Cursa 6231
Barele de susținere și mânerele ușilor de la trenul de navetiști de pe distanța Pitești-Dâlga sînt unse pe furiș cu vaselină, în fiecare dimineață, de Gheorghe Gheorghiță, lăcătuș la Combinatul petrochimic Pitești, ca să-i facă în ciudă lui Vasile Mardare, colegul de dormitor, care-l bate mereu la table.
Pe înserate
Vremea s-a mai răcit.
Ba, dacă ne gîndim bine, seara e chiar frig.
Dacă te-ai întors din concediu (fără un ban și certat cu nevasta, la restaurant, într-o chestiune minoră) și ai început lucrul, sînt întrunite toate condițiile să încerci melancolia toamnei.
Astă-vară, în toiul caniculei, Autoritatea a lansat zgomotos campania:
Corturile de prim-ajutor.
Corturile cu pricina sînt niște alcătuiri din pînză cenușie, marcate pe ambele părți de sloganul Cortul nostru în sprijinul vostru, în care stau stinghere, ca și cum ar fi nimerit acolo din greșeală, o masă, un scaun și un pat de fier.
Ceva între internat de băieți și pușcărie de curve.
Deși vara a trecut, corturile au rămas la locurile lor.
Neschimbate.
Masa continuă să se hîțîne primejdios dacă, Doamne ferește!, îți trece prin cap să-ți pui coatele pe ea. Scaunul e de nefolosit, după ce angajatul Primăriei, de plictiseală, s-a dat în el huța ca într-un scrînciob.
Acum, în miezul serii, angajatul s-a lungit pe patul destinat primului-ajutor pentru cei care s-ar fi nimerit să leșine în plină stradă.
Nu, nu îi e rău.
Îi e somn pur și simplu!
La Belgianu
Cînd ai ajuns dincolo de ultima casă din sat, îți cade sub priviri un panou ros de trecerea vremii. În hotarele ramei din lemn, crăpată pe alocuri, poți desluși, prin vopseaua scorojită, un domn și o doamnă, în ținută de seară, cinînd în vecinătatea unui izvor. Pentru a reliefa rolul deosebit al apei în tabloul respectiv, autorul picturii, Sergiu Zichișan, zugravul oficial al satului, a dat izvorului proporții gigantice, făcîndu-l să semene cu cascada Niagara, pe care el n-o văzuse nici măcar în poze, dar și-o imaginase ușor. Din revărsarea izvorului, o pulbere de apă cade zi și noapte peste domnul cu melon de dansator de step și peste doamna cu decolteu de soprană.
Pînă cînd cancerul vremii nu atinsese tabloul, toți cei în trecere pe acolo își puneau o întrebare de bun-simț:
— Cum de pot fi atît de tîmpiți cei doi, încît să dea o căciulă de bani ca să se lase făcuți leoarcă?!
Acum, după atîta stat ca proștii lîngă izvor, fără să le treacă prin cap să se mute un pic mai departe, cei doi au pierdut o mînă și un ochi. Astfel că ei nu mai sînt clienții restaurantului La Belgianu, ci doi infractori periculoși, evadați dintr-o închisoare de înaltă securitate din SUA, după o confruntare sîngeroasă cu gardienii.
Panoul avea pe vremuri și o trimitere:
Spre La Belgianu, restaurant cu specific românesc.
Fusese încercarea unui belgian de a investi în România.
A dat faliment.
După care a plecat spre țara lui.
Nițel dezamăgit, dar nu cu mîna goală.
A plecat însurat cu Lilica Bularcă, proasta satului.
Belgianul se va mîndri cu asta pînă la adînci bătrîneți.
N-a învățat românește și a murit convins că proastă înseamnă nemaipomenit de frumoasă.