Plaja din Nisa e alcătuită, potrivit ghidurilor, din două părți:
Plaja cu plată, mai precis plaja privată, a restaurantelor și hotelurilor.
Plaja gratuită, publică, zisă de mine, comunală.
În realitate, Plaja din Nisa e alcătuită din trei părți.
Alături de cele două, pe care și le dispută oamenii, există și funcționează o a treia, pe care nu și-o dispută oamenii din simplul motiv că nu-i a lor. E a cîinilor. Firește, veți spune că e și a oamenilor, pentru că la urma urmei cîinii nu umblă de capul lor prin Nisa, ci sub autoritatea stăpînilor.
Autoritatea stăpînilor?!
Mă faceți să rîd.
Experiența mea de călător în Occident m-a convins definitiv că încetul cu încetul oamenii nu-și vor mai găsi locul pe Planetă.
Pămîntul va fi Planeta urșilor, a tigrilor, a șerpilor, a bondarilor, a ce vreți. Nu însă și a oamenilor.
Urșii nu mai pot fi împușcați chiar dacă sfîșie un om, decît prin decizie judecătorească.
Tigrii sunt apărați de ONG-uri de protecție a animalelor.
Oamenii nu sunt apărați de nimeni în fața tigrilor.
Despre Cîini inutil să mai vorbesc.
Legi după legi, decrete după decrete sunt date în apărarea lor.
Cîinii maidanezi duși la aziluri beneficiază de 30 de lei pe zi pentru mîncare.
Bătrînilor duși la azil le revin 20 de lei pe zi.
În Italia nu poți adopta un cîine dacă ai depășit 70 de ani.
Dacă mori – motivează Legea – cîinele va rămîne pe drumuri.
Trăim pe o planetă în care se manifestă plenar Grija omului față de cîine.
Nu însă și grija Cîinelui față de om.
Cîinele te poate mușca fără să pățească nimic.
Încercați să mușcați un cîine.
Să vezi atunci belele!
Expresie a grijii omului față de cîine, la Nisa, în partea cea mai scumpă a plajei, cea care însoțește Promenade des Anglais, există o plajă dedicată exclusiv cîinilor.
Un panou viu colorat (să placă evident cîinilor) înfățișează un cîine cu ochelari de soare călătorind pe o planșetă.
Dedesubt scrie cu litere sărbătorești:
Bun venit pe plaja cîinilor!
Urarea se adresează oamenilor sau cîinilor?!
Avînd în vedere importanța tot mai mare acordată cîinilor de oficialități, cred că se adresează cîinilor.
Urării îi urmează indicații prețioase, scrise în trei limbi:
Franceză, engleză, italiană.
Italiana se explică prin apartenența la Italia a Nisei de odinioară.
Ajuns la Menton, nu departe de Nisa, pe linia spre Ventimiglia, m-am crezut deja în Italia. Toate restaurantele de pe plajă aparțineau italienilor. Alături (am găsit cu greu un restaurant deschis după ora 15, cînd începe siesta!) luau masa membrii unei familii de italieni. Teoretic, mîncau. Practic, vorbeau. De aceea am folosit sintagma: Luau masa.
În capul mesei trona o italiancă ajunsă între tinerețe și maturitate. Vorbea, vorbea întruna. În italiană, limba taifasului în Europa. Toți cei de la masă o ascultau. Mi-am dat seama că era nora. Numai nora într-un trib familial își permite să domine masa. Soțul o asculta supus. Ca orice soț. Socrul, bărbat fiind, îi place de ea ca muiere. Sora mai mică (orice noră are o soră mai mică, vîrîtă pe gît familiei soțului) nu-i iese din cuvînt, ca să nu rămînă pe drumuri. Soacra e singura care ar putea s-o înfrunte. Da, dar soacra e italiancă mai coaptă. Și ca orice femeie la vîrsta ei, cînd n-ai ce oferi bărbatului nimic în pat, ascultă de bărbat.
Indicațiile de pe panou sunt următoarele:
„a) Accesul și îmbăierea cîinilor sunt autorizate sub supravegherea și întreaga responsabilitate a proprietarilor acestora.
b) Cîinii de atac de prima categorie (Pittbull, Boerboel…) sunt interziși pe plaja pentru cîini.
c) Proprietarii de cîini sunt obligați să ridice dejecțiile canine susceptibile de a murdări site-ul, sub amenințarea cu sancțiunea.
d) Vă mulțumim că folosiți distribuitorii de saci, precum și coșurile de gunoi puse la dispoziția dvs pe acest site”.
Toate indicațiile de pînă aici acoperă sfera relațiilor dintre Autoritate și proprietarii de cîini.
Indicațiile care urmează se referă la sfera relațiilor Stăpîni-Cîini:
„Atenție! Pielea cîinelui dvs e fragedă. Nu expunerii prelungite la soare.
Dacă pietrele sunt fierbinți pot provoca leziuni sau arsuri ale tălpițelor”.
Amândouă indicațiile sunt valabile și pentru oameni. Numai că oamenii, spre deosebire de cîini, trebuie să aibă grijă de ei înșiși. De altfel, oamenii n-au nevoie de astfel de indicații dacă ele ar fi date cîinilor care însoțesc oamenii pe plaja oamenilor. Cine dracu ar sta la soare pînă i se face pielea o rană? Și cine dracuʼ ar păși pe pietrele de pe plajă (la Nisa nu sunt plaje cu nisip) dacă acestea sunt fierbinți? Cu excepția, explicabilă, a fakirilor, care pot merge și pe cărbuni aprinși, d-apoi pe pietricele.
În cazul plajei pentru cîini, nu văd cum ar putea îndeplini Stăpînii aceste sfaturi.
Ce înseamnă: Nu expunerii prelungite la soare? De unde să știe stăpînul dacă expunerea cîinelui e prelungită și prin asta periculoasă pentru pielea fragedă?
Ce, cîinile n-are gură să latre? Nu poate veni la Stăpîn și să-i spună că vrea să plece, pentru că s-a expus prea mult la soare? Sau chiar s-o șteargă el de pe plajă?
Chestia cu pietricelele e și mai și.
De unde să știe stăpînul dacă nu cumva pietricele sunt fierbinți pentru lăbuțele cîinelui? Să-și scoată papucii și să pășească el cu tălpile (oamenii au tălpi, ba chiar tălpoaie, nu tălpuțe) ca să vadă dacă sunt fierbinți?
Cîinii au tălpițele lor. Care nu sunt ale oamenilor. Prin urmare, cîinii nu-și pot da seama dacă pietrele sunt prea fierbinți pentru tălpile stăpînilor. Apoi sunt tălpi și tălpi. Sunt tălpi de lucrători agricoli din Est, care umblă desculți. Pentru aceștia fierbinte e de la jăratic în sus. Sunt tălpi de doamne și domnișoare, delicate, desigur. Pentru acestea, fierbinte e și o bucată de gheață de la frigider.
Cîinele – se spune – e un animal inteligent.
Să nu simtă el dacă pietrele pe care calcă sunt fierbinți?
Și atunci s-o rupă la fugă de pe plajă?
Plaja cîinlor de la Nisa e delimitată de restul plajei prin două gărdulețe.
Deasupra celui dinspre Port stă ca un arbitru de tenis pe scăunelul dictatorial un cîine cu ochelari de soare, cocoțat într-un par. Ține pe genunchi o pernuță roșie. Și pernuța și cîinele sunt din tablă, se înțelege.
Deasupra gardului din partea opusă se vede un cîine de tablă, în două picioare, tot cu ochelari de soare, care ține sub braț o planșă de surfing.
N.B.
Cîinii ca și oamenii fac treabă mare. Spre deosebire de oameni, însă, ajunși pe stradă, ei nu știu să întrebe de un WC public. Nici nu se poate ține pînă se întorc acasă. De aceea, fac treaba mare pe unde apucă.
La Complexul comercial de lîngă aeroportul Bergamo, cel mai mare din Italia de Nord, am văzut un dulău făcînd direct pe podelele aleii dintre terasele etajului cu baruri și restaurante. O chelneriță de la bar a sărit în ajutorul stăpînilor cu mai multe șervețele de hîrtie luate de pe mesele locaului.
E de înțeles că, lipsit de conștiința spațiului public, cîinele face acolo unde-i vine. El n-are nici o responsabilitate. Responsabilitatea cade exclusiv pe seama stăpînilor.
Pe stăpîni îi vizează anunțuri publice mai mult sau mai puțin ironice precum cel citit de mine într-un scuar din Rue de France, Nisa:
„Ville de Nice
Acest spațiu a fost amenajat pentru agrementul vostru.
El nu e destinat să găzduiască dejecțiile canine”.
Am citit anunțul de mai multe ori.
Nu-mi era clar (nu mi-e nici acum!) dacă textul se referă la cîinii care fac treaba mare aici sau la stăpînii care aruncă aici dejecțiile cîinilor de pe stradă.