Am fost la Scilla. Nu însă şi la Caribda

Dacă vrea să pară şi altcineva decît un absolvent de facultate privată, ale cărei cursuri le-a urmat prin Internet fără WiFi, un june gazetar poate găsi pe Wikipedia, noua British Library a generațiilor facebook-iste, expresia Între Scylla şi Caribda sau mai pe românește zis, Între Scilla și Caribda.

Expresia desemnează o situaţie practic imposibilă, în care trebuie să alegi între două rele, amîndouă mortale.
Poţi spune, de exemplu, Guvernul de Centru-Dreapta e între Scylla şi Caribda în materie de măsuri economice.
Are de ales, aşadar, între o politică populistă, riscînd să-şi ostilizeze electoratul de Dreapta, sau una de austeritate, pentru care-l va duşmăni electoratul de Stînga.

Dar poţi spune, cu aceeaşi exactitate, despre un bărbat că are de ales, cînd vine vorba de însurătoare, între una frumoasă, dar leneşă, şi una urîtă, dar harnică.

În mitologia greacă, Scylla şi Caribda sînt doi monştri care pîndesc de o parte şi de alta a strîmtorii Messina, cea care desparte Calabria de Sicilia, nu din voia celor două.

Caribda, situată în partea dinspre Sicilia, înghite apa Mării şi o scuipă de trei ori pe zi.
Greu de crezut că o ambarcaţiune care se apropie de ea ar rămîne nevătămată.

Scylla îşi are adăpostul pe o stîncă din partea continentală a Italiei.
E un monstru cu douăsprezece picioare deformate, şase braţe de caracatiţă şi o gură cu trei rînduri de dinţi. Nefericitul care se apropie de ea, n-are scăpare.

Cele două stau de o parte și de alta a locului cel mai strîmt atins de Messina, astfel că o ambarcațiune care vrea s-o ocolească pe una dintre ele ajunge fatal în apropierea celeilalte.
De aici și expresia Între Scylla și Caribda.

Trăim într-o lume a emoticoanelor și a SMS-urilor, înscrise deja în genul literar numit texto.
Ţinînd cont de această lume, a cărei imagine e pigulirea de mesaje pe telefonul mobil şi plasarea pe Facebook a pozei în care înfuleci o friptură la un restaurant din străinătate, să crape de ciudă neamurile facebookiste, n-o să mă apuc eu, acum, la bătrîneţe, de un lucru de prisos, precum istorisirea felului în care Scylla a ajuns dintr-o Ileana Cosînzeana a Olimpului un monstru respingător.

Voi risca însă explicînd că Ulysse din Odiseea lui Homer e unul dintre călătorii faimoși ai lumii constrîns să aleagă între Scylla și Caribda. Lipsit de GPS, la întoarcerea acasă în Itaca, de la Troia, Ulysse rătăceşte îndelung şi complicat pe un traseu care n-a fost cartografiat. Ajungînd la un moment dat înaintea strîmtorii Messina, Circe îl pune la curent cu situaţia de Criză care-l aşteaptă. De o parte e Caribda, de cealaltă, Scylla.

Deşi alegerea pare imposibilă, Circe îi spune lui Ulysse să opteze pentru Scylla, de care poate scăpam sacrificîndu-și șase marinari din echipaj.
Dînd curs poveței, Ulysse optează pentru Scylla.

Asemenea lui Ulysse, ajuns în Calabria, am optat pentru Scylla.
Scylla, în variantă italiană, Scilla, e un orăşel aşezat pe coasta italiană de o parte strîmtorii Messina, pe promontoriul despre care se spune c-a fost locuit de Scylla.

Wikipedia în variantă italiană (cea mai completă) deschide prezentarea cu un imn turistic înălţat localităţii:

„Scilla constituie unul dintre cele mai frumoase şi mai caracteristice oraşe din Italia”.

Potrivit textului, Scilla e alcătuită din mai multe cartiere, situate diferit pe înălţimea promontoriului:

• San Giorgio, oraşul de sus, la care se ajunge (cu maşina) pe şosea sau (per pedes) pe scări. Aici e Centrul civic al oraşului, semnificat de Piazza San Rocco.
• Marina Grande, oraşul de jos, cu plaja şi gara Scilla.
• Chianalea, satul pescăresc, străbătut de o singură stradă, cu nume de cod SS18. Casele se ridică chiar din mare, ceea ce a făcut să i se spună, în chip de alint, Piccola Venezia del Sud.

Rara frumusețe a locului pustiu

De la Reggio di Calabria, mai precis, de la Reggio di Calabria Lido, staţia din centrul oraşului, se ajunge la Scilla, cu trenul, în maximum jumătate de oră.

E 25 decembrie, Crăciunul.
În vagon e puțină lume. Și-n Italia, ca și la noi, de sărbători, cetățenii somnolează de atîta ghiftuire fără rost. Îmi atrage atenția o tînără vorbind la mobil într-o limbă enigmatică pentru mine. Enigmatică rămîne şi profesia, dacă ţinem cont că poartă acum, în toiul iernii, o fustiţă de balerină.

De la gară, pe o străduţă scurtă, ajung pe plaja pustie. Toate localurile sînt închise, cu excepţia unuia, care se mîndreşte cu anunţul luminos Aperto. Ghidurile jură că-n sezon aici e puhoi de lume. Mie însă mi se pare o priveliște de o rară frumusețe acest loc pustiu, amintind de felul în care l-a conceput Dumnezeu, înainte de a-i trimite în lume pe cei doi întemeietori ai turismului mondial, Adam și Eva. De aici, de pe faleză, faci cunoștință cu una dintre imaginile de carte poștală trimisă de la Scilla neamurilor din țară sau mai nou de poză făcută cu telefonul mobil și postată imediat pe facebook, desigur, dacă-ți poți permite internet cu roaming:
Castelul Ruffo, așezat pe o stîncă deasupra Mării.

Toate ghidurile te îndeamnă să vizitezi Il Castello Ruffo din Scilla, deţinut, din 1533, de familia Ruffo. După mine, Il Castello merită văzut din depărtare ca unul dintre imaginile blazon ale Calabriei, mai ales că pare a concretiza cunoscutele versuri româneşti: „Pe o stîncă neagră, într-un vechi Castel”.
Deşi, în acest caz, și în vale nu curge un rîu mititel, ci ditamai Marea Tireniană.

Pînă la Oraşul de sus se poate ajunge cu maşina, ocolind promontoriul, sau luînd-o pieptiş pe scara de piatră abruptă, care leagă între ele străduţele de pe versant ca feliile de pîine bucata de şuncă dintr-un sandviş.

Poți ajunge la o adresă de pe una din aceste străduțe urcînd treptele.
Pe Via Castello, la numărul unu, înaintea ultimul efort pentru a ajunge în Centru, se înalţă La Chiesa Madre Santissima Immacolata di Scilla. În interior te surprinde (plăcut) mozaicul din spatele altarului, cît întreg peretele, înfăţişînd un Înger luminat de Sfîntul Duh, ridicat deasupra Caselor din Scilla.

Piazza San Rocco e Piaţa Centrală a oraşului marcată de două edificii – Palazzo comunale şi Chiesa di San Rocco (Sfîntul protector al oraşului).

Din marginea pieţei, ca de pe o platformă, se desfăşoară în faţa ochilor priveliştea, cu adevărat de vis, a strîmtorii Messina în locul cel mai strîmt, pe unde a trebuit să treacă Ulysse.

Ca şi în orăşelele din Sicilia în zilele de sărbătoare (am ajuns la Scilla de Crăciun), în Piață pierdeau timpul bărbaţii din localitate.

Am urmărit amuzat, un grup de cinci bărbaţi, care făceau drumul dus-întors, pălăvrăgind în stil italian, dintr-o latură într-alta a Pieţii.

Chianalea, cartier despărțit de celelalte două prin portul Scilla, e renumit – se spune – pentru pescuitul Peştelui Spadă. Cred că e renumit prin pitorescul străzii mai mult decît înguste care străbate Orăşelul. Din ea pornesc străduțe ducînd direct în mare. Iar din mare se înalță nemijlocit, fără introducere, ditamai clădirile.

Casele din jurul micului port mi-au amintit prin expunerea rufelor în public, de clădirile din Napoli.
În prezent, locuitorii se ocupă cu pescuitul. Judecînd după semne, în viitor se vor ocupa cu turismul.

Exploatarea turistică a lui Ulysse

Locuitorii Scillei exploatează din greu minereul întruchipat de aventura lui Ulysse. Stema oraşului reprezintă o femeie cu cozi de sirenă. În Piaţa San Rocco, se ridică un monument dedicat monstrului Scylla, iar în partea numită Marina Grande, dai peste semne publicitare cu trimitere la Ulysse.

Cu toate acestea, m-am suit în trenul de întoarcere la Reggio fără bilet.
În gara Scilla, la coborîre, mi-am dat seama că nu e nici o gară.

E drept, trenurile opresc, în gară, dar nu există nici sală de aşteptare, nici ghişeu de bilete, nici orar, nici măcar automat de bilete.

Biletele de tren se vînd la un magazin, din orașul de jos indicat printr-un afiș de la Coborîre. De Crăciun, cînd am ajuns eu în Scilla, era închis.

În Italia, mă săturasem auzind seară de seară, la Știrile televiziunilor italiene, sloganul lui Matteo Renzi, Italia care repornește!

Cum chestia cu gara din Scilla nu era singura concretizare a Italiei care nu pornește, și nici nu repornește, ci stă pe loc, trăită de mine pe pielea mea în călătoria din Sudul Italiei și din Sicilia, mi-am amintit amuzat de sloganul cu Repornirea, dîndu-mi seama încă odată de infinita capacitate a politicienilor de a născoci noi și noi trageri pe sfoară ale electoratului.

A fost singurul necaz pe care-l puteam aveam (N-a venit nici un controlor!) la Scilla.
Spre deosebire de Ulysse, am scăpat uşor din aventura care a fost trecerea prin Scilla.

La Caribda n-am fost.
Şi nu pentru că m-am temut, ca şi Ulysse, ci pentru că Stînca din Sicilia, despre care se spune că adăposteşte Caribda, s-a scufundat în mare la Cutremurul din 1908.