Din relatările soției înțeleg că sub fereastra balconului nostru, pe plasa de sîrmă plantată acolo de vecinul de la parter, vin ca să cerșească mîncare două pisicuțe flămînde. Fac parte din Divizia de pisicuțe ale bătrînei din blocul de lîngă noi. Pe fereastra balconului văd direct în camera bătrînei pisicile umblînd de colo-colo cu treburi despre care doar ele știu.
Bătrînica s-a îmbolnăvit și a căzut la pat, neputincioasă. Nu mai are cine să hrănească pisicile. Două dintre ele și-au făcut drum pînă la fereastra balconului nostru. Soția le dă de mîncare într-un coșuleț prins cu sfoară, așa cum era hrănit Vercingetorix în hruba de la Roma, înainte de a fi atîrnat în carul triumfal al lui Iulius Cezar.
Ușa balconului e închisă.
Asupra ei s-a năpustit Țonțu, furibund, pentru că soția dă de mîncare altor pisici decît el.
Zice soția că data trecută s-a trezit cu el luînd-o cu asalt, miorlăind și stuchind pentru a o opri să dea pisicuțelor de mîncare.
Dintre toate neghiobiile de care e capabil Țonțu asta chiar că n-o pot explica:
Nici măcar prin teza abisurilor din sufletul pisicesc.
De ce e atît de furios pentru că alte pisici primesc de mîncare?
O fi gelos?
O fi neliniştit că, dînd altora din porţia lui, el va rămîne fără mîncare?
*
Pe străduța care dă în Marele Bulevard, puțin frecventată, pentru că mulți o confundă cu o fundătură, își duc viața cinci pisici. După cum stau și acționează împreună le-am putea spune că alcătuiesc un soi de trib.
De dimineață pînă seara stau strînse în fața ușii de la blocul scund, cu doar trei etaje, cu privirile fixate pe clanță, așteptînd să vină cineva și să le dea de mîncare.
Potrivit năravului mîțesc, și dacă nu le dai nimic, cînd intri sau iei, tot se freacă de piciorul tău, miorlăind lingușitor.
Parcă sînt politicienii noștri cînd merg la Înaltele Curți ale Prezentului Efemer.
Cînd le aduci de mîncare se reped toate să vîre botul. După care se opresc și-și administrează reciproc lăbuțe în cap.
De sub mașina uitată de veacuri pe celălalt trotuar, pîndește încordat, întrebîndu-se dacă să vină sau nu și el, un motan pripășit prin partea locului.
*
A venit primăvara. Primăvara mîțelor, desigur, pentru că afară ninge și bate vîntul. Pisicilor le spune instinctul că sub zloata asta trecătoare stă pitită Primăvara.
Titzica 2 simte nevoia unei evadări. Și-a lăsat culcușul alcătuit de soție, a spart un ghiveci cu pămînt de pe balcon, și acum doarme pe pămîntul împrăștiat pe jos. Îi lasă impresia că e afară, într-un răzor de flori.
*
Cățelușei crescute zdravăn, căreia îi spun Cățel, ca să evit dubiosul Cățea, are chef de joacă.
Se suie pe ultima treaptă a scării de la casa bătrînească și lovește în ușă cu coada.
Boc! Boc!
Bate și ți se va deschide!
Învățătura nu-i valabilă pentru cîini și mîțe. Dacă n-aș ști despre ce-i vorba, m-aș grăbi să deschid.
Cum știu însă, deschid ușa ca să mă amuz.
În chip inexplicabil Cățel o rupe la fugă, face în viteză turul ogrăzii, avînd grijă să se încline într-o parte la capătul turului, ca un car roman în arenă, după care se năpustește asupra unei farfurii de plastic, la care roade fără spor de cîteva zile.
O lasă repede, dă fuga pînă în fața mea și se așează pe pămînt ca-n manual.
Cu labele din față întinse și puse una peste alta.
Nu-i dau nici o atenție.
Se ridică, în fine, face cîteva genuflexiuni și pleacă.
În celălalt colț al ogrăzii, pisica din vecini stă arcuită, cu picioarele pregătite să sară în sus și s-o rupă la fugă peste gard.