Ziua scrutinului local se apropia cu repeziciune.
Andrei Andriță candida a șasea oară la funcția de primar.
Fusese primar și înainte de 1989, mai precis din 1986.
A doua zi după ce la București Nicolae Ceaușescu fugise cu elicopterul și-n toată țara Poporul luase cu asalt sediile puterii de stat, instalînd în locul foștilor pe cine se nimerise pe acolo (într-un orășel din Vaslui ca președintă CFSN fusese numită Prostituata Urbei, singura de altfel, deoarece în Piață se adunaseră toți bărbații trecuți prin patul ei), se puseră în mișcare și – vorba ziarului județean de partid Tribuna liberă, fostă Tribuna roșie – forțele revoluționare din Vintileasa, pînă atunci adormite.
Forțele revoluționare nu fuseseră adormite, ci bete, deoarece în sat, pe 22 decembrie, fusese Ziua Tăierii porcilor. Înainte și după lichidarea rîmătorului, potrivit tradiției, se bea tărie. Cei din Vintileasa erau învățați cu vinul, o băutură ce poate fi la un moment dat nu mai tare decît apa. Astfel că un singur păhărel de țuică, mai ales dacă era falsificată, răpunea un sfert din sat cît ai bate din palme.
Forțele revoluționare, întruchipate de vreo sută de inși, dintre cei care se treziseră cu dureri de cap și, prin urmare, simțeau nevoia unor acțiuni ostile, se prezentară la Primărie și o ocupară pe loc, după cum se întîmplase peste tot în țară. Nu fusese nici o problemă s-o ocupe. Andrei Andruță, văzînd la televizor știrile din toată țara, venise peste noapte la birou și, fără să aprindă lumina, folosind o lumînare, luase din birou tot ce putea fi ciordit de forțele revoluționare: de la călimara cu cerneală pînă la acvariul cu pești, făcut cadou de primăria unui sat din China, a cărei delegație nimerise din greșeală în Vintileasa, confundînd-o cu o comună din Italia de Nord.
După ce ocupară Primăria și scotociră zadarnic peste tot, în căutarea a ceva de luat, forțele sănătoase plecară acasă.
Primăria rămase un timp fără edil șef.
Forțele contrarevoluționare, altfel spus cei care șezuseră acasă pe 23 decembrie 1989, ca să halească șorici și urechi de porc, îngrijorate că Vintileasa se ducea de rîpă fără primar, se ridicară de la locul lor, merseră la Andrei Andruță acasă, se interesară în prealabil dacă nu-i beat și, după ce aflară că nu, îl luară și-l duseră pe sus la Primărie. Nu se opriră decît cînd Andrei Andruță se trezi în fotoliul de primar.
De primar provizoriu, desigur.
La alegerile din februarie 1992 candidă de unul singur și fu cît pe-aci să le cîștige cu 101%. Noroc că-n ultimul moment, cînd mai erau vreo cincizeci de buletine de numărat, secretara Primăriei, Gica Săftoiu, fostă activistă UFDR și, în consecință, vigilentă din naștere, se prinse de pericolul celor 101% și, ca șefă a comisiei electorale din care mai făceau parte președintele cooperației de consum, milițianul și veterinarul, interveni pentru a fi anulate cele 50 de buletine.
Andrei Andruță cîștigă scrutinul cu 99,99%.
De atunci, la patru ani, Andrei Andruță cîștigase la scor scrutinul local, chiar din primul tur.
În 1992, avea 50 de ani.
Acum, în 2012, avea 70 de ani.
Între timp, Vintileasa suferise transformări spectaculoase. Cum trei sferturi din sat era plecat la muncă peste hotare, în Italia, mai ales, alegători rămăseseră doar cei de o vîrstă apropiată celei a lui Andrei Andruță. Toți aceștia votau cu el. Votau cu el și plecații peste hotare. Cei mai mulți își ridicaseră vile în sat, atît la șosea, cît și în locuri mai retrase. Pentru asta avuseseră nevoie de autorizații de la primărie. Între Vintileasa Deal și Șoseaua Florești – Vidra se înălțase pînă nu demult o pădure de puieți, plantată pe vremea lui Ceaușescu, pentru a preîntîmpina ravagiile produse de umflarea Torentului după ploi torențiale. Andrei Andruță aranjase cu Ocolul Silvic un schimb de terenuri. Statul, care deținea Pădurea, primea o suprafață corespunzătoare undeva, în apropiere de Cotă. Primăria lua în schimb terenul de sub pădurea de puieți, bun pentru vile. După tranzacție valoarea terenului se înzeci prin asfaltarea drumului care urca în Vintileasa Deal. Asfaltul se oprise la capătul terenului, astfel că cei din Vintileasa Deal continuau să înoate mai departe în noroi. Italienii, cum li se zicea în sat plecaților la muncă în Italia, își făcură rost de teren de vile pe locul fostei Păduri de puieți.
Și cu toate astea, Andrei Andruță nu-și găsește somnul în aceste zile, cînd campania pentru Locale bate la ușă.
De vreo săptămînă, visează același lucru.
Că-l sună Dumnezeu pe telemobil!
În vis, hămăie brusc telefonul (un nepot al dracului, de la București, vînzător de GSM i-a pus un lătrat de cîine pe post de sonerie).
Scoate telefonul din buzunar să vadă cine-l sună. Pe display scrie DUMNEZEU, și, deși aparatul lui n-are soft pentru poza apelantului, deasupra numelui apare un bătrîn cu barbă și aureolă în jurul capului, exact ca pe peretele bisericii din sat, renovată cu fonduri europene ca monument istoric, deși ea nici măcar monument nu e.
Apasă pe buton și, în locul vocii, vine de departe, mai mult ca sigur din ceruri, un cor de îngeri, amintind totuși de Corul Armatei Roșii de la Moscova.
Teoretic, e un vis frumos.
Să-l tot ai, dacă te gîndești că poți visa și rațe cu capete de cîini sau verze care devin capete de copii cînd le smulgi din grădină.
Nevastă-sa, Lia, împărtășea alt punct de vedere. Spre deosebire de bărbatu-său, ea se uita seară de seară la televizor, la talk-showuri. O dădeau gata inșii strînși în jurul unei mese prezidate de un tinerel vioi, și cu o chestie în urechi.
Domnii ziceau lucruri înalte, pe care ea, de regulă, nu le înțelegea.
Tinerelul le dădea cuvîntul după cum îl tăia capul.
Din cînd în cînd se întrerupea și, fixînd-o pe ea, Lia Andruță, i se adresa direct:
– Stimate telespectator (adică ea):
V-ați gîndit cum ne fură ăștia?
– Da, se gîndise. Printre ăștia nu intra bărbatu-său. De la televizor, nevastă-sa aflase că DNA face prăpăd printre primarii cu multe mandate la activ.
Așa susținuse într-o seară un tip care-i plăcea de moarte Lenuței pentru că, ajuns în studio, n-avea o clipă astîmpăr. Se fîțîia, dădea din mîini, se scobea în nas, în urechi (pe rînd), se scărpina în creștetul capului.
Respectivul zicea de fiecare dată cînd îi venea rîndul că S-a pus gînd rău primarilor cu multe mandate. Ca să nu mai candideze, îi arestează pe loc. Dacă acceptă să nu mai candideze, îi lasă în pace.
Nu mai ajung primari, desigur.
Da, dar nici la Beci nu ajung!
Prin urmare, ea interpretă visul astfel:
Dumnezeu îi trimitea lui bărbatu-său un mesaj:
Să se potolească şi să nu mai candideze a şasea oară.
– Bine, bine, zicea Andrei Andruţă, om pragmatic (de aia şi cîştigase toate alegerile de pînă acum), dacă vrea să mă avertizeze, de ce nu vorbeşte el la telefon? De ce pune pe îngerii ăia să cînte ca nişte başi?!
Nevastă-sa avea un răspuns şi la întrebarea asta, altfel legitimă.
Ea zicea că el, Andrei Andruţă, e prea mic pentru ca Dumnezeu să-i vorbească personal la telefon.
Dacă e să vorbească el direct, Dumnezeu o face doar în cazul unor şefi de stat de care depinde soarta Lumii.
Dacă Putin vrea să trimită o rachetă asupra New Yorkului, Dumnezeu îl sună personal şi-l avertizează că poate declanşa astfel un război mondial.
Bărbaţii din jurul lui – viceprimarul, consilierii majorităţii, cunoscuţii -îl luau peste picior, zicîndu-i c-ar trebui să se bucure:
În vis îl sună Dumnezeu şi nu un procuror!
Între Scylla şi Caribda, cum ar fi zis nepoată-sa, elevă care trecea drept ciudată în ochii colegilor de clasă deoarece, culmea! învăţa bine, Andrei Andruţă era înclinat să dea dreptate neveste-si. De-a lungul vieţii lor împreună, în majoritatea cazurilor, nevastă-sa avusese dreptate. Ca orice femeie îi umilea pe bărbaţi la capitolul intuire a oamenilor. Îl mirosise imediat, dincolo de zîmbetele mieroase, pe cel care ţinea cuţitul ascuns la spate pentru a lovi.
Andrei Andruţă socoti că n-ar strica să apeleze la un tălmăcitor de vise.
În Vintileasa era unul:
Nelu a lui Ştefan a Catrinei.
Avea faima de a fi tălmăcit exact 99% dintre visurile prezentate. Restul de 1% – îl justificau unii – nu era vina Tălmăcitorului. Visul fusese relatat aiurea. Se întîmpla asta, de regulă, cînd subiectul – cum îi ziceau specialiştii – era o muiere proastă sau o babă pe cale de a-şi pierde memoria.
Tălmăcitorul avea la activ succese răsunătoare.
Îi tălmăcise unuia din sat visul în care acesta se îneca de patru ori.
I-a zis că va cîştiga la Loto, dacă va juca de patru ori la rînd, cumpărînd biletul cu un minut înaintea închiderii.
Şi aşa fusese.
Insul cîştigase la Loto.
Nu premiul cel mare, nici măcar un premiu mai de soi, ci unul mic, care nu egala banii daţi pe bilete.
Da, dar cîştigase!
Cît cîştigase n-avea importanţă!
Multe femei din sat veneau la el cu vise pe care acesta le interpreta drept semnale că bărbatul, plecat la muncă în Italia sau în Spania, le înşeală.
Aici, indiferent de vis, Tălmăcitorul nu dădea greş. Şi nici n-avea cum să dea greş cîtă vreme muierii îi era practic imposibil să verifice dacă bărbatul se culca cu alta la mii de kilometri de casă.
Andrei Andruţă nu era doar primar.
Era şi Patriarhul satului.
Cum să meargă el la un ins din Vintileasa, fie acesta şi desluşitor de vise, pentru a-i povești cum apare pe telefonul mobil numele Dumnezeu, urmat de un cor de îngeri?
Pe căi întortocheate, îl rugă pe viceprimar să meargă la Tălmăcitor şi să-i povestească visul ca şi cum ar fi al lui.
Acesta se învoi bucuros.
La întoarcere, îi spuse că visul însemna, într-adevăr, semnalul să nu mai candideze, că alfel îl ia DNA-ul.
Andrei Andruţă nu mai candidă.
Nu-l arestară însă pe el, ci pe viceprimar după ce, acesta folosindu-se de un şiretlic (Tălmăcitorul îi spusese că visul însemna venirea pe lume a unei nepoate!) îl făcuse pe primar să nu mai candideze şi candidase el, cîştigînd scrutinul.
După ce ajunse primar îl arestară preventiv, pentru 30 de zile.
Faima Tălmăcitorului rămase intactă.
Nimeni din sat însă nu ştia de afacerea cu fostul primar, Andrei Andruţă.