„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Bisericile despărțite de un Calendar

1. Crăp de ciudă recitind (de fapt, citind) Garda albă a lui Mihail Bulgakov. Simt nevoia să fac un eseu din paginile care-l surprind pe administratorul blocului verificînd în taină, cu draperiile trase, bancnotele puse bine la păstrare.

Observ la Bulgakov o notă de esenţă întîlnită şi la Sadoveanu. Peisajul nu e rece, artificial văzut și descris de un robot de bucătărie, ci însufleţit, cald, văzut şi descris de un suflet.

De notat, mai precis, de adăugat la două eseuri deja scrise. Unul despre abajurul la Bulgakov şi celălalt despre obsesia spaţiului locativ, două amănunte desprinse din primele pagini ale Gărzii albe:

  • Cîntarea închinată abajurului, ca semn distinctiv al căminului ameninţat de Viforniţa Istoriei
  • Antipatia scriitorului faţă de administratorii de bloc.

2. Pentru înregistrarea unei emisiuni programate să fie difuzată după plecarea mea în străinătate, citesc studiul lui Florian Bichir despre Biserica pe stil vechi din România.

M-a făcut curios mănăstirea ridicată în marginea Pădurii Statului din Găgeşti-Deal. Am şi vizitat-o cu ani în urmă, profitînd de documentarea făcută de Horia Alexandrescu la faţa locului pentru un reportaj despre subsemnatul. Acum, ajuns la finele cărţii lui Florian Bichir, îmi amintesc, surprins, că stareţa şi măicuţele n-au fost deloc înverşunate împotriva Bisericii Ortodoxe Române, cum ar fi fost de aşteptat de la slujitoarele unei Biserici în atît de mare dușmănie cu Biserica Oficială. Ca să nu mai spun că nimic din cele întîlnite la mănăstire nu mi-au dezvăluit un aşezămînd diferit de unul oficial ortodox.

Cartea lui Florian Bichir e varianta tipărită a lucrării sale de doctorat. Se vede asta chiar din primele pagini care trădează una dintre procedurile standard ale unei astfel de întreprinderi: definirea termenilor şi a mijloacelor de lucru.

Nici acum, cînd am terminat cartea, nu pricep cum de s-a ajuns la ura dintre Biserica pe stil vechi și Biserica Ortodoxă Română. Cele două Biserici sînt despărţite, încă din 1924, doar de calendarul folosit. Adeptă a Noului Calendar, Biserica Ortodoxă a făcut din 14 octombrie 1924, 1 octombrie 1924.

Biserica pe stil vechi continuă să folosească din plin calendarul iulian. În rest, cele două Biserici nu diferă nici cu o iotă măcar.

Şi, totuşi, dacă mă gîndesc bine, calendarul e deosebirea de suprafaţă.
În realitate, cele două Biserici sînt despărţite radical de chestiunea modernizării.
Biserica pe stil vechi a refuzat şi refuză calendarul pe stil nou pe motiv că nu vrea să se se apropie de Biserica Catolică Apuseană.

Calendarul e un pretext pentru a reproşa Bisericii Ortodoxe Române dubla deschidere:

  1. Către statul laic.
  2. Către Biserica romano-catolică.

Înrudită cu Biserica rusă, Biserica pe stil vechi mi se pare mult mai apropiată de creştinismul iniţial decît Biserica Ortodoxă Română.

Creştinismul de începuturi a fost unul sectant. Pe cei care-l frecventau îi unea conştiinţa apartenenţei la un cerc închis, supus persecuţiilor. Oficializarea creştinismului a dat Bisericii glorie, bani, putere. În detrimentul credinţei care – vorba poetului – zugrăveşte icoane în biserici.

Nu e prea greu de sesizat acest adevăr dacă parcurgem, puse la dispoziţie de Florian Bichir, dosarele de Securitate ale liderilor acestei Bisericii Ortodoxe dizidente. E o Biserică dătătoare de martiri. Spre deosebire de Biserica Ortodoxă oficială, dătătoare de ştabi.

3. Am terminat cartea lui Maxime Mourin, Le drame des états satellites de l’Axe: De 1939 à 1945. Reddition sans condition, apărută în 1967 la Berger-Levrault.
Capitolul dedicat Finlandei m-a convins că:

  1. Finlanda a fost şi ea un stat satelit al Axei din spaima faţă de ruşi.
  2. Vitejia din Războiul de Iarnă le-a adus finlandezilor simpatia Angliei şi a SUA. Chiar şi în toiul colaborării cu Germania, cele două puteri aliate depun eforturi vizibile pentru a salva Finlanda de ocupaţia rusească.
  3. Finlanda foloseşte din plin canalul Stockholm, optînd de la început pentru negocierea cu URSS, fără a mai pierde timp în negocieri inutile cu occidentalii.