Au delapidat statuia lui Ștefan cel Mare

Căzută în puţ

O fetiță din Dealul de Cîmpie a căzut în puț pe cînd se juca de-a Harap-Alb, închis și el, din cîte se știe, tot într-un puț.

Vecinii stau pe marginea puțului și critică fără menajamente guvernul actual, pentru că nimeni nu vine să salveze fetița!

Cîțiva dau interviuri în direct la TV, plîngîndu-se că pensiile sînt prea mici.

Aflînd de întîmplare de la televiziuni, un avocat burtos, cu un dinte de aur ieșit în evidență, s-a prezentat la fața locului pentru a-i convinge pe părinți să-l dea în judecată pe Harap-Alb, cerîndu-i pagube morale de un milion de euro.

Afiș la Popas

Drumul European găsește de cuviință că meriți un scurt popas după ce-ai trecut eroic toate examenele de pînă aici: ieșitul din București fără a buși pe cineva, statul nesfîrșit în fundul unui idiot care nu-ți vede clipocitul farurilor în oglinda retrovizoare, întrucît se ceartă cu nevastă-sa, șirul de mașini trase pe dreapta pentru ca pasagerele, traversînd șoseaua fără să se asigure, să cumpere ceapă și salată direct de la producători.

Popasul, profețit cu mult înainte de un panou ruginit, e o aco­ladă de beton a carosabilului. În chip surprinzător, coșul de gunoi n-a fost furat prin desprindere, iar băncii nu i-a fost ruptă nici o coastă. Dacă ai curiozități reportericești, deși de meserie ești con­trolor de bilete la un club de noapte, poți citi pe bucata de carton, spînzurată de un soi de țăruș, un text ce te pune pe gînduri:

„Sunt violată de diavol, și nimeni nu mă ajută.

Televiziunea nu e liberă și e supusă diavolului.

Dacă există totuși cineva care să mă ajute, inclusiv din cadrul presei, îl rog să lase aici telefonul de contact.“

Sub Apel se înșiruie alandala, după cum au fost trecute în grabă, mai multe numere de telefon.

Nu se știe dacă respectivii au fost impresionați de strigătul de ajutor sau le-a trecut prin cap că n-ar strica s-o cunoască mai îndeaproape pe cea violată de diavol.

Anchetă

Corpul de Control al Prim-ministrului anchetează la Gura Gîrlei delapidarea statuii lui Ștefan cel Mare. O anonimă primită la Guvern zilele trecute, prin e-mail, semnala că picioarele calului pe care șade marele nostru bărbat sînt cu 10 centimetri mai scurte decît în deviz. În felul acesta, primarul ar fi vîrît în buzunar jumă­tate din sumă, cealaltă jumătate revenindu-i firmei care a ridicat statuia, specializată în construcții agroindustriale. Sculptorul, pentru că e artist, a trebuit să se mulțumească doar cu un ciubuc. Nenorocirea e că statuia a fost dezvelită în cadrul unei ceremonii grandioase, care a beneficiat de înalta prezență a președintelui Republicii. Ajutat de consiliera sa pe probleme de comunicare, o jună bine făcută, venită la manifestare, din păcate, în pantaloni, astfel că participanții n-au putut verifica dacă, într-adevăr, e așa cum se zice, distinsul oaspete a tras de pe capul Domnitorului cearșaful aruncat acolo peste noapte. Televiziunile au transmis în direct ceremonia dezvelirii, urmată de un spectacol de sunet și lu­mină, Bătălia de la Războieni, în care turcii au fost interpretați de Batalionul 5 Infanterie al Armatei I.

— Cum dracu’?! – exclamă șeful Corpului de Control – să investighezi fraudarea unui monument pe care șeful statului l-a declarat semnul recunoștinței noastre față de trecutul eroic, iar jurnaliștii de la publicațiile centrale, dovada că la Gura Gîrlei „is­toria a făcut o haltă“.

Ancheta s-a complicat enorm și pentru că un parlamentar din Opoziție, luînd cuvîntul în plenul Senatului, a pus afacerea pe seama unei conspirații internaționale, menită să umilească po­porul român.

I-a răspuns pe loc însuși ministrul Culturii, reputat istoric al epocii Ștefan cel Mare, care-și luase doctoratul cu teza „Purta domnitorul pantofi cu toc, ca să pară mai înalt? O ipoteză“. Demnitarul dădu citire unui text de cincizeci de pagini, prin care demonstra în chip zdrobitor că picioarele calului au constituit, constituie și vor constitui în veci subiect de controversă.

— Unii autori – spuse ministrul, lunecînd peste litera r, ca și cum s-ar fi dat cu patinele pe un patinoar artificial — sînt de pă­rere că Ștefan cel Mare folosea cai mai scunzi decît normal, deoa­rece el însuși fiind nu mare de stat, ținea să încalece ușor, dintr-o zvîrlitură.

I-a dat replica un senator al Opoziției, care n-a scăpat prilejul de a critica partidul de guvernămînt pentru nerespectarea făgădu­ielilor electorale, Ministerul Culturii, în general, pentru situația dezastruoasă a lăcașurilor de cultură, și pe ministru, în particu­lar, pentru că sfidează sistematic Parlamentul venind la ședințe în papuci.

Amendă

Catinca Balaban, prostituată de lux, își recrutează clienții din Cimitirul Eroilor Patriei.

Îmbrăcată în negru, Catinca alege un mormînt din marginea aleii principale și, îngenuncheată suficient de mult ca să i se ridice binișor fusta, suspină în așa fel încît să pară o văduvă care ține la discreția trăirilor sale intime.

Îi cad în plasă, de regulă, bărbați trecuți de cincizeci de ani, văduvi sau cu neveste ofilite, veniți în cimitir din convingeri anticomuniste.

Prinsă de Poliție, Catinca Balaban a fost amendată pentru ofensă gravă adusă unui simbol național.

Deținutul care merge la Athos

Condamnat la cinci ani închisoare pentru tentativă de furt dintr-un lăcaș de cult (voise să șterpelească icoana Sfintei Varvara dintr-o biserică de orășel, dar nu reușise, întrucît, după cum de­clarase la Poliție, Sfînta îl zgîriase cu unghiile), Dănuț Pavalache s-a înscris la Filosofie.

E un caz aparte în Penitenciar, unde cei mai mulți dintre deți­nuți preferă Baletul sau Canto, facultăți care le dau posibilitatea să vadă femei de la o distanță mai mică de 100 de metri.

A fost primul motiv de suspiciune.

Filosofia e o facultate de bărbați, și nu de orice fel de bărbați, ci de bărbați sfrijiți și ochelariști.

Al doilea motiv, mult mai puternic, a fost dorința lui Dănuț Pavalache de a învăța Greaca Veche.În penitenciar activa o rețea a Serviciului Secret al Ministerului Justiției, alcătuită din ofițeri sub acoperirea de funcționari corupți care obținuseră o pe­deapsă mai mică autodenunțîndu-se în direct la TV. Printre altele, rețeaua se ocupa și cu strîngerea de informații despre ce va face deținutul după ieșirea din închisoare.

Anii de pușcărie, mai ales cei din preajma eliberării, erau dedi­cați de condamnați pregătirii intense pentru viitoarele lovituri.

Conducerea Penitenciarelor atinsese culmile artei de a desluși cum și în ce loc vor acționa eliberații, pornind de la cele mai com­plicate preocupări dintre zidurile pușcăriei.

Unii, de exemplu, se apucau nitam-nisam de Astronomie.Comandau tratate de la Biblioteca închisorii, dar și de la alte biblioteci din țară și din lume, cum ar fi, de pildă, The British Library, cereau permisiunea de a face un telescop din piese recon­diționate și protestau cînd nu erau lăsați să vadă bolta înstelată prin vizeta celulei. Cazierul îi mărturisea ca spărgători get-beget, cu cîte cinci-șase condamnări la activ.

Cei din conducere se alarmau:

Ce dracu’ au de gînd să facă ăștia după ce vor ieși? Să dea lo­vitura la Observatorul Astronomic? Exclus. Ce să fure de acolo? Telescopul? Nu făcea o para chioară! Să dea o spargere acasă la Prunariu, cosmonautul numărul unu al Patriei și singurul de altfel? Să atace în plină stradă vreo profesoară de la Fizica Planetelor? Ce să-i ia? Profesoarele erau atît de sărace, că orice hoț cu obraz cît de cît s-ar fi înduioșat umblîndu-le prin poșetă și, în loc să le ia banii, le-ar fi dat de la el.

Cum să nu intre la idei cei din conducere aflînd că Dănuț Pavalache vrea să învețe Greaca Veche?!

Se gîndește, probabil, să meargă la Athos, ca să jefuiască vreo mănăstire de acolo – își spuseră ei –, amintindu-și că Dănuț Pavalache fusese condamnat pentru tentativă de furt dintr-un lăcaș de cult.

— Dacă pentru asta se pregătește, nici o problemă!, conchiseră cei din conducere. Unde nu-i trece prin cap să dea lovitura la Athos?!

Unu: scăpau de el, dat fiind că va opera în afara granițelor noastre.

Doi: dacă-l prind călugării, n-o să uite asta toată viața, că ăia dau, nu glumă, au dezlegare de la Dumnezeu în materie de altoit cu parul.

Trei: au fost cazuri cînd, ajuns față în față cu icoana, hoțul, în loc s-o fure, a căzut în genunchi, s-a pus pe făcut mătănii și s-a pocăit.

După care s-a oferit voluntar să fie informator al Poliției.

Se liniștiră, așadar, și începură să urmărească amuzați pițigăielile lui Dănuț Pavalache în bătălia lui cu Greaca Veche.

Liniștea nu ținu mult. Peste cîteva zile se pomeniră cu o cerere din partea deținutului de a da examen în celulă. Avea dreptul la așa ceva. Deținuții se bucurau de o sumedenie de drepturi, atît de multe că, la un moment dat, directorul zisese, mai în glumă, mai în serios, că înainte de pensionare ar prefera vreo cîțiva ani de pușcărie, ca să se mai scoată și el nițel cu banii.

Apariția Profesorului examinator îi îngrijoră și mai tare. Omul avea toate actele în regulă. Și cu înfățișarea corespundea. Înalt, bine făcut, fără a părea killer, tuns scurt, nici prea-prea, nici foarte-foarte, cu o bărbuță îngrijită, în care albeau ici-colo primele semne ale înțelepciunii. Nu trăda nimic suspect. Dar tocmai asta îi făcu pe cei din conducere să fie prudenți. O îndelungată expe­riență îi învățase să fie suspicioși tocmai acolo unde era totul în regulă. Pentru că – își aminteau ei de prima lecție la disciplina Introducere în Teoria semnelor și indiciilor criminale,din primul an de la Academia de Poliție – cetățeanul obișnuit nu se teme să stîrnească suspiciuni, mai mult, nu ține să pară corect, întrucît se știe nevinovat. Infractorul însă se îngrijește, înainte de toate, să treacă drept un cetățean exemplar.

Astfel că Profesorul examinator fu supus imediat procedurilor de supraveghere. Nu prin mijloace electronice. Așa ceva nu se mai folosea demult, de cînd apăruse o nouă generație de deținuți, ma­eștri în tehnologia modernă, care reușeau cît ai clipi să descopere microfoanele din furculiță și camerele de luat vederi din zarurile de la table. Apelară la mijloacele umane.

Cîțiva deținuți, aflați pe statele de plată ca informatori, îl abor­dară pe Profesor, propunîndu-i o lovitură barosană, ceva care se lăsa cu un profit de 500%. Profesorul părea că nu pricepe despre ce-i vorba. Un motiv în plus ca suspiciunile să sporească.

— Joacă tare! – își ziseră cei din conducere, copleșiți de admirație.

Cu toată strădania depusă, nu reușiră să dibuiască planuri­le lui Dănuț Pavalache. Erau însă convinși că deținutul pune ceva la cale. Ceva grozav, nemaivăzut pînă atunci. O lovitură la Banca Națională sau, cum credeau unii, la Casieria Ambasadei americane.

Dănuț Pavalache ieși din pușcărie și se călugări.

E și acum la o mănăstire de la Athos, sub numele de monah Dionisie. Îl primiseră în procedură de urgență, dat fiind că avea carnet de șofer pentru toate categoriile. Mănăstirea, ca și altele de la Muntele Sfînt, de altfel, ducea lipsă de șoferi. Dacă la Athos n-ar fi fost interzise femeile, ar fi fost în stare să călugărească și o fată de pe Șoseaua de Centură, cu condiția să aibă carnet de conducere auto.

Directorul estetician

Tînărul și energicul director și-a făcut un țel al vieții din ținu­ta îngrijită a salariaților. Nimeni nu poate intra în întreprindere dacă nu e corect pieptănat, cu cravata prinsă sub gulerul cămășii, încheiat strict la nasturele bine cusut și cu pantalonii călcați la dungă. Portarul are datoria să ofere fiecăruia dispozitivul de auto­control, cum i se spune unei oglinzi mici, de buzunar, prevăzută cu un mîner din abanos, produsă în întregime în fabrică. Plimbînd-o de-a lungul corpului, asemenea unui detector de metale, angajatul trebuie să-și verifice ținuta cu strășnicie. Dacă ea nu corespunde, i se deschid în față două posibilități:

– să și-o pună la punct, într-o încăpere special amenajată în acest scop;

– să plece acasă.

Deasupra ferestruicii portarului stau scrise aceste versuri, compuse de director în persoană:

În uzină de intrați / Ținuta s-o verificați!

Ferească Dumnezeu ca angajatul să înceapă lucrul fără a avea pantofii lustruiți!

Lîngă ușă se pot vedea o perie uriașă, un suport de lemn și două găleți cu cremă de ghete, neagră și maro. Grație unei plăcu­țe de alamă, fixată în nituri la intrarea în hală, salariatului i se reamintește:

Să intrați nu îndrăzniți / Cu pantofi nevăcsuiți!