Concurentul Contelui de Monte Cristo

Au furat podul

Podul de peste rîu, cîntărind două tone și ceva, a fost furat azi-noapte.

Echipa de procurori, venită de la București pentru investiga­rea unui caz de corupție cu Fonduri Europene, a trebuit să treacă dincolo, în satul vecin, unde urma să audieze un martor, cu barca cu care Stelu Pândele merge la furat struguri din viile de pe mar­ginea rîului.

Cel care săpase un tunel

În sat au poposit recent cîțiva inși de la Fundația Monte Cristo din Marsilia, o fundație avînd drept obiect de activitate protejarea imaginii lui Edmond Dantes, celebrul erou al nu mai puțin celebrului roman Contele de Monte Cristo de Al. Dumas. Franțujii sunt interesați de Pavel Păvălucă, despre care au citit pe Internet c-a săpat cu mîinile goale, pe sub calea ferată, un tu­nel de 300 de metri, ca să fure benzină cu găleata din conducta Vladivostok-Napoli. Țin neapărat – spun ei cînd sunt întrebați de ce-l caută – să aibă un schimb de experiență în materie de exca­vații pe bîjbîite.

În realitate, sunt extrem de îngrijorați.

Pavel Păvălucă risca să afecteze faima lui Edmond Dantes de a fi săpat un tunel de doar 10 metri.

Electorale

Candidații aruncă peste gard, din mers, în ogradă sau în gră­dină, manifestele lor electorale. Fiecare conține: poza tip buletin a concurentului, date biografice înfrumusețate, ce-și propune să facă și să dreagă dacă va ajunge primar, precum și sloganul de campanie.

Vasilică Norocea a ales drept slogan zicala Bate fierul cît e cald!

Contracandidatul și vecinul său de grădină, Nelu Oancea, a preferat Cine se scoală de dimineață departe ajunge. Ar fi vrut Capra bese și oaia trage rușinea. Șefii de la Florești l-au descurajat însă, avertizîndu-l că sloganul aduce atingere imagi­nii publice a caprei și, în consecință, ar putea avea probleme cu ONG-urile de protecție a animalelor.

În fiecare dimineață, gospodarii își găsesc ograda ninsă de hîrtii colorate.

Unii înjură de mama focului, furioși că trebuie să dea cu mătu­ra. Sînt cei care nu ies la vot.

Alții se amuză de fotografiile tip buletin, din care-i fixează inși cu priviri de arestați preventiv pentru 29 de zile. Sînt cei care mai citesc presa, cînd dau peste un ziar aruncat pe jos, și se uită la știri seară de seară, ca să vadă cine a mai fost violată.

Cei mai mulți însă le strîng și le depozitează în magazia din fundul curții.

Înfipte în araci, manifestele sînt de neînlocuit la speriatul păsă­rilor cînd strugurii dau în pîrg.

Concursul Muma-Pădurii

Culai Bobîrlă și Gica Bobîrlă, cei doi copii ai Getei Bobîrlă, o bătrînă din Vintileasa, rămasă văduvă după ce bărbatul-său se înecase într-o cisternă cu parfum falsificat, sînt tare furioși.

Zic în gura mare că vor merge pînă-n pînzele albe ca să li se facă dreptate. La o adică, sunt în stare să ajungă și la Cotroceni; au ei o cunoștință, o mătușă mai depărtată, care stă pe lîngă Palatul Cotroceni și care-l știe pe președinte: doar îl vede în fiecare zi, cînd trece cu mașina la serviciu!

Sînt furioși pentru că Geta Bobîrlă a fost nedreptățită la con­cursul Muma-Pădurii, faza pe județ, și deci nu s-a calificat pentru faza pe țară.

Era pe vremea cînd concursurile la nivel local și național se succedau unul după altul, spre bucuria celor din Vintileasa, care și-așa nu mai aveau nimic de făcut, de cînd dăduse faliment Combinatul de Utilaj Greu și ei nu mai puteau scoate pe poartă, la ieșirea din schimb, scrumiere, căni, rame foto și degetare făcute pe șest în timpul programului. Astfel că se înscriau și participau la tot ce era concurs pe fața Pămîntului.

Cu un an în urmă, duseseră la iarmarocul de miercuri de la Florești – de fapt, o ediție specială a acestuia, transmisă în direct de postul local de televiziune – vacile și vițicile de prin ogradă, pentru concursul Vaca mea e mai frumoasă, împărțit în trei secțiuni: Cea mai frumoasă vițică, Cea mai frumoasă vacă și Cea mai frumoasă vacă alături de cea mai frumoasă vițică. Ultima era cea mai dificilă. Ea presupunea ca un gospodar să aibă și cea mai frumoasă vacă, și cea mai frumoasă vițică, și, lucru aproape imposibil de îndeplinit, cea mai frumoasă vițică să provină din cea mai frumoasă vacă.

Vaci erau însă tot mai puține în Vintileasa.

Pășunile se îngustaseră an de an, pînă dispăruseră cu totul, cotropite de vilele celor din Florești.

Vintileasa era locul ideal pentru casele de vacanță ale noilor îmbogățiți. Așezat la vreo 20 de kilometri de Florești, satul era prima localitate cum veneai dinspre oraș și prima cum veneai dinspre munți. Măgura, cel mai înalt deal din țară, trecea oricînd drept munte. Îmbogățiții din Florești se puteau făli în orice moment că și-au ridicat case de vacanță în munți.

La acestea se adăuga zvonul, nicicînd confirmat oficial, că aici era aerul cel mai pur din țară. Unii jurau că după o noapte petre­cută în Vintileasa se simțeau altfel, mult mai proaspeți, mult mai vioi. Totul era să dormi cu ferestrele larg deschise sau, dacă te temeai de curent, să ieși din cînd în cînd în cerdac și să tragi adînc aer în piept. Nevestele, ieșite și ele în cămașă de noapte, prin pînza cărora li se vedeau sînii fleșcăiți și bucile enorme, aveau șansa să exclame: „Vai, ce lună frumoasă!“

Evident, dacă rezistau răcorii și nu o zbugheau înăuntru, iluzionîndu-se că astfel vor fi mai june și vor face ca bărbatul să lase dracului asistenta, cum li se spunea în ultimul timp amantelor oficiale, și să le mai încerce măcar o dată.

Vaci, așadar, nu prea erau în Vintileasa.

Mame însă care să semene cu Muma-Pădurii se găseau cu duiumul. Astfel că noul concurs se dovedi unul dintre cele mai grele dintre concursurile care zguduiau județul și, deseori, chiar țara.

Premiile erau îmbietoare. Locul întîi beneficia de o excursie în Grecia. Locul doi, de una în Bulgaria. Iar locul trei, de o mototăietoare de lemne Stil, cu termen de garanție cinci ani. Nu de asta se înghesuiseră cei din Vintileasa să participe, ci doar așa, de dragul întrecerii. Ca să nu mai spunem că te dădeau la televizor. În astfel de împrejurări, echipele venite de la București, cu pălă­riile sateliților înfipte în dubițe, ca niște fleici uriașe, în frigărui, evitau pe cît puteau urîții, dar mai ales urîtele. Gica Bobîrlă arăta destul de bine la vîrsta ei, spre 40 de ani. Nu se măritase. Nu găsise în Vintileasa pe cineva suficient de bogat ca să fie măcar luat în seamă de ochii ei veșnic aprinși. Și nu pentru că era urîtă, ci pentru că era pretențioasă. Dacă maică-sa obținea locul întîi la Muma-Pădurii, mai mult ca sigur ea avea să dea interviuri (în acest sens își scosese chiar un certificat de purtător de cuvînt). Nu era exclus s-o vadă cineva de la București, de la vreo televiziune, și s-o pună prezentatoare la Meteo.

        — Ce să faci la Meteo? – îi replica, acră, cumnată-sa, care nu-i suporta ifosele de depravată, știind că la 40 de ani era virgină.

        — Ei, ce să fac? Să mă văd eu acolo, că mă descurc după aia, să pun un picior în Capitală!

Geta Bobîrlă nu cîștigă concursul ținut la Florești cu mare tămbălău. Din juriu făcu parte și un copil, un prichindel a cărui notă conta destul de mult în nota finală. La apariția unei concu­rente, copilul trebuia să se sperie. De cît de tare se speria, ceilalți membri ai juriului, toți persoane mature, urmau să-i dea notă respectivei.

Geta Bobîrlă trecu strălucit aproape toate probele. Cea din par­tea modei îi puse o notă mare, după cît de jalnic era îmbrăcată.

Stomatologul îi aprecie cum nu se poate mai bine dinții cariați; cîțiva, pentru că restul îi lipseau din copilărie.

Lucrurile se complicară, dar – ce zicem noi?! – se înrăutățiră, cînd veni proba cu copilul.

De cum o văzu, acesta nu numai că nu se sperie, dar, mai mult, se lumină la față, gura i se îndulci într-un zîmbet și, sărind de la locul lui, se năpusti la Geta Bobîrlă, îmbrățișînd-o.

Juriul, cei din sală, rămaseră stupefiați. Concurentele de pînă atunci îl speriaseră. Mai mult sau mai puțin. Cea care avea să se claseze pe primul loc îl făcuse să țipe de groază și să se vîre sub masă. Culmea e că aceasta, o bătrînă dintr-un sat din Munți, nici nu arăta așa de înfricoșător.

Gica și Culai s-ar fi resemnat cu eșecul. În definitiv, nici locul doi nu era de lepădat (luaseră pentru asta un motoferăstrău și o găleată smălțuită), dacă televiziunea locală n-ar fi dezvăluit, într-un reportaj de senzație despre prichindelul din juriu, de ce reacționase așa.

Vioi, prichindelul povesti că Geta Bobîrlă semăna cu bunică-sa dinspre tată. O persoană blajină, care-i făcea toate toanele. Cealaltă, clasată pe primul loc, îl speriase deoarece semăna cu cealaltă bunică, dinspre mamă, deosebit de aspră cu el. Nu doar că-l certa cînd venea de la joacă mînjit tot de praf, după ce încer­case zadarnic să înhame un pisoi la trotinetă, dar, mai mult, îl și amenința cu varga.

Îndîrjiți de această dezvăluire, Gica și Culai Bobîrlă au fă­cut contestații peste contestații, ajungînd chiar și la Avocatul Poporului.

Acesta, deși extrem de amabil, s-a scuzat față de ei, stînjenit, că nu-i putea ajuta: trebuia să se mute cu biroul din clădire, pentru că nu plătise chiria de vreo jumătate de an.

Pînă la urmă, lucrurile s-au aranjat.

Scandalul Muma-Pădurii, contestată,după cum îi zisese presa, o făcu celebră pe bătrîna Geta Bobîrlă. Gica și Culai nu rămaseră nici ei mai prejos. Au dat interviuri peste interviuri, au apărut pînă și în magazinele pentru bărbați maturi, în pictoriale care-i înfățișa goi, cu un Rolex de reclamă la mână.

Getei Bobîrlă i se oferi un contract de publicitate, deosebit de avantajos, la un săpun prezentat drept minune. După ce te spălai cu el pe picioare, arătai mai tînără la față cu douăzeci de ani.

Învoială

IAS-ul are pe listele de plată ale stînelor sale din Munți șase cîini. Aceștia primesc, grație unei învoieli între ciobani și conduce­re, un kilogram de orz zilnic.

Adică nu bărbați

La capătul scării abrupte, pe care trebuie s-o cobori ținîndu-te zdravăn de perete, se află WC-ul public. Un anunț scris de mînă îți aduce la cunoștință că supraveghetoarea e în concediu de stu­dii, pentru a-și da bacalaureatul. Asta, întrucît primăria a cerut tuturor angajaților săi, printr-o decizie luată de Consiliu în unani­mitate, să aibă liceul terminat.

Pentru că mulți bărbați, dînd buzna înăuntru sub puterea ne­voii irezistibile, nimereau la Dame, prima cabină de cum se sfîrșeau treptele, pe ușa respectivă fusese desenată o cucoană coafată retro, cu un cercel în ureche, văzută din profil. Dedesubt, întărind imaginea, scria cu litere mari, de tipar:

„Adică nu bărbați“

Scenariul avea însă o hibă. Presupunea ca un bărbat pe cale de a se scăpa pe el să mai găsească forța intelectuală necesară pentru a desluși sceneta de pe ușă. Astfel că, în ciuda măsurilor luate, băr­bații năvăleau în cabina Damelor. Dacă era închisă pe dinăuntru, smuceau energic clanța, ba chiar loveau cu pumnii și cu picioarele. Dacă nefericita uitase să pună cîrligul, se trezea în plin exercițiu cu un bărbat care răcnea – și el descumpănit:

— Scuzați, am greșit!

Asta, în cazul fericit că bărbatul nu se descheiase deja la pro­hab. Dacă o făcuse, ocupanta se putea trezi cu un jet călduț și sărat în plină față!

Gîtlejul de cauciuc

După ce-a dat de două ori la facultate și n-a reușit, Ion Lovin s-a angajat ca om de serviciu la Dispensarul din sat. Într-o zi, rămas singur în clădire (doctorul era plecat la o consfătuire județeană dedicată epidemiei naționale de dizenterie), s-a pomenit la con­sult cu Maria lui Păun, cunoscută în sat și în împrejurimi printr-o întîmplare care stîrnise multă vîlvă.

Bînd sodă caustică, ăl mic, Gică Păun, își făcuse praf gîtlejul. Ca să poată mînca, doctorii îi recomandară un gîtlej de cauciuc. Așa ceva era imposibil de găsit. Întreaga rezervă de cauciuc a țării fusese îndreptată, prin Hotărîre a Consiliului de Stat al RSR, spre Uzina de Autocamioane Brașov. Aceasta avea nevoie disperată de cauciuc, pentru anvelopele unui lot de autovehicule comandat intempestiv de Republica Centrafricană. Disperată, Maria Păun apelă la un ziar central. Ziarul făcu mare tămbălău pe chestia asta, invocînd tradiționala omenie a poporului român. Întreprinderea de produse din cauciuc răspunse printr-o adresă bătută la mașină pe hîrtie cu antet. Urmare a sesizării prin presă – se spunea –, colectivul de oameni ai muncii, ferm angajat în îndeplinirea cinci­nalului în patru ani și jumătate, îi oferă lui Gheorghe Păun zece metri de furtun de cauciuc cu diametrul de 10 centimetri.

Pentru gîtlej, doctorii au folosit doar cîțiva centimetri. Cînd s-a terminat operația, au rugat-o pe Maria Păun să lase spitalului ca­uciucul rămas. Era nevoie de el pentru niște anusuri contra natu­rii. Maria Păun nici n-a vrut să audă de așa ceva. A luat furtunul acasă. Udă cu el grădina de legume, după ce-l branșează ilegal la conducta de apă a satului.

Maria Păun venise la dispensar pentru că o durea de cîtva timp capul. Era convinsă că o deochease o țigancă, întîlnită tocmai cînd ieșea de la WC-ul gării fără a se fi spălat pe mîini.

Abia după ce-a simțit cum o străpunge privirea celeilalte, și-a dat seama că nu luase de dimineață pilula antideochi.

Dîndu-se doctor, Ion Lovin i-a recomandat 70 de injecții intramusculare.

Din care el i-a făcut pe loc 20.

Femeia n-a avut nici pe dracu’.

El însă și-a scrîntit mîna.