„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Bătălia pentru plăcinte de la Televiziunea Română devenită Liberă

Cu ce se ocupă scriitorii români. Nicolae Ceaușescu a plecat cu elicopterul, sau ca să fim mai exacți, a fost evacuat din sediul CC. Toate agențiile de presă planetare transmit știrea incredibilă: Atotputernicul Nicolae Ceaușescu a căzut!
La TVR, Mircea Dinescu și Ion Caramitru transmit Poporului prăbușirea Regimului.

Cu se ocupă scriitorii români, suflet din sufletul neamului lor, cum spunea Poetul în chip oratoric?
Scrie Teodor Brateș în primul volum al Trilogiei sale despre decembrie 1989:

„La puțin timp după episodul Dumitru Popescu, m-a sunat la telefon Dan Deșliu. Mi-a spus textual: «Am aflat că Adrian Păunescu vine să vorbească – și el – din Studioul 4. Dacă-l bagi în emisie, te belim, te scalpăm!» N-a fost cazul, deoarece Adrian Păunescu n-a apărut (atunci) în Studioul 5. Cam atît despre interdicții. În rest, numai cine n-a dorit n-a vorbit din Studioul 4.”

Episodul Dumitru Popescu ar merita un capitol aparte. Dumitru Popescu, autorul talentat al debutului de Cult al personalității lui Nicolae Ceaușescu, deși marginalizat de la o vreme, e totuși un colaborator al fostului Secretar general. Pînă mai ieri participase la toate ședințele convocate de Nicolae Ceaușescu pentru a justifica represiunea.

Ce-ar fi făcut un veritabil bărbat după Căderea lui Ceaușescu?
Nu-i pretindem să fi ieșit cu bățul împotriva demonstranților, cum a procedat nefericita Ana Mureșan, singura susținătoare a lui Nicolae Ceaușescu. Îi pretindem însă să se ducă acasă și măcar să bombăne cu nevasta împotriva celor năvăliți în studioul 4.

Ce face Dumitru Popescu?
Se grăbește să meargă la televiziune ca să-l condamne pe Dictator și să-și exprime adeziunea la Revoluție.

Firește că nu e primit. Nikolai Morozov istorisește în cartea sa, Corespondentul Agenției TASS care a văzut totul (Editura Fundației Culturale Române, 2002) un amănunt interesant despre accesul în studioul patru, observat de el direct

„Un grup de oameni care, probabil, asigura paza abia ținea în loc mulțimea care năvălea în studio și, în același timp, conform unor indicații misterioase, lăsau să treacă anumite persoane. Am văzut cum au fost introduși înăuntru Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Ștefan Gușe. Cineva propuse să i se trimită un bilet lui Dinescu pe care mulți l-au văzut la televizor. Așezîndu-mă pe podea, am așternut la repezeală cîteva rînduri pe o bucată de hîrtie. Întorcîndu-mă apoi spre vecin, am văzut întîmplător că scria și el un bilet: «Aveți nevoie de un specialist în relațiile internaționale?» Acesta mi-a interceptat privirea, a zîmbit și mi-a întins mîna. «Celac», s-a prezentat el. Peste cîteva zile – deja în calitate de ministru de Externe – el primea pe ziariștii din URSS la palatul din Piața Victoriei. Spre marea mea mirare, m-a îmbrățișat, împărtășind celor prezenți «că ne-am cunoscut pe baricade».”

După acest episod vine cel cu Dan Deșliu. Despre Dan Deșliu inutil să mai precizez că e întruchiparea proletcultistului fără pic de talent și fără pic de morală, deoarece a supt chintale de bani din îndeplinirea promptă a tuturor comenzilor politice din stalinism. Uitat de toată lumea, fără privilegiile de altădată, el se apucă de cea mai rentabilă profesie din ultimii ani ai lui Ceaușescu: dizidența. Faci scandal, te dai anticeaușit public și nu numai că nu ți se întîmplă nimic rău, dar mai mult devii glorios prin cafenele. Acum Nicolae Ceaușescu picase. Și el se temea ca nu cumva să i-o ia înainte la plăcinte Adrian Păunescu!

*

La TVR se deșartă sacul cu proștii Revoluția română în direct, transcriere a transmisiei la TVR a ceea ce s-a numit Revoluția Română, a dat Poporului român dreptul de a arăta cît de imbecil e. Numeroși cetățeni fără căpătîi dau fuga la TVR pentru a se descărca de toate prostiile ținute pînă atunci la cutie. Nenorocirea lor e că la vremea respectivă nu li s-a dat numele, astfel că posteritatea nu va ști decît de un electrician, un student cu scurteică, o femeie. Iată din după-amiaza lui 22 decembrie 1989, după Șmecheria cu pauza de răcire a aparatelor, intervenția unui electrician:

T.B. (Teodor Brateș n.n.) – Tuturor celor care ne-au trimis telegrame și informații. Suntem în așteptarea importantului comunicat. Foarte importantului comunicat.

Un electrician – …dacă îmi permiteți. Și celelalte colective care pot să reia lucrul… să o facă… să nu mai stea… nici un… pic la gîndire…

T.B. – A vorbit un… un muncitor energetician… electrician… și este foarte important acest apel. Pentru că nimeni nu ne dă nimic pe gratis… trebuie să producem… care a fost pe tancuri împreună… alți care… se găsesc aici în studio. Este un apel. La muncă, la muncă pentru țară, într-adevăr pentru că…

Electricianul – Că am muncit destul ca niște boi, ca niște boi, ca niște boi am muncit, decît acasă și la servici, altceva n-am mai…

T.B. – Da… este cuvîntul unui muncitor. Vă rog să-l ascultați. Cuvîntul muncitorului care este… sarea pămîntului.

Ionel Șold – Așa cum știe el să spună…

T.B. – Da…

V.I. – Mai aveți ceva de spus?

Electricianul – Da… dar… (nu se mai înțelege)…”