„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Cecilia Caragea, Dialog cu Ion Cristoiu, editura Dacia, 2001 (partea a XVII-a)

(O precizare care se impune. Acest interviu de o carte a apărut în 2001. Multe dintre situațiile descrise în carte ca prezente au dispărut de mult. Gîndurile asupra lor au rămas.Ion Cristoiu )

17. În România asta mlăştinoasă trebuie să ai o voinţă puternică şi o credinţă puternică pentru a-ţi îndeplini idealurile…

Presupun că nu e foarte uşor de suportat faptul de a fi întotdeauna cu un pas înaintea celorlalţi…

E o catastrofă să-ţi dai seama înainte cu trei – patru luni ce anume se va întîmpla! Am momente cînd nu mai vreau să spun lucrurile asta ca să nu se mai uite lumea la mine ca la un nebun. Vreau să merg la bibliotecă, să citesc şi să scriu. Dar de fiecare dată ofertele care mi se fac mă determină să mă reîntorc în presă. Din nefericire, întotdeauna am avut ceea ce nu mi-am dorit. În mod fatal, atunci cînd nu vrei ceva, ai. E ca în iubire: uneori te iubeşte cineva pe care tu nu-l iubeşti. Vi s-a întîmplat, nu? La Cehov, X îl iubeşte pe Y, dar Y nu-l iubeşte pe X, ci pe Z şi tot aşa… Dar cine mai are sentimente puternice şi durabile? Politicienii şi jurnaliştii noştri, poate că românii în general, sînt nişte oameni conjuncturali, nu au o voinţă tare, nu au idealuri. Vor să ajungă şefi, să aibă o maşină în plus, o iubită în plus. În România asta mlăştinoasă trebuie să ai o voinţă puternică şi o credinţă puternică pentru a-ţi îndeplini idealurile… Şi-apoi eu cred că viaţa îţi va scoate în faţă soluţia. În lumea asta, în care majoritatea oamenilor sînt preocupaţi de lucruri mărunte, cei tari înving. Pentru că în cale nu întîlnesc ziduri, ci oameni conjuncturali care nici nu prea ştiu ce vor. S-ar putea ca la prima vedere eu să par un om moale, dar nu sînt aşa. Par astfel pentru că se întîmplă să fac multe concesii, însă doar pînă la un punct. Cedez ca o piersică, însă doar pînă la sîmbure. Sînt lucruri la care nu pot să renunţ, cîteva credinţe morale puternice, cîteva obiective printre care acelea de a fi un bun scriitor şi de a fi corect.

Cedînd pe ici, pe colo, în momentul în care n-o mai faceţi îi nedumeriţi pe cei din jur, nu?

Da! Şi asta pentru că cei din jur nu-şi dau seama că eu cedez în privinţa lucrurilor mici, dar nu pot ceda în privinţa unor lucruri majore precum acelea de a fi loial, de a nu da în cel lovit, de a nu fi arogant cu cel mai mic decît tine, de a nu dispreţui oamenii de rînd. Tocmai din cauza acestor credinţe ale mele se spune că sînt un om de stînga, cred însă că sînt doar un om care are bunul simţ de a nu-şi etala nici inteligenţa, nici bogăţia. Nu funcţiile şi banii sînt scopurile mele în viaţă. Doar aţi văzut cine mă sună şi că le răspund tuturor la întrebări. Am acordat consultanţă foarte multor politicieni. Multe dintre soluţiile pe care le-au aplicat îmi aparţin. Chiar aş putea să-mi fac o firmă de consultanţă şi să devin un om foarte bogat. Dar în momentul în care aş face aşa ceva n-aş mai putea să-i spun celui care mă solicită adevărul, de fapt n-aş mai putea face nimic pentru el. Poate că e vorba de o mentalitate ţărănească. Dacă mi-aş face o firmă de consiliere de imagine, n-aş mai fi liber. Faptul că nu cer nimic îmi dă libertatea de a spune adevărul şi de a fi, astfel, acelor oameni de cel mai mare ajutor.

În Grecia antică filosofii care şi-au deschis şcoli şi au început să ia bani pentru învăţăturile lor erau dispreţuiţi…

Nefiind plătit, eu sînt liber să spun adevărul. Şi uneori o fac chiar cu brutalitate. Odată i-am spus unui politician: „V-am văzut aseară la TV şi-aţi arătat ca dracu’!“ Toţi cei din jurul lui au rămas muţi de uimire cum poate să-i spună cineva respectivului că arăta ca dracu’, dar lucrul acesta l-a ajutat şi a doua oară a fost mai atent cînd acesta l-a ajutat şi a doua oară a fost mai atent cînd a apărut la TV. Explicaţia prăbuşirii celor de sus este faptul că la un moment dat se înconjoară de oameni care le ascund adevărul şi care le spun numai cît sînt de frumoşi.

Aş putea să mă consider şi eu cel mai frumos şi cel mai deştept om din lume, dar îmi ştiu mult prea bine minusurile încît cineva să mă mai poată trage pe sfoară. Pot să fiu redactor-şef sau director, dar nu mă îmbăt cu apă rece. Poate doar cînd eram mai tînăr a reuşit vreo femeie să mă înşele spunîndu-mi că sînt frumos. Ştiu foarte bine cum sînt şi devin suspicios imediat ce aud despre mine cuvinte care ştiu că nu sînt adevărate. Cînd am trecut printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere sentimental chiar am ţinut un jurnal în care mi-am consemnat nemilos întregul comportament şi acum sînt gata să mă fac pulbere cînd, întorcîndu-mă în timp, îmi dau seama că în spatele unui gest de-al meu a putut sta un orgoliu ieftin. Mulţi nu au însă capacitatea de a se privi în oglindă şi de a-şi vedea minusurile, de a fi necruţători cu ei înşişi, de a fi duri şi de a recunoaşte că au orgolii ieftine. Dacă îţi ştii defectele, nu mai are cum să te tragă cineva pe sfoară.

Cunoaşte-te pe tine însuţi, nu? Iubeşte-te aşa cum eşti, dar încearcă să devii mai bun…

Mie dacă mi-ar spune cineva că sînt cel mai mare scriitor, m-aş uita la el foarte ciudat, mi s-ar părea suspect, pentru că eu ştiu foarte bine că nu-i aşa.