în mînă, răsucind-o pe o parte şi pe alta, deschizînd-o şi închizînd-o, pînă cînd, plictisit, vecinul se apucă să desfacă sticla de apă minerală. În acest moment, se bagă chibriturile în buzunar.

– Se ia cutia de chibrituri şi fără a privi în jur cu o siguranţă absolută, se vîră în buzunar. Nu vă faceţi probleme dacă v-au văzut toţi din jur. Seara, la dineu, veţi constata că şi toţi ceilalţi au luat chibrituri.

Atenţie!
Nu confundaţi chibriturile vecinului cu cele de protocol. Dacă, totuşi, aţi făcut gafa de a lua cutia de chibrituri a vecinului, procedaţi de urgenţă ca la penultimul punct. Mai mult ca sigur vecinul vă va spune s-o luaţi drept amintire. Nu de alta, dar între timp, el a înşfăcat cîteva cutii de pe masă.