Culai Cătănuţă din Dealul din Vale se chinuie de cîteva zile să conecteze vaca la telefonul mobil prin bluetooth.
Cu vreo săptămînă în urmă, un nepot venit de la Bucureşti, ca să cumpere vin natural (aşa zice el, pentru a-l deosebi de vinul falsificat), i-a adus un smartphone nou-nouţ, abia scos din cutie, trimis prin poştă de Vodafone drept bonus, pentru că-şi prelungise contractul cu doi ani.
Nepotul, care lucra la Orange, ghidînd prin telefon pe cei care-şi uitau PIN-ul şi li se bloca cartela, deoarece greşiseră mai mult de trei ori, mai avea pe-acasă cîteva telefoane, toate nici măcar scoase din cutii, date însă de Orange angajaților cînd se pomenea fără lichidităţi pentru salarii.
Culai Cătănuţă n-avea nici măcar telefon fix.
Cînd avea de dat un telefon, cobora jos în Centru unde se găsea un telefon public şi-l folosea fără fise, prin simpla lovire cu pumnul.
Telefonul mobil ştia să facă o mulţime de lucruri.
Nepotul, specialist în IT, îi vorbise entuziasmat despre tehnologia bluetooth.
Şi pentru a i-o dezvălui la lucru, conectă telefonul lui Culai Cătănuţă la telefonul său.
Din toată aiureala asta, Culai Cătănuţă înţelese doar atît:
Că prin bluetooth, pe care nepotul i-l activase pe loc, se putea conecta la tot ce întîlnea în cale.
De cum plecă nepotul, după ce-l urmări, să se asigure că nu se uită înapoi, Culai Cătănuţă se grăbi să se conecteze la gardul de lemn care despărţea ograda de grădina cultivată cu porumb pentru ştiuleţi de fiert.
Nu se întîmplă nimic.
Culai Cătănuţă rămase o clipă pe gînduri.
Din fierberea din cap ţîşni o constatare:
Gardul era din lemn.
Ori, telefonul său se conecta doar la ceea ce era de metal.
Găsi, în cele din urmă, un dispozitiv de metal.
Plugul din cramă, pe care-l dezgropase degeaba după căderea comunismului, urmînd o indicație dată în direct, pe TV de prim-ministrul de atunci, în prezent vînzător de bilete loto la mîna a doua.
Îl dezgropase degeaba, pentru că n-avea ce face cu el:
Pămîntul primit prin Lege îl dăduse în arendă unui fost ospătar de la un restaurant celebru din marginea Floreştilor.
Deşi se chinuise o grămadă, plugul nu se conectă la telefonul mobil.
Pe ecran apărea cunoscuta dezvăluire:
No device!
De la nepot, ştia că, dînd search, bluetooth-ul telefonului pornea în căutarea unui alt device înzestrat cu bluetooth.
E ca şi cum ai fi în pădure şi, punînd mîinile pîlnie la gură, strigi:
— Hei, e cineva pe aici?!
Dacă e cineva, ăla pune şi el mîinile pîlnie la gură şi-ţi răspunde.
Dacă nu poţi striga mult şi bine, pînă la Judecata de Apoi.
Nu-ţi răspunde nimeni.
Eşecul nu-l descurajă pe Culai Cătănuţă.
O noapte întreagă se perpeli căutînd o explicaţie.
Încercase cu lemn.
Nu-i ieşise nimic.
Încercase cu fier.
La fel.
Ce aveau în comun gardul şi plugul?
— Erau obiecte neînsufleţite! îşi aminti deodată Culai Cătănuţă, luminat pe dinăuntru ca şi cum ar fi răsucit întrerupătorul într-un beci întunecos.
— Dar cu fiinţe, care sînt însufleţite?!
Avea de ales între cîine, porc, găini şi vacă. Spre deosebire de vacă, toate celelalte fiinţe din gospodărie se mişcau dintr-un loc într-altul. Cînd bluetoothul le căuta lîngă poartă, ele erau deja în cealaltă parte a ogrăzii.
Vaca însă avea un mare avantaj.
Vacă fiind, şedea acolo unde o puneai.
Nepotul îl dăscălise cum să conecteze un alt device la telefonul său mobil.
Pentru a fi mai convingător, îi arătase la urechelniţa sa pe ce butoane se apasă concomitent, pentru ca să fie descoperită şi ulterior, asociată şi conectată la telefonul mobil.
Din întreaga tărăşenie, destul de complicată pentru mintea sa, Culai Cătănuţă reţinu doar amănuntul că device-ul trebuia să afişeze o lumină intermitentă, pentru ca, după asociere, aceasta să devină continuă.
În cazul gardului şi al plugului bănuia că eşuase, deoarece fiind vorba de obiecte neînsufleţite n-avea cum să verifice descoperirea, asocierea şi conectarea.
Cu vaca lucrurile şedeau net diferit.
O dată decis s-o facă, Culai Cătănuţă se ridică de pe treapta de piatră a scării unde se aşezase, pentru a putea gîndi mai temeinic, îşi îndreptă şalele anchilozate şi, cu telefonul în mînă o luă spre gard.
Vaca era un animal micuţ, cu un corn rupt şi ugerul sterp.
Totuşi, el n-o vînduse.
Pe de o parte, pentru că se legase de ea (îi zicea Bătrînica), pe de alta, pentru că oricum n-ar fi luat-o cineva nici pe gratis.
Cînd intră în grajd, coborînd într-un fel, deoarece podeaua se afla sub nivelul ogrăzii, Bătrînica întoarse capul spre el şi mugi scurt, ca şi cum ar fi exprimat o stare sufletească.
— Bine, bine! îi şopti el, bătînd-o duios pe gît, să vedem de ce eşti capabilă.
După socotelile lui împerecherea vacii cu telefonul mobil presupunea apăsarea animalului în două locuri, pînă cînd avea să se audă un nou muget.
Zis şi făcut!
Se gîndi că cele două puncte trebuiau să fie o ureche şi o ţîţă din uger. Le alese şi le ciupi în acelaşi timp. Atinsă de durere, vaca se mişcă brusc, de fu cît pe-aci să-l răstoarne.
Nu se supără.
Ba chiar se bucură niţel, convins că acelea erau locurile de împerechere. Urma să verifice pe telefonul mobil găsirea device-ului discoverable, cum îi arătase nepotul.
Telefonul nu mai era la locul lui, unde-l pusese pe marginea ieslei.
Se apucă de răscolit prin cocenii uscaţi din iesle, fără a-i reuşi mare lucru.
Parcă-l înghiţise Pămîntul!
Sau, mă rog, vaca!
Gîndul ăsta îl făcu s-o privească mai atent.
— Dacă l-a înghiţit n-a făcut-o dinadins, nici nu şi-a dat seama că o face.
În acel moment, auzi melodia de pe Titanic, pusă de nepotul său ca sonerie.
Creştea treptat-treptat, după cum fusese programată.
Mai căută prin iesle, se uită pe podele.
Mai departe de picioarele din faţă ale vacii n-avea cum s-ajungă.
Melodia încetă.
Peste cîteva clipe, izbucni iarăşi.
Era cineva care-l căuta febril.
Poate nepotu-său, care urma să-i spună dacă dăduse lovitura la Bingo!
Da, era nepotu-său şi, mai mult ca sigur, dăduse lovitura la Bingo, pentru că în caz contrar n-ar mai fi sunat.
Cine dracu’ suna ca să spună că a pierdut.
Apropriindu-se de vacă, observă că sunetul venea din burta ei.
Da, sigur de acolo venea.
Şi sigur era că dacă nu se grăbea, telefonul s-ar fi întors în gura vacii, pentru a fi rumegat.
L-au găsit după cîteva zile nişte vecini cu urechea lipită de burta vacii ca să audă soneria tot mai slabă, pentru că bateria era pe ducă.