Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 154, anul I, joi, 24 decembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Atmosfera de confuzie care domnea ieri la Timişoara şi Bucureşti s-a limpezit spre seară. Un comunicat primit de la Versoix ne-a anunţat că Regele Mihai, prevăzut a sosi la Timişoara în această dimineaţă, a decis să nu mai vină. Guvern, Poliţie, SRI au răsuflat uşurate. Vizita Regelui le încurca multe socoteli. Pregătiţi din timp, cîrnaţii riscau să rămînă neatinşi. Acum, că Regele nu mai vine, cîrnații îşi pot lua drumul către prestigioasele trupuri care îi aşteptau de săptămîni întregi. Suspendarea vizitei îşi are cauza în condiţiile impuse Regelui de Ministerul nostru de Interne. Luînd în serios teza potrivit căreia Mihai I vine în România în ipostaza de cetăţean particular, Ministerul de Interne a refuzat Regelui minimul de protocol. Maiestatea Sa s-ar fi văzut obligat să se lase percheziţionat corporal la Otopeni şi să aştepte culoarea verde pe la stopurile patriei. Citite, condiţiile impuse de Ministerul de Interne trădează un umor nebun. Generalii nu se dezmint. Cînd e s-o facă pe proştii, nu se încurcă! Spun cînd e s-o facă pe proştii, pentru că acesta a fost, indiscutabil, rolul pe care a trebuit să-l joace generalii de la Ministerul de Interne. Îi cunosc suficient ca să-mi dau seama că îi pufnea şi pe ei rîsul în clipa cînd cereau ca maşina Regelui să nu devieze de la ruta fixată oficial, avertizînd că cea mai mică deviere va avea ca rezultat expulzarea Maiestăţii Sale. O asemenea condiţie e imposibil de îndeplinit şi de către un simplu cetăţean român. Date fiind gropile care definesc străzile şi şoselele noastre, e greu ca o maşină să nu devieze de la ruta oficială, fie şi pentru a le ocoli. Astfel că nu numai Regele, dar şi orice automobilist ar risca, în orice clipă, expulzarea din România.
E limpede că vizita Regelui era nedorită. Nu din teama Preşedinţiei că Mihai I ar fi putut fi luat pe sus de la Timişoara şi adus în pas întins la Cotroceni de către ceţăţenii cu simpatii monarhiste. În ansamblul populaţiei, aceşti ceţăţeni nu reprezintă o proporţie prea mare. În plus, societatea noastră traversează o apatie care o face incapabilă nu numai de gesturi de proporţiile răsturnării formei de guvernămînt, dar şi de orice gest politic. Vizita ar fi fost un test nu atît pentru simpatia de care se bucură Regele Mihai, cît mai ales pentru antipatia de care se bucură preşedintele Ion Iliescu. Avînd în vedere că ea urma să se desfăşoare la Timişoara, mai mult ca sigur acest test ar fi fost deosebit de edificator. Pentru presa străină, primirea făcută Regelui ar fi fost un nou prilej de a difuza în lumea întreagă consideraţii stînjenitoare despre popularitatea dlui Ion Iliescu în propria-i ţară, despre trecutul domniei sale, despre situaţia României în contextul ţărilor din Est. La ora actuală însă, dl Ion Iliescu se află angajat într-o bătălie crîncenă pentru a îmbunătăţi imaginea regimului său şi imaginea sa proprie în lume şi mai ales în Occident. O dovedesc din plin toate gesturile domniei sale de după alegeri: Mesajul de la depunerea jurămîntului în faţa Parlamentului, interviurile date presei străine, graba de a primi la Cotroceni orice delegaţie străină, oricît de neînsemnată, reafirmarea obsesivă a angajamentului său în favoarea democraţiei şi a economiei de piaţă. Vizita Regelui ar fi diminuat în mod substanţial rezultatele acestei bătălii.
Imaginea dlui Ion lliescu în lume ar fi fost serios ştirbită şi dacă Regelui i s-ar fi refuzat viza de intrare în ţară. Mai ales că Guvernul României a promis, înainte de alegeri, prin persoana dlui Teodor Meleşcanu, întreaga sa disponibilitate pentru o vizită a Regelui după scrutin. Din această dilemă nu se poate ieşi! – afirma un celebru personaj caragialean. Spre deosebire de acesta, dl Ion Iliescu a găsit o formulă de-a ieşi din dilema pusă în faţa domniei sale de dorinţa Regelui de a veni în ţară de Crăciun. Mîţa moartă, ca să mă exprim în termenii înţelepciunii populare dîmboviţene, a fost aruncată în curtea Ministerului de Intene. Diplomaţii români nu-şi puteau permite bădărănia de a pune condiţii stupide Maiestăţii Sale. Ar fi fost în contradicţie cu faima lor de oameni subtili, plimbaţi pe toate paralelele şi meridianele. A revenit astfel generalilor români această nobilă misiune. Cine pe mapamond ar fi surprins de condiţiile impuse Regelui de către aceştia? E un loc comun în toată presa şi literatura lumii că poliţia nu face casă bună cu fineţea. Generalii de la Interne au fost, astfel, obligaţi s-o facă pe proştii. Întrebarea e dacă acest rol le convine acum, cînd Poliţia începuse să-şi dobîndească orgoliul de instituţie inteligentă, mult mai inteligentă decît alte instituţii ale statului nostru de drept.
