1. Am trecut cu lectura Veteranilor de cucerirea Odesei. Concluziile sînt de prisos. Dacă te gîndești la cîtă suferință a produs această uriașă victorie, cum îi zic bocancii patriotarzi măcelului din vara și toamna lui 1941, te întrebi dacă Mareșalul era un om normal, normal la cap, cum ar spune proprietara minimarketului din colț. Și măcar dacă ar fi rămas în Istorie ceva după această cucerire. Despre cucerirea Odesei nu mai scrie și nu mai vorbește nimeni. Mareșalul e la index pe motiv de antisemitism. Cei care ar putea scrie n-au unde. Și cei care ar avea unde habar n-au nici măcar c-a fost un Al Doilea Război Mondial, d-apoi că noi, românii, am cucerit Odesa, și nu nemții, ca de obicei. În 1944 au venit rușii, au luat înapoi Odesa, după care au ajuns la București, invitați de Majestatea Sa, și ne-au luat și țara.
Am ajuns la amintirile despre Bătălia de la Marea de Azov. Toate se ocupă de luptele sîngeroase de la Malaia Belozerka, la mama dracului, dincolo de Nipru, în fața șanțului antitanc. Din cînd în cînd, cîte un veteran își încheie aminitirile, altfel realiste în istorisirea întîmplărilor, cu un sunet de trompetă patriotardă despre cît de viteji au fost românii, care români au ținut piept valului de ruși năpustit asupra noastră, veniți în locul nemților în tranșee. Mă face să rîd sardonic. Mai întîi pentru că nici un patriotism din lume nu justifică moartea unui tînăr sfîrtecat de o grenadă sau pisat de o bombă. Apoi, nu pricep ce apărau românii. Teritoriul din spatele lor, care nu era pământul lor natal, ci pămîntul natal al rușilor. Și mai observ ceva din toate amintirile. Că pînă la urmă era un noroc să rămîi fără un picior sau fără o mînă. Te duceau la spital, te vindecau și te trimiteau acasă. Puțini sînt amintitorii care să nu fi supraviețuit Războiului decît prin faptul că au fost ciopîrțiți în 1941, drept pentru care au scăpat de front.
2. Un nou episod din seria Secvențe reale pentru un film de premiile Oscar. Locotenent (r) Dumitru Cursaru, pe front plutonier t.r. comandant de pluton în Batalionul 7 Vînători de Munte din Brigada 2 Mixtă Munte, se găsea în fața legendarei Malaia Belozerka, din cadrul Operațiunii la Nord de Marea de Azov pentru a asigura spatele nemților în drum spre cucerirea Crimeii. Povestește el acum:
„Timp de cîteva zile sovieticii au atacat de cîteva ori pe zi, căutînd să ne disloce din dispozitiv, dar nu au reușit. Pentru a-și atinge scopul, în una din zile, în amurg, am văzut venind spre noi, ieșind din satul Malaia Beloziorka, o cireadă de vaci; să fi fost cam 100, care au început să pătrundă în dispozitivul nostru, îndreptîndu-se către un lan de porumb din spate. Am crezut că sînt speriate de zgomotul luptei și pe primele vaci le-am lăsat să treacă. Mi s-a părut totuși ceva suspect, căci după unele dintre ele se tîra ceva…?! Fiind aproape întuneric, nu am distins ce era în realitate, dar uitîndu-mă cu binoclul mai atent, am văzut că în spatele unora dintre vaci, ținîndu-se de coada lor, erau soldați sovietici care trăgeau după ei mitralierele pe roate. Am deschid imediat focul cu tunurile antitanc; dar și soldații sovietici care trecuseră în spatele nostru neobservați au pus mitralierele în bătaie și au început să tragă pe noi. Au trecut la luptă și vînătorii noștri de munte, un foc foarte eficace fiind executat de subunitățile de mitraliere din batalionul de mitraliere divizionar ce ne sprijinea. Un pluton de-al nostru a tăiat calea sovieticilor ce căutau să se retragă, astfel că am capturat mulți prizonieri și totodată multe vaci, iar parte din soldații sovietici pătrunși în dispozitivul nostru, care nu s-au predat, au fost nimiciți în luptă.
În sprijinul nostru a intervenit și batalionul vecin, care s-a luptat cu vitejie și ne-a ajutat mult pentru înfrîngerea totală a inamicului. Odată cu cireada de vaci și cu soldații sovietici au pătruns în cîteva tancuri în liniile noastre de apărare, împotriva cărora am tras cu tunurile plutonului meu (tunuri «Breda»). Ajutat și de alte plutoane atitanc, am scos din luptă două tancuri, iar celelalte profitînd de întuneric, au reușit să se înapoieze în liniile lor.”