(O precizare care se impune. Acest interviu de o carte a apărut în 2001. Multe dintre situațiile descrise în carte ca prezente au dispărut de mult. Gîndurile asupra lor au rămas. – Ion Cristoiu )
16. Dacă în primăvara lui ’89 cineva mi-ar fi spus că în decembrie Nicolae şi Elena Ceauşescu vor sfîrşi împuşcaţi, l-aş fi făcut nebun!
Spuneaţi că dumneavoastră sînteţi mereu împotriva curentului, că sînteţi singur împotriva tuturor. Nu cumva exageraţi în partea lui „nu“ tocmai pentru a reuşi să le atrageţi atenţia?
Oricum, ei nu pot înţelege lucrurile de genul ăsta!
Închis într-un glob de sticlă, înconjurat de yes men, chiar începi să-l urăşti pe cel care te-a cunoscut şi în alte ipostaze, într-o situaţie mai grea. Am văzut oameni în situaţii grele de tot care, atunci cînd au ajuns mari, erau deranjaţi de faptul că cineva i-a cunoscut în momentele de slăbiciune şi de singurătate. E interesant cum, atunci cînd ajung mari, devin nişte brute de nerecunoscut, iar cînd redevin mici ajung din nou oameni normali.
Cu un om politic, căruia nu vreau să-i dau numele, am ajuns să fiu într-o relaţie apropiată, chiar eram prieteni, chiar ajunsesem să-l tutuiesc – deşi eu nu obişnuisem să fac aşa ceva, deoarece mi se pare o apropiere prea mare şi prefer politeţea adresării la persoana a II-a plural – şi petreceam weekend-urile împreună. Pe vremea aceea era în opoziţie, dar după ce a ajuns mare, în timpul regimului Constantinescu, pur şi simplu nu m-a mai cunoscut. Nu aştept nimic de la cei care ajung sus. Dar ar putea să mă mai sune din cînd în cînd tocmai pentru faptul că, stînd deoparte, eu îmi păstrez luciditatea şi aş putea să le spun adevărul. Cei care sînt în slujba ta nu şi-l spun! Eu aş putea să le spun unde greşesc, însă ei nu mai vor să audă aşa ceva. Chiar zilele trecute l-am văzut pe tipul respectiv care acum nu mai e la putere şi a redevenit un om normal. E interesant, nu? Oricum, cred că e o dovadă de mare prostie din partea lor.
Vă mai amintiţi de gloria lui Emil Constantinescu şi de cum a sfîrşit? Încă din ianuarie 1997 eu am sesizat fisurile regimului său care-l vor duce la prăbuşire, dar din nefericire nu am fost ascultat. Şi acum văd fisuri. Problema e că cei care ajung acolo sus se cred eterni. Revenim la ideea acelei roţi care te poate face vedetă şi apoi te poate transforma într-un nimic. Oamenii nu-şi dau seama că istoria stă după colţ, ca să spun aşa. Camil Petrescu vorbea, la un moment dat, de un călător care se urcă în compartimentul unui tren fără să ştie dacă nu cumva peste o oră acel tren se ciocneşte cu un altul. Toţi sîntem într-un astfel de tren. Politicienii cu atît mai mult, dar ei au convingerea că o asemenea catastrofă nu li se poate întîmpla lor. Dar totul este posibil! Dacă în primăvara lui ’89 cineva mi-ar fi spus că în decembrie Nicolae şi Elena Ceauşescu vor sfîrşi împuşcaţi, l-aş fi făcut nebun! Pasionat fiind de anii ’40, chiar lucrînd la o carte despre Carol al II-lea, am descoperit că în ianuarie 1940 acesta a făcut un turneu pe la fruntariile ţării, pe hotare, şi a ţinut o cuvîntare la Chişinău, în cadrul căreia declara că „nu vom ceda nici o brazdă de pămînt“, dar în iunie am pierdut Basarabia, iar în august am pierdut aproape întreg Ardealul. Acum, lumea îi acuză pe Camil Petrescu şi pe Mircea Eliade că au fost germanofili. Dar cine putea să-şi imagineze în 1939 că Germania va sfîrşi prin a fi înfrîntă? Şi cine putea să-şi imagineze în 1970 că Uniunea Sovietică se va sfîrşi? Chiar şi eu rîdeam de o asemenea idee! Cine credea că Emil Constantinescu va sfîrşi împroşcat cu cerneală şi că Ion Iliescu va reveni la putere? Dar în fiecare moment te poţi aştepta la orice! Măcar atît trebuie să învăţăm din istorie!
Revenind la Biblia mea, la „Spania nevertebrată“ a lui Ortega y Gasset, cred şi eu că există într-adevăr două tipuri de mentalităţi: mentalitatea de învingător şi cea de luptător. Mentalitatea de învingător te duce spre catastrofă: convins fiind că vei cîştiga, vei pierde cu siguranţă. Mentalitatea de luptător, conştiinţa permanentă a faptului că s-ar putea să pierzi, te mobilizează, te face să lupăţi pînă la capăt. Politicienii noştri au o mentalitate de învingător, nu stau tot timpul în alertă, cred că nu li se mai poate întîmpla nimic care să le răstoarne toate calculele, nu-şi dau seama că istoria este realitatea cea mai capricioasă. Eu sînt tot timpul într-o stare de veghe, pentru că nu ştii niciodată de unde vin loviturile vieţii şi ale istoriei. Noi, avînd mentalitatea de luptător, conştiinţa faptului că sîntem într-o permanentă confruntare cu realitatea, că sîntem muritori, n-o să pierdem niciodată! Dar cei care se îmbată cu apă rece şi-şi spun că au ajuns acolo unde voiau să ajungă vor pierde cu siguranţă!
În 1996, eram la „Evenimentul zilei“ şi criticam PDSR-ul, chiar şi atunci cînd mă întîlneam cu pedeserişti le spuneam că vor pierde alegerile, dar ei rîdeau de mine şi-mi spuneau că vor guverna pînă în 2000. Anul trecut, în cadrul unei emisiuni TV a lui Adrian Păunescu, i-am spus domnului Ion Caramitru că vor pierde alegerile, dar nu m-a crezut! Şi asta era chiar înainte ca domnul Emil Constantinescu să declare că nu va mai candida! Dar atunci ceea ce spuneam eu părea o nebunie!