„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Cecilia Caragea, Dialog cu Ion Cristoiu, editura Dacia, 2001 (partea a XIX-a)

(O precizare care se impune. Acest interviu de o carte a apărut în 2001. Multe dintre situațiile descrise în carte ca prezente au dispărut de mult. Gîndurile asupra lor au rămas.Ion Cristoiu )

19. Vreau să fac o gazetă cu jurnalişti adevăraţi, cu oameni care ştiu istorie, drept, economie, ştiinţe politice

Strategia paşilor mici, nu? Dar ce părere aveţi despre presa scrisă din România? Ce credeţi că ar trebui făcut în acest domeniu? În cadrul emisiunii dumneavoastră de la Antena 1 dezbăteaţi problema fotografiilor cu femei dezbrăcate care apar prin ziare.

Sînt dezgustat de presa română, deşi se spune că în mare parte ar fi produsul meu. Ca bărbat, hai să zic că aş înţelege publicarea pozelor cu femei goale, însă doar dacă ar fi o hîrtie de calitate, or hîrtia de ziar e proastă. Şi eu am făcut ziare cu un caracter divers, comercial. Dar cred că acum ne putem întoarce la seriozitate în presă. Voi duce în continuare această bătălie, chiar împotriva presei pe care tot eu am creat-o, dar pentru asta trebuie înlăturate cîteva prejudecăţi.

Am încercat să le explic chiar şi multor politicieni că, în ziua de azi, din punctul de vedere al influenţei politice, nu mai contează atît de mult tirajul unui ziar – şi asta o spune un autor de ziare de mare tiraj! „Bild“, de exemplu, apare în trei milioane de exemplare, dar influenţa sa asupra vieţii politice din Germania este infinit mai mică decît a lui „Frankfurter Allgemeine Zeitung“. Preşedintele SUA îşi face probleme pentru ceea ce se scrie în „Washington Post“, care are un tiraj mai mic de o sută de mii, nu pentru ceea ce apare în „USA Today“, care are trei milioane de exemplare. Cred, aşadar, că un ziar de ţinută, bine scris, chiar dacă are un tiraj mai mic, dar ajunge la lideri, la cei care creează opinia în jurul lor, e mult mai important decît un ziar cu un tiraj mai mare datorat conţinutului său senzaţionalist şi ieftin. Acesta din urmă ajunge la cititorul neinstruit, pe care nici nu îl interesează partea politică şi care nici măcar nu citeşte articolele politice din ziarul respectiv. Politicienii ar trebui să înţeleagă că degeaba sînt lăudaţi în asemenea ziare. Acelaşi lucru  se întîmplă şi în privinţa publicităţii. Nu cred că are vreun rost ca într-un ziar popular de mare tiraj să faci reclamă la nu ştiu ce tip de Mercedes. Nu cred că reclamele la bijuterii şi parfumuri care apar în „Playboy“ îşi au locul şi într-un asemenea ziar. La noi mai sînt şi problemele difuzării. Ştiţi şi dumneavoastră cum funcţionează Rodipet-ul! Iar difuzorii particulari iau doar ziarele care cred ei că se vînd, acestea fiind de multe ori cele care au o poză cu o femeie cît mai dezbrăcată pe pagina întîi. În timpul realizării emisiunii TV de pe Antena 1, am primit mii de scrisori care dovedeau o extraordinară capacitate de analiză a cititorilor şi mi-am dat seama că există o cerinţă pentru un ziar serios. Pentru asta e nevoie ca acela care face ziarul să reziste un timp pînă cînd ziarul se va impune pe piaţă, nu să vrea ca de mîine ziarul să fie rentabil.

Există firme care se restructurează în urma unor articole apărute în ziare serioase precum „Frankfurter Allgemeine Zeitung“. Şi există cititori care ştiu să disocieze între gogoşile de presă şi lucrurile adevărate. Dar pentru un ziar serios trebuie făcute nişte eforturi financiare. Trebuie să investeşti bani în oameni care să facă analize ca lumea şi să scrie ca lumea. Dacă vrei să  ai un ziar scris bine trebuie să plăteşti bine. Sînt cîteva ziare pe care le-am putea face noi amîndoi, ne-am uita pe Internet, am mai prelua nişte ştiri, am scrie ce-a mai făcut actorul X cu actriţa Y, am mai povesti că în nu ştiu ce grădină londoneză un cetăţean a fost văzut sărutîndu-se cu o maimuţă, am mai pune nu ştiu ce poze şi am umple ziarul.

Cred că publicul nu e format tocmai pentru că încă nu avem o adevărată economie de piaţă. Într-o adevărată economie de piaţă, exactitatea ştirilor se repercutează asupra vieţii imediate a omului, asupra celui care face afaceri. Dacă se ghidează după informaţia dintr-un ziar şi apoi se dovedeşte că a fost vorba de o gogoaşă de presă şi că din cauza asta a pierdut bani, a doua oară nici nu mai cumpără publicaţia respectivă. Dar pe noi exactitatea ştirilor încă nu ne atinge la buzunar. Noi nu ne facem încă asemenea calcule şi prin ziare se pot scrie tot felul de prostii.

Vreţi să faceţi un asemenea ziar serios?

Vreau să fac o gazetă cu jurnalişti adevăraţi, cu oameni care ştiu istorie, drept, economie, ştiinţe politice. Eu n-am scris niciodată un editorial pe teme economice, deoarece mi-e teamă că nu mă pricep destul de bine, deşi, fiind proprietar de editură, am mai înţeles şi eu cîte ceva din mecanismele economice. Nu am totuşi curajul să mă bag, deşi am văzut colegi de breaslă care merg pe la TV şi-şi dau cu părerea despre problemele de acest gen. Nu zic că neapărat editorialişti ar trebui să fie doctori în ştiinţe politice, dar dacă scriu despre asemenea subiecte ar trebui să aibă măcar două-trei cărţi de politică. Altfel, pe ce se bazează? Vreau jurnalişti ca aceia care s-au implicat în afacerea Watergate, vreau oameni care investighează un subiect! Asemenea redactori te costă foarte mult şi în România chiar dacă vrei să faci aşa ceva nu poţi încă să concurezi cu ziarele care publică tot felul de gogoşi inventate la o bere. Cîteva exemple de acest gen am dat în cadrul emisiunii de la Antena 1. Cred că acea emisiune le-a prins bine şi jurnaliştilor, pentru că vedeau că greşelile lor de documentare sînt sesizate, că titlurile tendenţioase sar în ochi… Acum am obsesia gazetelor serioase. În perioada interbelică erau ziare foarte interesante. Mi-e şi teamă să intru în bibliotecă şi să iau colecţiile cu „Îndreptarea“, „Viitorul“ sau „Universul“, pentru că atît de mult îmi place să citesc articolele acelea, că nu mai plec de acolo şi uit şi de ce am vrut iniţial să consult colecţiile. În perioada interbelică, erau foarte mulţi scriitori care publicau în presa vremii. Arghezi, Camil Petrescu şi atîţia alţii au scris texte pe care le citeşti cu foarte mare plăcere. Chiar şi notiţele lor erau interesante! Dar ce texte credeţi că ar rămîne din presa ultimilor ani? Astăzi nu se mai scrie bine!

Ce altceva aţi mai vrea să faceţi în afară de a vă termina numeroasele cărţi pe care le aveţi în proiect şi de a face un ziar serios?

Cred că mi-ar plăcea să fac cam ceea ce faceţi dumneavoastră! Dar în televiziune! La noi, interviurile televizate şi talk show-urile sînt un fel de război între interlocutori. Aş vrea să dialoghez cu diferite personalităţi la ele acasă, în prezenţa camerelor de luat vederi. Dar să nu fie nimic regizat. Ca nevasta omului respectiv să poată veni şi pleca, să mai vină şi soacră-sa, să mai bată şi vecinul la uşă, iar eu să mă mai leg de cîte o carte pe care o văd prin bibliotecă sau de nu ştiu ce icoană. Şi, plecînd de la lucruri mărunte, să ajungem la filosofie. Avem nevoie de o reabilitare a dialogului! Aţi vîzut şi dumneavoastră globul pămîntesc (care de fapt e o veioză) pe care îl ţin aprins zi şi noapte pentru că îmi dă un sentiment plăcut. (Din nefericire, chiar acum s-a ars becul!) Putem medita împreună plecînd chiar şi de la aşa ceva, putem face tot felul de conexiuni…