Am ajuns cu stilizarea – ultima – la eseul Un precursor al CNN-ului: Geo Bogza. E dedicat măiestriei cu care marele reporter scoate dintr-un banal popas la o tăbăcărie din București senzaționalul unei relatări din burta unui vulcan apucat de pîntecăraia erupției. Despre senzaționalismul de tip CNN al lui Bogza am mai scris. Am publicat un eseu despre O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil, text greu de plasat între reportajul senzaționalist și parodia acestui reportaj. Am scris – și cred că e pe undeva rătăcit pe folderul Istoria literaturii proletcultiste – despre Oameni și cărbuni în Valea Jiului. Recitind eseul despre Tăbăcării, observ – abia acum! – că citatele n-au menționată sursa. La început am precizat că reportajul a apărut în 1934. Mai mult ca sigur în revistă. Cînd a fost inclus în volum – asta rămîne o enigmă de dezlegat. Fuga la Internet, să vedem dacă se știe ceva despre revista care a publicat reportajul. Nu găsesc nimic în acest sens. Observ, citind textele care-mi apar după ce-am accesat pe Google, „Geo Bogza Tăbăcării”, că după 1989 marele reporter e denunțat de pe poziții anticomuniste.
Ca să vezi!
Mai observ postate îndoieli în privința titlului. Eu am scris Tăbăcării, adică locul în care lucrează tăbăcarii. Alții – nu puțini – scriu Tăbăcarii, adică angajații Tăbăcăriilor. Am acasă mai multe instrumente pentru a verifica: raftul cu literatură română contemporană, despre care-mi amintesc că găzduiește cărți semnate de Bogza; raftul de pe peretele vecin, pe stînga cum intri în cameră, cu lucrări de Istorie a literaturii române. Joi seara, înainte de a coborî la mașina care trebuie să mă ducă la tv, hotărîsem să dau din picioare la bicicleta de apartament, timp de 20 de minute, pentru a vedea începutul filmului Network, pe care mă pisează cineva să-l urmăresc. Pentru a merge la emisiune trebuie să mă spăl pe cap. Ca să nu mă mai complic cu dezbrăcatul și îmbrăcatul (pentru tv folosesc alte veșminte decît cele de la BAR), rămîn doar în chiloți și bluză, pregătit să mă sui pe bicicletă. După terminarea porției de dat din picioare – vizionat, mă voi spăla pe cap. Mă pune însă dracu să caut despre Tăbăcării înainte de a face sport. Încep cu instrumentele de lucru. Nici un dicționar de literatură română contemporană nu e în stare să mă lumineze în privința titlului adevărat – Tăbăcării sau Tăbăcarii – și mai ales în privința locului unde a apărut. La început m-am uitat pe o Bibliografie a literaturii române contemporane întocmite prin anii ’50. Geo Bogza e bine reprezentat. Nu dau însă peste nici un volum interbelic care să conțină reportajul din revistă. Descopăr în schimb că reportajul a fost reprodus după Război în volumul – sinistru intitulat – Anii împotrivirii, editura UTM, 1953. Pe raftul cu creații propriu-zise dau greu peste producțiile lui Geo Bogza. Sînt pitite pe rîndul doi, după cărțile lui Marin Preda. Cu acest prilej îmi dau seama că:
- Am cele patru volume ale romanului Incognito al lui Eugen Barbu.
- N-am terminat lucrarea de așezare a cărților de literatură română astfel încît să eliberez unul sau două rafturi pentru cărțile de Istorie, tot mai multe pe zi ce trece.
Nici un volum de Geo Bogza nu-mi oferă date despre Tăbăcării. Dau în schimb peste cartea Dianei Turconi Eu sînt ținta, o carte-interviu cu Geo Bogza, luat de o fană a scriitorului. Caut la întîmplare despre Tăbăcării, un fel de căutat al acului în carul cu fîn, deoarece volumul n-are trimiterile din final. Reușesc, totuși, în fugă să citesc amintiri destul de acre despre negustorul Arghezi, mai ales despre casa de chiabur de la Mărțișor, despre Sadoveanu (mă întrerup, gîndindu-mă c-ar trebui să mă ocup și de cartea asta) iau Anii împotrivirii și, dacă nu aflu revista, mă conving în schimb definitiv că titlul e Tăbăcării. Dacă tot am textul, trec sursa în eseu – era singurul text cu citate cărora le lipseau sursa! – și verific dacă textele corespund cu cele din carte. E un nou prilej de a observa trucurile prin care Geo Bogza făcea senzațional un reportaj despre o Tăbăcărie. Unul dintre ele constă în binecuvîntarea cu mister a locului despre care va scrie reporterul. Geo Bogza stă pe la porțile tăbăcăriei din Verzișori fără să poată intra, făcînd considerații senzaționaliste despre ce-ar putea fi înăuntru, ne aduce la cunoștință c-a obținut cu greu, după o săptămînă de tentative, aprobarea de a intra în fabrică, de parcă acolo ar fi fost un siloz de arme nucleare.
Ce mai încolo și încoace, un spectacol fascinant nu atît al relatării unei realități, ci al relatării felului în care această realitate devine senzațională.