1. Am dat cuiva să caute documentul pentru care mă bate la cap o doamnă, victima unei pricini imobiliare. Pe scurt, e vorba despre o chestiune de istorie interbelică. Un tip, deținător al Virtuții militare, cumpără în 1933 un teren în Cotroceni pe care se chinuie să ridice un imobil. Ca mulți alții în situația sa, n-are bani pentru a înapoia creditul la Bancă, și Banca îi ia imobilul, cu teren cu tot. După Război, statul comunist închiriază două apartamente din cele trei, plus subsolul, unor cetățeni. Fata proprietarului, rămasă și ea cu chirie, încape pe mîna unor cetățene, care-i smulg, după Revoluție, un testament în favoarea lor. Mafia imobiliară aude de asta și se pune în mișcare. Blocul e revendicat de spălătorese, de fapt, de Mafia imobiliară, sub motivul că proprietarul ar fi fost tras pe sfoară în 1933 de statul burghez. Deși avea dreptul la teren fără plată, el îl plătește. Una dintre chiriașe deși ar putea să-și pună la bătaie apartamentul, preferă umblatul cu miloaga. A ajuns astfel la mine, la BAR, pentru a mă ruga să caut Regulamentul despre care face vorbirea Legea din 1933 în final. Cer ajutorul lui Dragoș, care găsește cu greu Regulamentul. Nu e însă un Regulament privind împroprietărirea, ci unul privind gratuitățile pe calea ferată. Cum Dragoș îmi aduce și Legea, trasă la xerox, înțeleg că potrivit unui articol primăriile pot da fără plată purtătorilor de Virtute militară teren cu condiția să ridice pe el un bloc. Așa cum e formulat, articolul nu spune nimic despre tragerea pe sfoară a fostului proprietar. Ca tălmăcitor de documente pricep că articolul doar recomandă primăriilor să dea teren (în limita disponibilităților), ceea ce nu înseamnă că primăriile s-au grăbit să dea la toți. Pe scurt, iată-ne în fața unui proces la care ar trebui să participe istoricii și nu avocații.
2. Noi cărți luate de la Librăria din Focșani, consemnate aici măcar pentru a ști cînva că le am prin casă: Instrumentele terorii lui Stalin, publicitată, bag seamă și prin recomandarea Historia. Din simpla răsfoire remarc teza potrivit căreia stalinismul n-a făcut altceva decît să preia și să ducă mai departe măreața tradiție a Terorii de tip țarist, inaugurată de Ivan cel Groaznic. Remarc în fugă criticile aduse de Stalin părții a doua a filmului Ivan cel Groaznic de Eisenstein, critici tratate de autor cu mutre, deși după opinia mea Papașa avea dreptate. Fără cruzimea lui Ivan cel Groaznic, prin nimic peste cea a Contemporanilor săi din Vest, Rusia n-ar fi fost Rusia din anii 50.
3. Mi se face lehamite deja de titlurile concepute să aducă un click, cum le spun eu titlurilor clișeu, gen Lovitură mortală, Demisie spectaculoasă, Moarte subită. Evident, sînt bunicul titlurilor senzaționaliste, dar nepoții mei habar n-au ce înseamnă un titlu conceput să atragă. Senzaționalismul în gazetărie înseamnă – cred eu – să cauți senzaționalul în realitate, nu să forțezi prin titlu realitatea pentru a lăsa impresia senzaționalului. Ce fac fătucele și guguștiucii de la noi? Caută să transforme din titlu Căderea frunzelor în ceva senzațional, fără a se preocupa de faptul – să zicem – că frunzele cad invers.
4. Am dat gata cartea lui Donald Trump, America paralizată. De la preocupările mele pentru Camil Petrescu am rămas cu instrumentul numit deconspirarea autorului din scrierile sale în Memorii, Jurnale, cărți despre el însuși. Aplicat la cartea lui Donald Trump, instrumentul ar fi menit să dezvăluie personajul moral și psihologic, așa cum îl schițează scrisul. Remarc în pas alergător, urmînd ca după aia să mă opresc pentru o detaliere:
- a) Donald Trump are o părere extraordinară despre el însuși. Habar n-am dacă o are și în intimitate sau e doar o paradă de tip cocoșesc, sigur e c-o folosește în bătălia financiară, dar și în cea politică.
- b) Donald Trump pariază neobișnuit pe loialitate. Un amic din America mi-a povestit că una dintre concurentele la reality show-ul lui a pierdut, deoarece, cu piciorul în cîrje fiind, n-a venit la elicopter să-l aștepte cu umbrela.
- c) Donald Trump vede lumea numai și numai din punctul de vedere al omului de afaceri. Sînt sigur că ar fi scris o Romeo și Julieta în care Julieta, înainte de a se mărita, ar fi întrebat care-i afacerea în toată chestia asta, iar Romeo, primind frînghia ca să se cațăre pînă la balcon, s-ar fi întrebat, De unde a făcut rost de o frînghie atît de bună? M-am gîndit să deschid și eu o afacere cu frînghii pentru junii care vor să se urce pe zid, până la balcon.
5. În camera de la drum, legendara cameră de la drum de la Găgești, am găsit kilograme de pagini de ziare trase la xerox pe vremuri, contra cost, și încă ce cost! pentru partea 1944-1947 a Istoriei. Și-mi dau din nou seama de cît am pierdut și voi pierde în viață din împrăștierea mea funciară, din neputința mea de a merge pînă la capăt în cercetarea și studierea unui subiect sau chiar în împlinirea unui lucru. Remarc din lectura în fugă, cerută de distribuirea pe chestiuni, iluziile marilor scriitori față de regimul comunist, ale celor numiți tovarăși de drum. Singura, marea întrebare rămîne: Putea fi altceva România anilor 1947-1953 decît una a negării culturale a trecutului, a pitecantropismului intelectual? Altfel zis, marii scriitori s-au înșelat sau au fost trași pe sfoară de Istorie?
6. Duminică seara, la Cărturești, singura librărie deschisă duminică seara (n-ar trebui să fie accesibile toate librăriile și anticariatele, e doar timpul dedicat de cetățean și altceva decît burții?!). Sar peste literatura omagială consacrată Casei Regale, strălucită dovadă a fandoselei românești de tip Mitza Biciclista. Cumpăr o carte despre Cortina de fier și alta despre Roma Antică. Amîndouă din prevederea că vor fi vremuri cînd voi avea nevoie de ele. La Literatură din Scedrin nu găsesc decît Domnii Govlaviov. La DVD-uri cumpăr un documentar despre Stalingrad (cînd dracuʼ o să revin la studiul ăsta, abandonat în favoarea celui despre Napoleon, la rîndu-i, lăsat în favoarea celui despre Scriitorii români în URSS?) și un DVD cu Copilăria lui Ivan, film clasic de Tarkovski, despre care am auzit vag. Mai găsesc și un pachet de filme de la Mosfilm, cu un DVD dedicat Celor 12 scaune și unul dedicat Neamului Turbinilor. Neamul Turbinilor? Îmi amintesc că Stalin cică văzuse piesa de vreo zece ori, deși avea ca autor pe antirealistul socialist Bulgakov.
7. Am terminat London Has Fallen, capodoperă a filmului realist socialist american. Marțianul, stupizenie despre care am scris, rămîne mult lăsat în urmă de acest film despre Personajul pozitiv american, lucrătorul de la Secret Service, invincibil mai ceva decît Pavel Korceaghin și cinstit mai ceva decît Mama lui Gorki. Cui dracuʼ se adresează astfel de producții neverosimile de la un capăt la altul? Cum să crezi că Teoriștii dărîmă jumătate din Londra, că-l vînează pe președintele SUA și că acesta, vînat de o armată, scapă grație unui tip de la Secret Service bulversat la gîndul că va avea un copil? Ca și în alte filme americane de acest gen stupefiază ieftinătatea mijloacelor publicitare. Cei de la Casa Albă stau în jurul unei mese pentru a ne transmite nouă emoțiile trăite la vizionarea întîmplărilor prin care trece Președintele.
8. Studiind presa lui 1946 pentru a găsi amănunte despre vizita intelectualilor români în URSS remarc un interviu cu Argetoianu în Adevărul, cred că în preziua alegerilor, una dintre puținele mărturii cunoscute de mine despre aventura dincoace de Cortina de fier a acestui altfel versat politician român. Ce l-o fi apucat să vină în România pe cale de a fi colonie sovietică într-un timp în care mulți ca el, nomenklaturiști ai democrației interbelice, nu mai știau cum s-o șteargă în Occident.
Tot în această presă dau de amănunte pe larg despre vizita Patriarhului la Moscova exact în toiul campaniei electorale. Firește, ca și scriitorii care s-au grăbit să elogieze realitățile din Uniunea Sovietică, Patriarhul ar putea argumenta că Rusia era unul dintre noii Aliați ai României, vizita Sa ținînd de geopolitică și nu de politică. Numai că Moscova sprijinea fățiș Coaliția condusă de PCR în alegerile anunțate drept cruciale pentru soarta României. Orice gest în favoarea URSS avea semnificația unei implicări în campanie de partea Comuniștilor. Nu poți să nu remarci, în același timp, că pînă și ziarele independente, gen Adevărul, înclină balanța publicității dintre Aliați către Uniunea Sovietică.
9. De reamintit c-am cumpărat de la Librăria din Focșani și trei broșurele despre istoria Americii, scrise de un român despre care n-am auzit. Le cumpăr, totuși, adăugîndu-le unui întreg raft despre America, pentru că descriu într-o manieră popularizatoare sistemul american, puțin cunoscut în România.