„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Cel mai titrat WC din lume

W.C.-urile publice de pe planetă diferă între ele. De la cele occidentale, cu scoică, pînă la cele turceşti, cu stat pe vine. Diferă nu doar ca formulă, diferă şi ca standard de civilizaţie: curăţenie, ordine, ba chiar şi confort.

Eram convins că, în afară de mine, autor dedicat trup şi suflet unui studiu exhausiv al closetelor întîlnite în călătoriile peste hotare, nimeni din lumea asta largă nu s-a ocupat de ierarhizarea toaletelor publice.

M-am înşelat.
La Edinburgh Castle, în capitala Scoţiei, am întîlnit cel mai titrat W.C. de pe Pămînt.

Unul dintre cele mai frecventate locuri din întreg aşezămîntul, concurînd Capela Sfintei Margareta şi tunul vedetă Maur Meg, W.C.-ul se găseşte în partea stîngă a incintei de jos, una dintre cele trei incinte ale Castelului.
Se concurează aici cu Prăvălia de unde poţi închiria ghidul-telefon şi cumpăra Ghidul oficial al castelului.

W.C.-ul de la Edinburgh Castle e unul dintre locurile peste care călătorul dă imediat ce-a trecut de ruperea biletului. Prin asta el se supune procedurilor standard din orice înjghebare turistică a lumii. Nu ştiu din ce raţiuni misterioase, peste tot pe Glob, W.C.-ul e chiar la intrare. Poate şi pentru ca turistul să poată merge mai departe eliberat de povara nevoilor fizice. Ca să se concentreze astfel exclusiv asupra nevoilor spirituale.

Despre toate locurile mai acătării din Castel, ghidurile se întrec în a oferi amănunte mai mult sau mai puţin interesante:

  • Despre cînd şi cine le-a construit, în ce scop şi mai ales la ce fapte de vitejie sau de tragism a fost gazdă.
  • Despre W.C., nici ghidurile de hîrtie, nici cele telefonice, nici ghizii – un fel de ghiduri însufleţite – nu suflă un cuvînt. Poate şi pentru că nu e singurul în aşezămîntul de pe stîncă.

Am mai întîlnit unul situat la subsol, lîngă Turnul lui David, în incinta superioară a Castelului.
Dînd curs preocupărilor mele intelectuale în materie de locuri ruşinoase, de cum am văzut W.C.-ul, m-am repezit să-l vizitez şi să-mi notez cele văzute.

Nu ştiu cum e la Femei. Oricît de curios aş fi, n-am cutezat pînă acum să intru în Departamentul dedicat Doamnelor.
Spre departamentul Masculin duce un culoar în formă de elipsă. Pe peretele din stînga al acestuia, Frecventatorul (a se observa că nu zic Vizitatorul) dă peste unsprezece diplome fixate în rame de orgolioasă evidentă. Unsprezece diplome de învingător.

Citesc pe una dintre ele:

„Closetul anului 2000. Premiul pentru înaltul nivel de îndeplinire a obligaţiilor de serviciu public vital”.

Pe anul 2005, nu e nici o diplomă.

Intru la Departamentul Bărbaţi. Nu găsesc nici un motiv pentru ca anul acesta W.C.-ul de la Edinburg Castle să fie declarat W.C.-ul anului. Sînt sigur însă că şi pe 2005 W.C.-ul de aici va fi proclamat closetul anului.
Pentru că are pile.

Există şi baruri cîştigătoare

Am o experienţă bogată în materie de toalete publice. Totuşi, pînă acum n-am ştiut de existenţa unor concursuri naţionale în materie de closete.
Ceva în genul Oscarurilor pentru film.

Le-am întîlnit doar în Scoţia. La Glasgow, descopăr şi explicaţia. În Scoţia sînt la modă întrecerile între localurile publice.
În disperata căutare a unui loc în care să iau masa ştiind dinainte ce voi mînca, aleg un local de la etajul doi al Complexului Princes Square. Un complex cu prăvălii de lux.
Localul se numeşte Salty Dog (Cîine sărat): Seafood, Grill & Cocktails.

Pe coperta broşurii Meniu, dau peste lista de premii obţinute de acest bar ale cărui mese sînt pustii la ora după-amiezii.
Transcriu cîteva:

  • Customer Service Bar of the Year 2005”.
  • New Style, Bar of the Year 2004”.
  • Best New Bar 2004”.

Pentru ca un bar să fie premiat e musai ca membrii juriului să consume ceva aici.
Cum s-or desfăşura lucrările în cazul unui W.C.?
Şi-au făcut membrii juriului nevoile complete.
Dacă da, cum le-a venit?