Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 233, anul II, miercuri, 31 martie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Cu puţin timp în urmă, ziarul nostru a publicat, timp de cîteva zile, mai multe ştiri privind existenţa în PAC a unei surde, dar acerbe confruntări între două grupări: cea a dlui Stelian Tănase, vicepreşedinte, şi cea a dlui Nicolae Manolescu, preşedinte al partidului. La vremea respectivă, informaţiile tipărite de noi au primit din partea liderilor PAC un val de dezminţiri viguroase. Deşi informațiile publicate de noi erau corecte, n-am reacţionat la dezminţirile venite din partea liderilor PAC. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu, pe care unii nu-l pricep sau se fac că nu-l pricep. În cazul partidelor, dezminţirea privind existenţa unor conflicte, sciziuni, scandaluri alcătuieşte, la rîndul ei, o știre. Conflictul există, într-adevăr. Știrea despre el exprimă o realitate. Faptul însă că partidul dezminte public existenţa vreunui conflict exprimă şi el o realitate. Și anume că respectivul conflict n-a atins punctul maxim, dincolo de care începe scandalul. Liderii partidului mai au forţa de a se înfăţişa în public uniți printr-o solidaritate zîmbitoare. Ca doi soţi care, deşi se păruiesc în intimitate, se plimbă în public ţinîndu-se de mînă, pentru a demonstra că se iubesc în continuare. Aşa s-au petrecut lucrurile şi cu Partidul Alianţei Civice. Tensiunea dintre cele două grupări, deși existentă, nu atinsese încă punctul de fierbere. Punctul de la care scandalul dă peste marginile ceaunului de partid.
Luni noaptea, la şedinţa Comitetului Național al PAC, conflictul din partid a depăşit hotarele declarațiilor cu subîntelesuri şi ale vorbelor în doi peri spuse pe la colţuri. Grupul condus de Stelian Tănase a prezentat o scrisoare de neîncredere în dl Nicolae Manolescu. Atacul împotriva preşedintelui eşuînd, grupul respectiv şi-a dat demisia din conducerea partidului. El numără, totuşi, nume sonore ale PAC: Stelian Tănase, Călin Anastasiu, Emil Tocaci, Dan Grigore. Încă o dată, Evenimentul zilei a avut dreptate !
Între partidele existente pe scena noastră politică, PAC şi-a făcut un renume de seriozitate. Provenind din Alianţa Civică, partidul a împrumutat de la aceasta cîteva caracteristici avantajoase: solidaritatea în lupta împotriva neocomunismului, fermitatea morală, distincţia intelectuală. A fost una din cauzele pentru care Partidul Alianţei Civice n-a fost expus pînă acum, ca alte partide, scandalurilor interne de tot soiul. O altă cauză a constituit-o şi faptul că partidul a beneficiat la nivelul conducerii şi chiar la nivelul membrilor săi de numeroase personalităţi de rezonanţă ale vieții noastre publice. În general, scandalurile politice apar acolo unde oamenii n-au nimic de pierdut dacă îşi dau poalele peste cap în faţa naţiunii. Liderii PAC erau suficient de cunoscuți pentru a-şi putea permite aşa ceva. Dacă pe parcursul existenței de pînă acum a partidului s-or fi ivit ceva neînţelegeri, chiar ceva conflicte, ele n-au devenit scandaluri din teama liderilor de a se expune în public sub o nedorită înfăţişare. Luciditatea e una din caracteristicile intelectualilor. Şi ea şi-a spus cuvîntul în discreția care a învăluit atmosfera din interiorul Partidului Alianţei Civice. Cu toate acestea, iată, şi acest partid, pe care toată lumea îl credea de monolit, ajuns la ora scandalului.
Cum se explică aceasta? Neîndoielnic, prin chiar unul din avantajele partidului. Fiind vorba de personalități bine conturate, era aproape inevitabil ca orgoliul, fie acesta şi de un rang superior, să intre în joc. Un partid presupune, inevitabil, o anume disciplină. Greu de crezut că intelectuali de talia celor aflați la conducerea PAC s-ar fi putut supune mult timp insuportabilei poveri pe care o reprezintă disciplina de partid. Era mai mult decît normal ca la un moment dat să izbucnească o rebeliune împotriva preşedintelui Nicolae Manolescu. Şi era mai mult decît normal ca acesta din urmă să nu găsească tactul necesar pentru a nu le lăsa celorlalți impresia că trebuie să se supună necondiţionat. Firile de artist ale dlor Nicolae Manolescu, Stelian Tănase, Dan Grigore şi ale altora şi-au spus din plin cuvîntul. Conflictul din PAC ne atrage din nou atenţia asupra dificultății artiştilor de a se încadra în normele vieții de partid. El poate însemna punctul de început al divorţului, mult aşteptat în România de azi, dintre artişti şi politică. Artiştii au avut în viaţa partidelor de după decembrie 1989 o prezenţă destul de însemnată. Retragerea lor la instrumentele care i-au făcut celebri – cele ale artei – ar putea fi unul din semnele întoarcerii la normal a politicii.
