„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Cum apăreau vikingii creștinilor de la finele Mileniului Unu

Halucinațiile călugărilor. Am trecut la Les Vikings: histoire, mythes, dictionnaire, Paris, Éditions Robert Laffont, coll. „Bouquins”, cartea de căpătîi a lui Regis Boyer despre vikingi. Am cumpărat-o de pe Amazon. Sar direct la Dicționar, parte care ocupă un sfert din lucrare. La litera A dau peste termenul:
„A Furore Normannorum, Libera Nos, Domine”.

Reproduc explicația. Spune totul despre imaginea vikingilor în lumea occidentală de la finele mileniului întîi al Istoriei după Christos:

„«De furia oamenilor din Nord, izbăvește-ne, Doamne!» Asta e antiena foarte cunoscută care, începînd cu secolul al IX-lea era cîntată de religioși în tot Occidentul creștin și care a rămas vie în amintirile noastre. Ea face parte înainte de toate din mitul viking. Pe de o parte, ea întronizează ideea că oamenii Nordului erau războinici irezistibili animați de o frenezie (furor) invincibilă, iar pe de altă parte stă mărturie rolului, de multe ori subliniat aici, jucat de clerici, primele victime ale prădătorilor scandinavi în imaginea pe care continuăm s-o colportăm, de pirați, bandiți, sălbatici, etc”

Sărmanul cărturar (scholar)! Se dă de ceasul morții să pună la îndoială imaginea vikingilor lăsată posterității de cei care au făurit-o despre ei. Imaginea turcilor și tătarilor o avem din descrierile cronicarilor noștri. E imaginea victimelor. Erau însă turcii sau tătarii chiar atît de sălbatici?

Introducerea, la care parvin cînd vreau să văd dacă înaintea Dicționarului e tot lucrarea autorului, debutează cu un pasaj menit a lumina una dintre secvențele din serialul Vikingii, cea despre halucinațiile avute de călugării de la Lindisfarne înaintea atacului viking:

„Convențional, trebuie să plecăm din ziua de 8 iunie 793. În ziua asta, Scandinavi, Norvegieni, fără îndoială, sau chiar Danezi, suiți pe deja legendarele lor vase lungi, atacă, jefuiesc și incendiază celebrisima mînăstire Lindisfarne, din Northumberland, unde sînt păstrate cu mare grijă și chiar cu gelozie relicvele Sfîntului Cuthbert, unul dintre marii sfinți ai creștinătății occidentale. Să recitim ce spune Cronica anglo-saxonă pentru anul 793:

«În anul acela semne sinistre se iviră în Northumbria și îngroziră crud oamenii. Ele constau în imense vîrtejuri și fulgere, fuseseră văzuți dragoni în aer. O mare foamete urmă imediat acestor semne și, un pic mai tîrziu, în anul acela, pe 8 iunie, ravagiile produse de acești păgîni au distrus lamentabil biserica lui Dumnezeu, Lindisfarne, prin jaf și moarte.»”

*

Amintiri din refugiu. Am găsit și am tras la xerox Jurnalul unei surori de caritate. Am dat de acest titlu într-o cronică semnată de Ion Vinea. Titlul complet era Ecaterina Fulmen, Jurnalul unei surori de caritate, 1916-1918, București, 1920.Mi-a fost greu s-o dibuiesc la sala de Cataloage a BAR. Abia la Catalogul mare am dat de ea. Asta deoarece pe copertă, care înfățișează o soră de caritate din Primul Război Mondial (ușor de recunoscut după fotografia legendară a Reginei Maria), scrie la autor doar atît, Fulmen. E drept, mai înainte, pe pagina virgină de gardă, cineva a scris cu creionul Raicoviceanu – Fulmen Ecaterina, o precizare nebăgată în seamă de cei care deschid cartea. Precizarea spune că e vorba de transcrierea unor memorii de către o profesionistă a condeiului:
Ecaterina I. Raicoviceanu (Fulmen). Citez din primele pagini descrierea unui vagon în trenul cu refugiați, sub data de Noiembrie 18, 1916:

E vînt năpraznic şi frig. Prin geamurile sparte ale vagonului ce zboară în noapte, valuri reci din atmosfera de afară, îngheață mîinile şi trupurile pribegilor zăpăciţi, din care aproape nici unul nu știe lămurit ce o să facă şi unde o să se ducă. Mulți au plecat din Bucureşti sub imperiul unei panici despre care nici acum nu-şi dau seamă. Iar dacă înţeleg rostul fugei celor două tinere studente de lîngă mine, nu-mi pot opri mirarea de cei doi moşnegi, soţul şi soţia, amîndoi oameni cu gospodărie veche, care şi-au părăsit tot avutul plecînd spre necunoscut.”