1. Pentru că mă durea capul groaznic (mai ceva decît Pilat din Maestrul și Margareta), duminică seara, scutit și de o prezență obositoare și inutilă la televiziune, am cedat nervos și m-am uitat la Podul spionilor, dat pe un canal de film. Spun, am cedat nervos, deoarece voiam să urmăresc filmul pe DVD, pe îndelete, pentru a-l compara cu cartea. Acum însă, din iluzia că, dîndu-l gata, voi putea lucra ceva la Istoria proletcultismului, îl văd pînă la capăt. Fără prima parte, pe care, deși o știu din volum, n-ar fi stricat s-o urmăresc, cîtă vreme vorbește despre prinderea lui Rudolf Abel, colonelul sovietic KGB.
Mai mult decît interesant, filmul lui Spielberg rămîne crucial prin teza sa de fond:
Pentru Sistemul de forță indivizii sînt niște biete murături pe care le poți folosi cînd vrei și cum vrei.
Avocatul James B. Donovan, deși convins că Abel e spion, vrea să-l apere pentru că Arestarea și anchetarea acuzatului au încălcat toate procedurile. Deși sîntem în America, țară cîntată drept a drepturilor omului, CIA, FBI, Justiție scot limba la Constituție. Vorba unui ofițer de la CIA:
– Noi nu recunoaștem manualul ăsta numit Constituție. Americanii de rînd, în ton cu Sistemul de forță, scuipă pe drepturile omului. Ca și la noi în ultima vreme cu isteria luptei împotriva corupției, funcționa pe vremea de culme a Războiului Rece isteria spionitei și a trădării. Bietul avocat Donovan, cel care va deveni celebru negociind cu Fidel Castro soarta americanilor luați prizonieri la Golful Porcilor, se vede hulit de toți. Patrioții îi dau cu bolovani în geam. Recunoscîndu-l după poză, în metrou călătorii îl privesc chiorîș, gata să-l bată, firma îl dă afară, judecătorul îi respinge toate moțiunile. Pentru a evidenția isteria, Spielberg surprinde secvențe cu elevi cărora li se prezintă lovituri nucleare; un copil de-al avocatului îl mustră, pentru că apără un spion rus. Pe acest fond, cine să mai ia în seamă drepturile omului și manualul numit Constituție? Donovan reușește să-l scape pe Abel de la scaunul electric, zicîndu-i judecătorului că într-o zi s-a putea să fie nevoie de un schimb și atunci Abel va fi necesar. Judecătorul transmite mai departe și, ascultînd răspunsul, decide 30 de ani de închisoare.
Disprețul față de om se manifestă de ambele părți. Rușii îl suspectează pe Abel c-ar putea da secrete. Francisc Gary Powers, cel care urmează să fie schimbat cu spionul e suspectat că ar fi zis rușilor totul. Mai mult, în avion, la revenirea în SUA, oficialii îi întorc fundul, furioși că nu s-a sinucis pentru a evita rușinea Americii de a-l vedea la Moscova, prins și, odată cu el, prinsă cu mîța-n sac și America. Gary Power e pilotul avionului de spionaj american U2 doborît deasupra URSS. Se pune problema ca să fie eliberat și un student american, ajuns în Berlinul de Est la o iubită, și căzut într-o capcană. Donovan se angajează să-l elibereze și pe acesta, doi contra unu, spre disperarea celor de la CIA, care-și exprimă fățiș disprețul față de soarta studentului. Interesantă e și observația că RDG suporta greu postura de slugă a URSS, că se voia partener egal cu America și îndeosebi că nu uitase cine distrusese Germania. Ca și România, de altfel.
2. Profit, ca de obicei, de o plimbare, pentru a intra în Anticariatul Brătianu din Piața Universității. N-o duce bine anticariatul. E pustiu, iar multe cărți sînt cu preț redus pînă la 30%. Mă duc glonț spre cele de Istorie. Al doilea dulap cum intri, pe dreapta. Găsesc Nicolae Baciu, Ialta și Crucificarea României. Posibil s-o am într-altă variantă, dar o cumpăr, potrivit învățăturii Să fie acolo, mi-o servi cîndva la ceva. Mai găsesc un fel de Enciclopedie a celui de-al Doilea Război Mondial. O iau și pe asta, deși acum sînt cu preocupările, hăt-departe, în iunie 1815, la Waterloo. Altădată, m-aș fi precipitat s-o cumpăr. Acum o cumpăr într-o doară. O carte, București 1935, Realitatea ilustrată, o las deoparte, după ce junele de la tejghea îmi spune că trebuie să sune pe șef pentru a afla cît costă. Mai înainte, după ce i-am dus cărțile pentru calcularea prețului, m-a întrebat de la ce reducere le-am luat: De la 30% sau de la 50%? Cum habar n-am de la ce reducere le-am luat (am intrat ca să cumpăr cărțile care mă interesează, nu ca să fac un chilipir), ridic din umeri. Junele se scoală de la masă pentru a vedea de unde le-am luat. De cîte ori cumpăr de la Anticariatul ăsta, procedurile sînt același. Dau cărțile la socotit și, în timp ce tînărul moșmondește la calculator, arunc o privire spre rafturile cu cărți fățoase, urmarea ambiției foștilor proprietari de a avea pe pereți cărți cu cotoare fardate. Dau de trei volume din Trecute vieți de doamne și domnițe a lui Gane. Am ceva acasă, dar nu știu dacă pe toate trei. Oricum nu le iau, deoarece sînt cumplit de scumpe: 4 milioane volumul! Mai văd un volum omagial dedicat lui Spiru Haret, prilej de a-mi aminti că ministrul a inaugurat scoala din Găgești, acolo unde am făcut eu primele clase (chiar în corpul monument istoric, dacă s-o fi gîndit cineva la asta!).