Octombrie 1998. Helmuth Kohl a pierdut alegerile.
În 1995, a apărut la Paris, sub titlul „Requiem pour la RDA” (Recviem pentru RDG”), un amplu dialog cu Lothar de Maizière, premierul Germaniei de Est înainte de unificarea din 1990. Dacă ar fi citit această carte, Helmut Kohl, el însuşi autor al unui volum de memorii, semnificativ intitulat „Am vrut unitatea Germaniei”, apărut în variantă franceză în 1997 (Jʼai voulu lʼunité de LʼAllemagne”) n-ar fi pierdut, poate, alegerile. Vorbind în numele milioanelor de nemți din fosta RDG, Lothar de Maizière avertiza asupra uriașei greşeli comise de cancelarul Kohl. Faimosul politician a conceput și a condus unificarea Germaniei nu ca pe o sinteză dintre Est şi Vest, ci ca pe o cucerire a RDG de către RFG. Prin aceasta, Kohl a încălcat brutal înțelegerile din timpul negocierilor pentru unificarea celor două Germanii. Liberation din 24 septembrie 1998 dezvăluie că la prima şedinţă din cadrul tratativelor, ținută în 6 iulie 1990, Lothar de Maizière, vorbind în numele RDG, conchidea „partenerii trebuie să meargă unul către celălalt, știind că unul dintre parteneri o să dispară. Aceasta implică faptul că interesele cetăţenilor acestui partener (RDG, precizăm noi) vor fi garantate”.
Înţelegerea n-a fost respectată de către cancelarul Kohl. Nemţii din Est au fost tratați ca niște cuceriți. Or, negocierile stabiliseră că e vorba de o unificare prin sinteză și nu de o înghițire a RDG de către RFG.
Dar nu numai atît.
Unificarea Germaniei înțeleasă nu ca o sinteză între cele două state, ci ca o cotropire a unuia de către celălalt, s-a dovedit eronată şi dintr-un alt punct de vedere, mai general. Noua Germanie trebuia să fie o sinteză între cele două Germanii în planul modelului moral şi cultural. Fostul cancelar n-a ținut cont de această necesitate istorică. El a considerat că tot ce se formase în conştiinţa omului din RDG, în anii comunismului, trebuie aruncat la gunoi. Cetățenii din Germania de Est au fost văzuți ca niște roboți cărora urma să li se implanteze modelul cultural şi moral refegist. Or, în realitate lucrurile nu şedeau chiar aşa. E drept, de-a lungul deceniilor de comunism, nemților din Est li s-au inculcat şi mentalități aberante, care se cereau eliminate în contextul Germaniei unite. Da, dar așa cum arată Lothar de Maizière în volumul său, nemţii din Est deţineau şi unele valori morale şi culturale de care trebuia să se țină seama după unificare. Noua Germanie trebuia să fie un întreg rezultat din contopirea valorilor morale şi politice ale cetățenilor din RFG şi din RDG. Anticomunist primitiv, cancelarul Kohl n-a priceput acest adevăr.
Prăbuşirea comunismului a fost văzută greșit de către Vest:
Ca o cucerire a unei părţi a continentului de către cealaltă. Or, acest moment al sfîrşitului de veac trebuia gîndit altfel: ca o reunire a celor două componente ale continentului. O reunire la înalta temperatură a unei sinteze, din care să se nască o nouă Europă. Nu un continent în care Vestul a dat buzna din vila sa somptuoasă în cocioaba amărîtă a Estului, spărgînd totul, de la chiuvetă pînă la tabloul de familie, ci un continent nou, în care achizițiile de o jumătate de veac ale Estului să fie luate în considerare. Spune profetic Lothar de Maizière:
„Azi, necesara dezbatere asupra valorilor s-a întrerupt în Europa Occidentală în virtutea victoriei asupra Estului. Se crede greşit, în prezent, că, avînd un model învingător, infailibilitatea sa e dovedită. Nimeni nu se gîndeşte în Vest la formula de a găsi împreună viitorul răspuns al istoriei. Căci modelul occidental nu va fi, certamente, ultimul răspuns al istoriei”.
Omul din Europa de Est nu poate fi pus între paranteze de către Vestul biruitor în al treilea război mondial. Sigur, decenii în şir de propagandă anticomunistă i-au convins pe cei din Vest că dincolo de Cortina de fier nu e decît un pustiu sufletesc şi intelectual. Că, odată dărîmat Zidul Berlinului, vor avea în fața ochilor o întindere de pămînt arid, cu smocuri de iarbă ici, colo. Aroganta Europei de Vest față de Europa de Est rămîne astfel explicabilă. Cum explicabilă se dovedeşte şi întelegerea noii Europe nu ca o sinteză a celor două părți, ci doar ca o înrobire a Răsăritului de către Apus. Istoria ne arată însă că în materie de spirit nu există cuceriri absolute. Soldaţii unei civilizaţii invadatoare sfîrşesc prin a se căsători cu femeile civilizaţiei băştinaşe. Copilul iubirii lor nu e numai al tatălui, ci şi al mamei. În personalitatea vlăstarului se regăsesc deopotrivă trăsăturile ambilor părinți. Occidentul trebuie să țină cont de această lege a firii. Ea îl obligă să nu conceapă noua Europă drept o simplă extindere a valorilor vestice în imensul spațiu estic. Nu numai pentru că omul din Est nu e un simplu cazan de baie gol, în care trebuie turnat lichid pentru a funcționa ca duș, ci și pentru că însuşi omul occidental are nevoie de valorile Estului. Sa sperăm că urmaşii celor care au contribuit la prăbuşirea comunismului, urmaşii lui Bush, Thatcher, Kohl, Mitterrand vor ține cont de acest adevăr. Nu numai spre binele Estului, dar şi spre binele Vestului, într-un cuvînt, al Europei unite.