M-am apucat serios de studierea celor două surori Brontë (Emily și Charlotte, Anne nu mă interesează). Am făcut rost de cele două filme – cel franțuzesc din 1997 și cel britanic, din 2016 – unul cu subtitrare în engleză, altul cu subtitrare în română) și de cele două cărți- Jane Eyre și La răscruce de vînturi. Romanul Jane Eyre l-am găsit în dulapul cu cărți străine, pe primele rafturi de sus, închiriate literaturii engleze (prilej de a descoperi că am mult din Thackeray, dar de citit am citit puțin). Romanul La răscruce de vînturi l-am comandat la anticariatul Tîrgul Cărții. După ce un e-mail de tip trotinestist – Dragă Ion, comunitatea noastră, formulări alese pentru a face pe plac trotinetiștilor, fără a ține cont de faptul că trotinetiștii nu citesc, m-a informat că volumul a venit din depozit – am fost la sediu și l-am luat. Am profitat de moment și am căutat și alte cărți. Am găsit și am luat un studiu dedicat Dramei generalilor români după 23 august 1944 (Alexandru Duțu și Florica Dobre, Drama generalilor români (1944- 1964), editura Enciclopedică, 1997). Chiar și acum, cînd am adus cartea acasă și am pus-o la vedere, ca s-o transport pe rafturile dedicate Războiului Sfînt, nu sînt convins că nu o am deja în bibliotecă, luată mai demult. Oricum am impresia sigură c-am studiat-o cîndva, cred că pentru o eventuală abordare a Blestemului lui Antonescu, așa cum am numit eu destinele tragice ale celor care au colaborat cu cotropitorul la 23 august 1944.
Am mai cumpărat din colecția Cotidianului cărticica India clasică și din nou mi-am reamintit c-ar trebui să caut pe okazii.ro toate cărțile din această colecție, dintre care multe sînt deja pe raftul cu seria de la editura La Decouverte. O voi pune pe raftul respectiv la capitolul Istorie generală. Tot pe raftul cu cărți de istorie am găsit un volum semnat de Traian Sandu despre mișcarea legionară. Titlul are menirea de a mă face prudent cu această carte. El vorbește de Un fascism românesc. Am găsit și, evident, am cumpărat cartea lui Charlotte Brontë, Jane Eyre, apărută în Biblioteca pentru toți, Editura pentru literatură, 1966, traducere de Paul B. Marian și D. Mazilu.
D. Mazilu o fi Dumitru Mazilu, cel din timpul loviturii de stat din decembrie 1989?
Sînt tare curios să văd dacă așa e. Prefața e semnată de Petru Comarnescu. O prefață serioasă, cum nu poate fi altfel sub semnătura unui cărturar serios precum Petru Comarnescu. Numai că suntem în 1966. Era greu de crezut că autorul prefeței ar putea să treacă peste ceea ce se numea latura protestatară a literaturii Surorilor Brontë. Prin urmare ne vom întîlni de îndată cu o referire la clasicii marxism leninismului:
„Evenimentele contemporane autoarei explică, în bună măsură, atitudinea ei critică şi protestatară. Literatura lui Dickens, Thackeray sau a Charlottei Brontë a fost adînc înrîurită de încordata luptă de clasă, ce se ducea în Anglia pe vremea aceea. Chartismul, «cea dintîi mişcare revoluţionară-proletară, mişcare largă, cu adevărat de masă, închegată din punct de vedere politic», cum o caracterizează Lenin, zguduise toate conştiințele. Muncitorimea ținută în mizerie şi lipsită de drepturi luase parte activă la lupta pentru reforma parlamentară din 1832, iar mai tîrziu legile votate de parlamentul ales de burghezie, ca aceea din 1834, care prevedea munca forţată a şomerilor în aşa-numitele Work-Houses (case de muncă) au stîrnit mînia celor exploataţi. Lupta organizată de muncitorime pentru obtinerea unei charte democratice şi populare s-a prelungit pînă în 1854. Răsunetul acestor lupte se vădeşte în literatura progresistă a vremii şi pe drept cuvînt creația Charlottei Brontë a căpătat prețuirea lui Karl Marx, care o considera ca făcînd parte, împreună cu Dickens, Thackeray şi alţii, din «strălucita şcoală actuală de romancieri din Anglia, ale căror pagini fine şi elocvente au dezvăluit lumii mai multe adevăruri politice şi sociale decît toţi politicienii, publiciştii şi moraliştii de profesie la un loc”
Citite înainte de 1989 aceste rînduri, aparținînd unei prefețe la o carte apărută în 1966, mi-ar fi stîrnit amuzamentul. Aș fi fi dibuit imediat normativul pentru apariția unei cărți, care consta în citarea din clasicii marxism-leninismului, așa cum după 1980, era aproape de neconceput ca o carte să nu citeze din Nicolae Ceaușescu, așa cum în prezent se poartă citatul din propaganda birocrației de la Bruxelles. Astăzi, mai ales după ce am citit cu creionul în mînă Jane Eyre, îmi dau seama că referirile la Lenin și Marx erau justificate din punct de vedere al criticii literare, chiar dacă ele au fost făcute sub semnul propagandei. Romanul lui Charlotte Brontë este o capodoperă a ceea și critica marxistă numea reflectarea realității în opera unui scriitor aparținînd realismului critic. Din acest roman, infinit mai mult decît din cărțile de Istorie, din tratatele academice despre capitalismul sălbatic, ba chiar decît în scrierile lui Marx, îți dai seama de incredibila inegalitate socială din Anglia de la începutul secolului al XIX-lea. Secvența în care Jane Eyre, simplă guvernantă, e tratată de către oaspeții stăpînului Rochester ca un obiect, mai prejos ca importanță decît furculița, spune totul despre nenorocirea de a te naște sărac la vremea respectivă. Puteai fi infinit mai deștept, mai cult, mai moral decît o beizadea de negustor bogat. În societate, în public el era văzut ca infinit superior ție. Jane Eyre se pricopsește cu o avere de 20.000 de lire, prin testamentul unui unchi despre care nici nu știa că există. Pentru ea, ca pentru toate fetele sărace, o asemenea moștenire e un dar venit din cer, un moment de schimbare de destin.