Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 157, anul I, marți, 29 decembrie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Primesc zilnic zeci de scrisori. Mai toate sînt jeluiri. Corupția, haosul, fărădelegea, scumpirea vieții cotidiene au creat în rîndurile populației o izbitoare exasperare. Omul simplu merge să se plîngă peste tot. Pe la președinție, pe la guvern, pe la justiție. Pe unde îl taie capul că va da de atotputernicii de la centru în stare să-i facă dreptate împotriva atotputernicilor de la periferie. Peste tot i se închide uşa în nas. Uneori, uşa nici nu i se deschide. Şi atunci se adresează presei. Singura dispusă să-l asculte. Măcar să-l asculte, pentru că presa, blagoslovită cu eticheta de a patra putere în stat, n-are, în fapt, nici o putere. Pe vremuri, cînd scriam numai la „Expres Magazin“, dominau epistolele pe teme politice. Acum domină cele pe teme sociale. Ici-colo, ca o floare rară, rătăcită în noianul de plîngeri, de cereri de ajutor, de întrebări indignate, cîte o scrisoare exprimînd opinii şi nedumeriri politice. Una dintre acestea
mi-a fost expediată din Boteni, judetul Argeş. Autorul, după scris, un om instruit, preferă să nu-şi dea numele. De la un capăt la altul, textul corespondentului stă sub semnul acestei formulări din primele rînduri ale scrisorii: ,,Marele Socrate a spus de foarte demult: «Știu că nu ştiu nimic».“ Ce poate spune umila mea fiinţă acum e că știu că nu mai pot să înţeleg nimic. Deşi am mai primit şi alte scrisori despre realitățiile din România şi din lume, m-am oprit asupra acesteia pentru că ea exprimă o stare de spirit a multor români, acum, la sfîrşit de an. Voind să înțeleagă ce se întîmplă, ei îşi dau seama că nu mai înteleg nimic. Voind să fie logici, ei întîlnesc o realitate care scapă oricărei logici.
Dumneata, stimate corespondent, mărturiseşti sincer că nu mai înţelegi nimic. Din nefericire, nici eu nu mai înţeleg nimic. Aproape tot ce se întîmplă în politica românească din ultimul timp pare lipsit de logică. Luciditatea – instrumentul cu care se făleşte analistul politic – se dovedeşte neputincioasă în fața multor fapte din această perioadă a sfîrşitului de an. FDSN şi dl Ion Iliescu au învins în alegeri cu un program de stînga. Logic ar fi fost ca, după scrutin, guvernul, parlamentul să treacă la măsuri total opuse celor promovate de atît de criticatele guvernări Roman şi Stolojan. Acest lucru nu s-a întîmplat însă. Ba mai mult, unele măsuri de pînă acum sînt mai abitir de dreapta decît cele ale guvernărilor anterioare. Ministrul Învăţămîntului, dl Liviu Maior, pe care aproape întreaga presă l-a înfăţişat ca pe un naţionalist comunist, nu exclude privatizarea școlilor. Un alt ministru fedesenist, dl Iulian Mincu, prezentat de aceeaşi presă ca un ceaușist, procedează la o reformă radicală în domeniul sănătății. FDSN a criticat guvernările Roman şi Stolojan, pentru că au lăsat întreprinderile din economia de stat să se descurce singure. Vom gestiona ceea ce aparţine statului – a declarat dl Nicolae Văcăroiu în mai multe rînduri. Greva tipografilor a făcut ca o parte a economiei de stat – sectorul tipografic – să nu funcționeze. Logic ar fi fost ca dl Văcăroiu să nu-şi găsească liniştea pînă cînd această parte a economiei de stat nu se va repune din nou în mişcare. Guvernul n-a mişcat însă un deget. El a lăsat sectorul tipografic să se descurce singur. Cum ar fi procedat, pe vremuri, guvernele Roman şi Stolojan. Un respectabil judecător din Bucureşti, membru marcant al opoziției, ne-a mărturisit în aceste zile că ministrul Justiţiei, dl Petre Ninosu, membru marcant al FDSN, se gîndeşte să mărească pensia judecătorilor destituiți în timpul regimului comunist. O măsură la care, iată, nu s-a gîndit antecesorul dlui Petre Ninosu, liberalul Mircea Ionescu-Quintus.
E vreo logică în toate aceste lucruri? Firește că nu. În fața acestei confuzii generale, nu putem decît să exclamăm, împreună cu corespondentul nostru din Argeş: Știu că nu mai pot să înţeleg nimic!