Întrebat, la trezirea bruscă din somn, ce-i spune lui numele Calabria, un intelectual, altul decît un absolvent al facultăţii de pe Internet, îţi va răspunde automat:
1. Mafia calabreză, zisă şi ‘Ndrangheta.
2. Sfîntul Pavel.
3. Bergamota.
Toate locurile din lume se luptă să ofere ceva turistului, aflat, ca lacomul înaintea unei pajişti de dulciuri, în situaţia de a muri de foame, atît de bogate sînt ofertele.
Cutremurele sînt faimoase prin pagubele umane şi materiale produse.
Reggio Calabria a fost lovită de două cutremure.
Ultimul, cel din 1908, a fost devastator.
Petrecut pe 28 decembrie 1908, el a distrus două oraşe:
Reggio şi Messina.
Cea mai grea lovitură a fost dată turismului din secolul XXI.
Reggio Calabria e alături de Cumes cea mai veche colonie greacă din Italia de Sud, parte integrantă a Magna Grecia.
Faţă de Roma, Ostia sau Siracuza, oraşul nu prea are ce oferi turiştilor care ştiu cîteva ceva de la Bacalaureat despre Grecia Antică şi Imperiul Roman.
Din Magna Grecia, lui Reggio i-au revenit Bronzi di Riace, două statui de un interes turistic excepţional, vedetele Muzeului de Arheologie, dar acestea, după cum ne spune şi porecla, provin din Riace şi nu din Reggio, o bucată din zidul vechiului Polis din marginea Promenadei, iar de la Imperiul roman, ceva bucăţi din Termele din vremea cînd Reggio era Rhegium Julius.
În absenţa marilor oferte, de care dispun alte oraşe ale Italiei, binecuvîntate de soartă, Reggio Calabria caută să scoată turism şi din piatră seacă.
Mafia calabreză, denumită ‘Ndrangheta, e văzută drept cea mai puternică Mafie din Italia, după declinul Cosei Nostra, istovită de confruntările cu statul şi, cred eu, de cît de tare a fost stoarsă prin filme, cărţi, reportaje Tv. Deşi în Reggio orice locuitor ştie de Mafie aşa cum ştie de existenţa Mării, totuşi turistul nu beneficiază de acest obiectiv de faimă în Calabria:
1) Mafia calabreză a renunţat de mult la răpiri. În consecinţă, ca turist, nu poţi avea de-a face cu Mafia prin răpirea ta.
2) Asasinatele la comandă, confruntările armate între clanuri nu se petrec zilnic. Prin urmare, e greu de crezut că tocmai în perioada popasului tău la Reggio s-ar putea întîmpla o acţiune mafiotă, la care culmea! să nimereşti fără a cădea victimă schimbului de focuri.
3) Reggio se mîndreşte cu creştinarea de către Sfîntul Pavel. În Domul oraşului, la dreapta altarului, Dom care ni se vinde ca vechi, deşi a fost ridicat în 1928, în locul celui dărîmat la Cutremur, poate fi văzut cel mai important loc din lăcaş şi unul dintre cele mai preţuite din Oraş. Pe un postament, arătată de doi copilaşi grăsuţi, se ridică o bucată de coloană de piatră. O inscripţie ne lămureşte. E o piesă care trimite la un eveniment sărbătorit la Reggio în fiecare an pe 21 mai:
Popasul Sfîntului Pavel la Reggio.
Despre acest Popas, zice Apostul Pavel într-una din Rugăciunile sale:
„De acolo (de la Siracusa), mergînd de-a lungul coastei, am ajuns la Reggio”.
În anul 57 după Christos, Apostolul Pavel e arestat de romani în urma plîngerilor făcute de evrei, geloşi pe gloria lui, şi condamnat la doi ani închisoare. Fiind cetăţean roman, el cere să fie judecat la Roma. Cererea îi e acceptată. Din Palestina, e dus la Roma, ca un prizonier mai aparte, pe o rută complicată, numărînd popasuri lungi:
Malta (trei luni), Siracuza (trei zile), Reggio (o zi).
La Roma, stă în arest la domiciliu doi ani, între 64 şi 67, după care e decapitat.
Popasul de o zi la Reggio, cu care se mîndresc calabrezii, are loc în anul 61.
Sfîntul Pavel, care se bucură de o libertate de mişcare mai aparte, cere să fie debarcat pe ţărm. Debarcă în locul cam pe unde e azi Muzeul Național de Arheologie. Aici, el dă de Temple dei Castori, unde păgînii sacrifică miei zeilor. După bunul său obicei, Pavel se apucă să le vorbească de Dumnezeu. Oamenii simpli se amuză. Preoţii se supără şi cer Centurionilor (Reggio e sub stăpînire romană) să-l ducă înapoi pe vas. Ceea ce era corect din anumite puncte de vedere. Imaginaţi-vă un fundamentalist islamic dînd buzna într-o catedrală catolică, în plină slujbă, luînd microfonul din mîna preotului și apucîndu-se să vorbească credincioşilor despre cît de mare e Alah.
Sfîntul Pavel nu întîmplător face pereche, în topul Sfinţilor, cu Petru.
Inspiraţia nu-i lipseşte.
El ia o candelă, o aşează pe o coloană de piatră şi cere permisiunea să le vorbească pînă cînd se stinge candela.
Curioasă de aşa propunere, mulţimea (după opinia mea plictisită de ceremonia pentru zei, făcută a nu ştiu cîta oară), e de acord, zicîndu-şi că oricum candela se termină repede.
Candela se stinge, dar, înaintea ultimei pîlpîiri, coloana începe să lumineze. Ca un neon pus în picioare – am zice noi. Ca la un semn dat de Dumnezeu! şi-au zis păgînii şi au trecut, pe loc, la creştinism. Fără a pierde o clipă, Sfîntul Pavel i-a botezat. După care s-a întors la corabie. Şi uite aşa – zic ghidurile – a ajuns Creştinismul şi în Reggio Calabria.
Oricît de interesantă ar fi povestea, ea nu reuşeşte să adune mase mari de turişti, în condiţiile în care în alte locuri din lume (Malta, de exemplu), Sfîntul Pavel a stat trei luni şi nu o zi.
Din acest punct de vedere, Sfîntul Pavel s-a ostenit degeaba.
Avînd însă în vedere puţinătatea monumentelor din vechime, popasul Sfîntului Pavel e şi el bun la ceva.
Mă întreb cu ce s-ar fi mîndrit azi cei din Reggio dacă pe vremea romanilor ar fi fost curse aeriene!
Sfîntul Pavel ar fi fost îmbarcat în Palestina și dus la Roma fără a mai face popas în Calabria.