Culiță Culoaie din Vintileasa Deal l-a reclamat la Poliția din sat pe vecinul Pandele Pandelică, pentru că îl trezește din somn cocoșul acestuia, care cîntă fix la șase dimineața.
Poliția din Vintileasa își are sediul undeva aproape de ieșirea din sat dinspre Florești.
Ca să ajungă pînă aici din Vintileasa Deal Culiță Culoaie are nevoie de vreo oră de mers.
Poliția din sat e deservită de doi inși. Unul e șeful Circăi, locotenentul Vasile Vasilescu, și altul adjunctul lui, și singurul colaborator, sergentul major Nelu Burducea. Locotenentul nu e din sat. Nu e nici măcar din zonă. A venit aici, în Vintileasa, tocmai din Oltenia, ca să scape de o iubire neîmpărtășită.
Stă în gazdă la învățătoarea Vasilica Lupoaie, despre care unii spun c-ar fi rea de muscă.
Sergentul major e însă din sat, mai precis chiar din Vintileasa dinspre Cîmpie, cătunul dinspre Florești al comunei Vintileasa.
Cînd se pomeniră cu plîngerea lui Culiță Culoaie cei doi au avut reacții net diferite.
Locotenentul, care tocmai se întorsese de la un Curs organizat la Vălenii de Munte de Ministerul de Interne cu tema Poliția noastră rurală – prin nimic mai prejos de Poliția din UE, zise să meargă urgent să verifice Plîngerea lui Culiță Culoaie, membru al Comunității, pentru că – așa cum învățase el la Curs – cercetările de Psihologie și Sociologie colectivă spun limpede că marile conflicte izvorăsc din astfel de conflicte aparent minore.
Sergentul-major, care-l știa pe Culiță Culoaie încă de pe vremea Școlii elementare, făcută împreună, susținea să se aplice petiționarului o regulă folosită de cei de la telefoane.
Petentul trebuie luat în serios doar după ce revine de cel puțin două ori asupra plîngerii sale, interesîndu-se ce s-a întîmplat cu ea. Culiță Culoaie depusese hîrtia la registratură. Dacă venea la Primărie de încă vreo trei ori, pentru a întreba de soarta plîngerii, trebuia să devină atenți.
Numai că pentru a face asta – rînji sergentul major – Culai Culoaie trebuia să bată pe jos drumul pînă la Primărie. Cum ședea în Vintileasa Deal, asta însemna o sută de metri de mers pe o uliță noroioasă, un kilometru de drum plin de bolovani, un kilometru de șosea asfaltată, pe marginea drumului, uitîndu-se din cînd în cînd în urmă, ca să nu dea peste el un camion cu lemne sau cu un cal pe platformă.
— N-are cum să se intereseze de plîngerea sa mai mult de o singură dată! proclamă, triumfător, sergentul. Mai ales că obiectul – plîngerea cocoșului – părea luată dintr-un film american și nu din viața noastră de toate zilele.
Spre surprinderea lor, Culai Culoaie veni nu o dată, nu de trei ori, ci de cinci ori ca să se intereseze de soarta plîngerii sale. De fiecare dată mai amenințător. Întîia oară se mulțumi să întrebe la Registratură. A doua oară ceru audiență sergentului major. A treia oară veni să discute și cu locotenentul. A patra oară le făcu celor doi poze cu telefonul mobil pe care le postă.
A cincea oară apăru însoțit de o echipă a televiziunii. Cei doi nu îndrăzniră să întrebe despre ce televiziune e vorba. Avură însă grijă să folosească în spusele lor doar clișee ale statului de drept și, mai ales, să nu facă greșeli gramaticale.
Greșelile de gramatică erau momentele cele mai exploatate de televiziunile care-ți puseseră gînd rău.
Sergentul major se văzu obligat să-i dea dreptate locotenentului:
Era musai să verifice plîngerea.
Pentru a face din anchetă un moment, cei doi luară cu ei pentru popasul în Vintileasa-Deal și pe consiliera pentru Medieri de conflicte a primăriei, studentă la fără frecvență la Facultatea de Psihologie din Florești, din cadrul universității din Sălaj. Fusese înființată aici, la sute de kilometri distanță, pentru că rectorul Universității din Sălaj, instalator la bază, avea o cumnată în Florești pe care o făcu decan, deși ea lucrase pînă atunci la Mall pe post de completatoare de mărfuri la rafturi.
După negocieri amănunțite, încheiate cu o discuție face to face între cei doi, conflictul se stinse prin angajamentul scris al vecinului că va face în așa fel încît cocoșul să cînte la șase și un sfert după ce se trezea Culiță Culoaie și nu la șase, cînd mai dormea încă.