(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar)
De abordarea lumii literare cu alte mijloace decît cele decurgînd din specificul domeniului ţine şi modul de concepere a Uniunii Scriitorilor. Conferinţa de constituire a Uniunii Scriitorilor din R.P.R. se desfăşoară în zilele de 25-27 martie 1949 în Aula Facultăţii de Ştiinţe Juridico-administrative din Bucureşti. Pe fundalul sălii e expus un citat semnificativ din articolul lui Lenin Organizaţia de partid şi literatura de partid:
„Chestiunea literară trebuie să devină parte integrantă a cauzei generale proletare“.
Îi sînt alăturate ale ziceri, din Stalin, Gorki, Bălcescu.
Participă 250 de scriitori români şi de alte naţionalităţi. După Cuvîntul de deschidere rostit de A. Toma, şi alegerea prezidiului, urmează saluturile din partea: Ministerului Artelor şi Informaţiilor (Eduard Mezincescu), compozitorilor (Zeno Vancea), artiştilor dramatici (Niky Atanasiu), artiştilor plastici (Boris Caragea), muncitorilor din Capitală (Constantin Florescu).
Sînt prezentate apoi rapoartele:
Spre un nou avînt al creaţiei literare (Zaharia Stancu), Societatea Scriitorilor din R.P.R. pe un drum nou (Mihai Beniuc), Noul statul al Societăţii Scriitorilor din R.P.R. (Mihai Novicov), Fondul Literar – instrument de stimulare a creaţiei literare (Al. Sahighian).
Alte documente ale Conferinţei: Scrisoarea Conferinţei Scriitorilor din R.P.R. către Uniunea Scriitorilor din U.R.S.S., semnată în numele Uniunii Scriitorilor de Mihail Sadoveanu, A. Toma, Z. Stancu, Geo Bogza, Eusebiu Camilar, Maria Banuş, Nagy Istvan, Rezoluţia Conferinţei (prezentată de Mihai Beniuc), Scrisoarea adresată de Conferinţă C.C. al Partidului (prezentată de Lucia Demetrius).
În seara primei zile participanţii asistă la spectacolul de gală cu piesa „Cumpăna“ de Lucia Demetrius, pusă în scenă la Municipal. Iau cuvîntul în cursul dezbaterilor: Ioan Sasu Ducşoara (Braşov), Maria Banuş, M. Sorbul, Mihai Gavril, Ion Vitner, Ioana Postelnicu, Eugen Schileru, Ion Pas, Ion Aszady, Liana Maxy, acad. Geo Bogza, Marcel Breslaşu, Solo Juster, Nagy Istvan, V. Tamburu, Vera Hudici, Eusebiu Camilar, Radu Boureanu, Ov. S. Crohmălniceanu, Nicolae Moraru, C. Pajură-Papacostea (Tr. Severin), Ioanichie Olteanu (Cluj), Petra Duţu, Victor Bârlădeanu, Gr. Costăchescu, Aurel Baranga, Vladimir Cavarnalli, col. Saşa Pană, Marin Grigorescu (muncitor tipograf şi scriitor), Victor Eftimiu, Haralamb Zincă, Ruxandra Palade, Cicerone Theodorescu, Mihai Novicov. Documentele Conferinţei sînt prezentate pe larg în Scînteia şi în întregime în Suplimentul numărului din 2 aprilie 1949 al revistei Flacăra. După aprobarea Statutului, Zaharia Stancu proclamă solemn:
„Vechea Societate a Scriitorilor a dispărut. Uniunea Scriitorilor din R.P.R. a luat fiinţă.“
Comentariile pe marginea evenimentului şi Documentele Conferinţei consideră în trecerea de la vechea Societate a Scriitorilor din România la Uniunea Scriitorilor un salt calitativ în organizarea scriitorilor. Editorialul Scînteii din 25 martie 1949, „Cu prilejul Conferinţei Scriitorilor“ de Nestor Ignat, invocă teza unei organizaţii politice şi nu de breaslă:
„Este necesară o adevărată organizaţie a scriitorilor din Republica Populară Română, o uniune de luptă care a şi început să ia fiinţă şi căreia Conferinţa pe ţară îi va da depline forme statutare“.
Conceperea Uniunii Scriitorilor după modelul organizaţiilor politice ale momentului se întrevede din deosebitul accent pus în diferite comentarii pe necesitatea activităţii scriitoriceşti organizate:
„Este necesar ca munca literară să se dezvolte în aşa fel încît nici o forţă să nu se irosească, nici o clipă să nu se piardă, noi şi noi talente din rîndurile clasei muncitoare să îngroaşe rîndurile scriitorilor.
O asemenea muncă nu se poate, fireşte, dezvolta la întîmplare, capricios, ci numai pe baza unei cît mai judicioase organizări pe linia marilor sarcini de luptă pe care Partidul clasei muncitoare le pune înaintea celor ce creează în toate domeniile de activitate ale vieţii sociale“. (Ion Călugăru, „Conferinţa scriitorilor din R.P.R.“, Contemporanul, 25 martie 1949).
În chip asemănător, Raportul lui Zaharia Stancu condiţionează mai buna îndeplinire a datoriei de a crea de mai buna organizare:
„Să ne privim şi noi, scriitorii, sarcinile în faţă şi să purcedem fără întîrziere la îndeplinirea lor. Aceste sarcini vor fi cu atîta mai bine îndeplinite, cu cît vom reuşi să fim mai bine organizaţi“ (Flacăra, 2 aprilie 1949).
Conferinţa însăşi e văzută în Cuvîntul de deschidere al lui A. Toma nu altfel decît ca o lichidare a individualismului tradiţional al scriitorilor şi, evident, ca o realizare deja a unităţii, a organizării:
„Ca bătrîn scriitor, deprins cu mentalitatea colegilor mei de breaslă, din regimul de pînă mai ieri, mă simt parcă ispitit să întreb: cum, prin ce miracol, scriitorii care erau consideraţi drept o speţă de individualişti plini de sine, nesociabili, centrifugi, izolîndu-se în generalităţi de unul singur, prin ce miracol au putut să fie ei solidarizaţi şi mobilizaţi într-o unitate de aspiraţie, de ideologie, de ţel şi de acţiune?… Căci ce alta decît această minunată unitate de gînd şi de sentimente v-a răscolit din toate unghiurile ţării pe voi scriitorii de toate graiurile şi de prin toate plaiurile şi v-a înmănunchiat tovărăşeşte în această conferinţă de lucru?“ (Contemporanul, 6 aprilie 1949).
Dacă în realizarea unor obiective ţinînd de ipostaza civică – participarea scriitorilor, prin intermediul organizaţiei, la marile evenimente politice ale ţării, larga răspîndire a operelor literare, contactul cu cititorii, rezolvarea unor probleme materiale, cunoaşterea realităţii, sporul de organizare adus prin înfiinţarea Uniunii, îşi dovedeşte eficienţa, într-un domeniu cum e cel al creaţiei unor opere de valoare, el n-are rezultatele scontate. În faimosul articol Organizaţia de partid şi literatura de partid, Lenin definea astfel specificul muncii literare:
„Fără discuţie că munca literară se pretează mai puţin decît oricare alta unei egalizări mecanice, nivelări, dominaţiei majorităţii asupra minorităţii. Fără discuţie că în acest domeniu este neapărat necesar să se asigure un cîmp mai larg iniţiativei personale, înclinaţiilor individuale, să se asigure un cîmp mai larg gîndirii şi fanteziei, formei şi conţinutului. Toate acestea sînt incontestabile, dar toate acestea nu dovedesc decît că partea literară a muncii de partid a proletariatului nu poate fi identificată în mod stereotip cu celelalte părţi ale muncii de partid a proletariatului… Departe de noi gîndul de a propovădui vreun sistem uniform sau o rezolvare prin cîteva hotărîri a problemei. Nu, în acest domeniu, mai puţin decît oriunde nu poate fi vorba de schematism“ (V.I. Lenin, Opere complete, ed. a II-a, vol. XII, Editura Politică, Bucureşti, 1962).
Concepută în perioada 1947-1953 ca salt în organizare, după modelul organizaţiilor politice, Uniunea Scriitorilor contrazice aceste condiţii evidenţiate de Lenin. Prin însuşi modul său de a fi, noua organizaţie nu putea duce la un salt în creaţie. În acelaşi timp, în contextul perioadei 1947-1953, Uniunea Scriitorilor se constituie într-o piedică în calea piedică majoră în calea dezvoltării creaţiei valoroase. Pe fondul unor trăsături generale de climat cultural şi social-politic, o serie de mecanisme democratice presupuse ale Uniunii nu funcţionează. Dimpotrivă, centralizarea devine şi mai puternică, transformînd organizaţia într-un spaţiu de impunere a gesturilor şi punctelor de vedere ale conducerii operative. Astfel, între prima Conferinţă pe ţară şi primul congres al Scriitorilor, adică între cele două întruniri succesive ale organismului colectiv de dezbatere al scriitorilor din întreaga ţară, trec, în perioada de început a construirii socialismului, opt ani. Bilanţ al activităţii Uniunii. Primul Congres al scriitorilor din R.P.R. (18-23 iunie 1956) remarca tocmai deficienţele din activitatea organismelor democratice ale Uniunii. Raportul prezentat de Mihai Beniuc critică slaba activitate a Comitetului Uniunii, birocratismul muncii Biroului şi, în special, orientarea muncii spre alte obiective decît acelea ale dezbaterii problemelor de creaţie şi formare a scriitorilor, lipsa şedinţelor de analiză a muncii unor scriitori, formalism şi ineficienţă în munca cu redacţiile, dezinteresul unor membrii faţă de şedinţele Biroului:
„… munca colectivă s-a limitat adeseori la birocratice aprobări ale unor propuneri făcute de unul sau de altul dintre noi, şi nu o dată munca se transforma în discuţii certăreţe, soldate cu pierdere de timp. Unii din membrii biroului au lipsit prea mult de la şedinţe – aşa, tovarăşi ca Şelmaru, Vitner, Deşliu. Cei care veneau se uitau prea des la ceas ori ieşeau din şedinţă ca să vorbească la telefon. Şedinţele erau şi ele prea multe şi prea lungi“ (Lucrările Primului Congres al scriitorilor din R.P.R., ESPLA, Bucureşti, 1965).
Documentul constată drept concluzie slaba importanţă acordată de scriitori chiar de către membrii conducerii Uniunii, propriei organizaţii, transformată într-o simplă instituţie de împrumuturi financiare:
„… mulţi s-au obişnuit să socotească Fondul Literar un sac fără fund şi nici nu se întreabă ce răspunderi morale comportă luarea de subvenţii din banii oamenilor muncii şi din banii acelor scriitori care tipăresc într-una cărţi ce se vînd. Unii scriitori pur şi simplu dau dispoziţii la Fond cîţi bani să li se dea, cîte luni să stea în concediu şi rămîn miraţi că dorinţele lor nu pot fi satisfăcute fără rezervă. Nu toţi scriitorii noştri revin cu manuscrise din ieşirile lor pe teren şi de la casele de creaţie. Un scriitor să nu uite că această calitate o poate menţine nu prin carnetul de la Uniune şi prin împrumuturile şi ajutoarele de la Fond, ci prin cărţile pe care le ţin minte, şi le recitesc măcar din cînd în cînd, cititorii, milioanele de cititori din ţara noastră“.
Mecanismele democratice ale Uniunii Scriitorilor sînt blocate prin însuşi faptul că organizaţia nu cuprinde pe toţi adevăraţii scriitori ai momentului. Semnificative din acest punct de vedere sînt eliminările, neintegrările şi primirile făcute cu ocazia Conferinţei de constituire.
Au fost eliminaţi din rîndurile membrilor, în noua Societate, următorii, în ordine alfabetică:
1. Acsinteanu I., 2. Andreescu-Lanmiss, 3. Aslan I.C., 4. Băbeanu Al., 5. Bănuţ P. Aurel, 6. Barnoschi D.V., 7. Bajcovici Şerban, 8. Batzaria N. Nicolae, 9. Blaga Lucian, 10. Botta Emil, 11. Bran Lemeny I. Al., 12. Botta Dan, 13. Boureanu Eugen, 14. Budurescu N., 15. Busuioceanu Al., 16. Buzdugan Ion, 17. Calotescu Neicu A.C., 18. Cardaş Gh., 19. Carianopol Virgil, 20. Cazacu St. Gh., 21. Cioculescu Şerban, 22. Ciomac Em., 23. Cistori D.N., 24. Costin Lucian, 25. Cotruş Aron, 26. Crainic Nichifor, 27. Crevedia N., 28. Davidescu N., 29. Demetrescu Radu-Gyr, 30. Dessila Octav, 31. Dianu Romulus, 32. Dima Al., 33. Dragnea Radu, 34. Dumitrescu G., 35. Dumitrescu George-D., 36. Dumitrescu-Drumeş M., 37. Farago Elena, 38. Foti Ion, 39. Gane C., 40. Gherghinescu Vania D., 41. Gregorian G., 42. Herescu I.N. (fostul preşedinte), 43. Hodoş Al., 44. Iov D., 45. Lascarov-Moldovanu Al., 46. Madan Gh., 47. Manoliu Petru, 48. Marcu Al., 49. Marian Liviu, 50. Marmeliuc D., 51. Militaru Vasile, 52. Mironescu S.S., 53. Mora Mihail, 54. Murăraşcu D., 55. Neagoe Petre, 56. Negru Mihail, 57. Neniţescu St., 58. Niculescu G. Varone, 59. Nichita Gh., 60. Ojog Ion, 61. Păunescu Ulmu T., 62. Peretz Erastia, 63. Perieţeanu I. Gr., 64. Petra-Petrescu Horia, 65. Petrescu Lucreţia, 66. Pogon Ion, 67. Poiană-Volbură Năsturaş, 68. Popa Grigore, 69. Prigor Maura, 70. Rădulescu Marta, 71. Răşcanu Teodor, 72. Râuleţ Const., 73. Roşu N., 74. Samarineanu M.G., 75. Sân-Georgiu Ion, 76. Scarlat Teodor, 77. Seişanu Romulus, 78. Soricu Ion U., 79. Speranţia Eugen, 80. Stoe Victor, 81. Stratulat G., 82. Streinu Vladimir, 83. Tăuşan Gr. I. (Petronius), 84. Teleajen Sandu, 85. Telega Al.P., 86. Teodoreanu Al.O., 87. Timiraş N., 88. Toneghin Menny (Cartea Românească), 89. Torouţiu I.E., 90. Tzigara Samurcaş Al., 91. Valerian Ion, 92. Vinea Ion, 93. Vizirescu M. Pan, 94. Vlădescu M.G., 95. Voevidca G., 96. Vrânceanu Dan.
De observat că, din motive politice, Uniunea Scriitorilor din România, pînă la urmă, singura organizaţie de breaslă, nu mai cuprinde în rîndurile sale scriitori de renume, membri ai SSR: Lucian Blaga, Şerban Cioculescu, Emil Botta, Dan Cotruş, Vladimir Streinu, Ion Vinea.
Au fost reintegraţi scriitori evrei eliminaţi şi primiţi un număr însemnat de scriitori:
1. Agavriloae G., 2. Alexandrescu Sică, 3. Almaş D., 4. Alterescu S., 5. Argintescu Amza, 6. Aszodi M., 7. Balaci Al., 8. Banuş Maria, 9. Bănuţă Ion, 10. Banyai Laszlo, 11. Bărbulescu D., 12. Baraga Aurel, 13. Barcaroiu C., 14. Bârna Vl., 15. Bellu Petre, 16. Bogza Geo, 17. Bondi Dinu, 18. Branişte-Teodorescu D., 19. Bratoloveanu Liviu, 20. Callimachi Scarlat, 21. Călinescu George, 22. Călin Vera, 23. Camilar Eusebiu, 24. Câmpina Barbu, 25. Caraion Ion, 26. Cassian Nina, 27. Cavarnali Vladimir, 28. Ceauşescu Al., 29. Cocorăscu Sanda, 30. Colin V., 31. Colonaş C., 32. Constantinescu Ovid, 33. Corbea D., 34. Corlaciu B., 35. Costăchescu G., 36. Cotovu Sandra, 37. Crohmălniceanu S.Ov., 38. Dan Monica, 39. Davidoglu M., 40. Delasocola Clementina, 41. Deşliu Dan, 42. Dinu C., 43. Eftimiu Elena, 44. Ebion Ion, 45. Florian Mircea, 46. Florescu M., 47. Frunzetti Ion, 48. Fulga Emil, 49. Fulga Laurenţiu, 50. Georgescu Paul, 51. Gheorghiu Mihnea, 52. Gheorghiu-Pogoneşti, 53. Giosan Pasana, 54. Gavril Mihail, 55. Gropper Iacob, 56. Grosu Corin, 57. Hervian Dinu, 58. Homenau-Orendi V., 59. Hudici Vera, 60. Iorda Marin, 61. Iosif Petre, 62. Iosifescu Silvian, 63. Ivaşcu George, 64. Jar Al., 65. Jurist E., 66. Kiriţescu Al., 67. Kokse Sandor, 68. Korda Iştvan, 69. Lazaroneanu Ionel, 70. Lemnaru Oscar, 71. Liman Horia, 72. Luca Elisabeta, 73. Ludo Ion, 74. Lupan Radu, 75. Manolescu Ion Sofia, 76. Mantu Lucia, 77. Marian Paul, 78. Marian Eugen, 79. Marian Mia, 80. Matase Maria, 81. Marcian N., 82. Maxz Liliana, 83. Milorian Sergiu, 84. Miran M., 85. Moraru N., 86. Muşatescu Vlad, 87. Nămolaru Victor, 88. Nedelcu Şerban, 89. Nissipeanu C., 90. Novicov M., 91. Ion Pas, 92. Petre F.M., 93. Petraşincu Dan, 94. Popescu-Puţuri, 95. Popescu St., 96. Petroveanu M., 97. Porumbacu Veronica, 98. Popper J., 99. Postelnicu Ioana, 100. Preda Marin, 101. Pribeagu Ion, 102. Răcăciuni Isaia, 103. Raicu Al., 104. Robotos Imre, 105. Roller M., 106. Romanescu V., 107. Rosetti Al., 108. Rovan Maria, 109. Rudenko T., 110. Sadoveanu Profira, 111. Şahighian Al., 112. Sanielevia H., 113. Şaraga Lascăr, 114. Sîrbulescu Marin, 115. Sîrbu Cristian, 116. Schileru E., 117. Sebastian Lascăr, 118. Şerbu Ieronim, 119. Serghi Cella, 120. Sevastos M., 121. Silviu G., 122. Soimaru T., 123. Solomon Petre, 124. Stănoiu Damian, 125. Stelaru D., 126. Stroescu Nella, 127. Stroe N., 128. Szemeler Ferencz, 129. Söni Paul, 130. Sperber Margul, 131. Staicu G., 132. Streia C., 133. Tailler Emilia, 134. Tăutu N., 135. Todie Eugen, 136. Toma A., 137. Tornea F., 138. Tudor Andrei, 139. Tertulian N., 140. Teodorescu Virgil, 141. Tita Stefan, 142. Tudoran Radu, 143. Turbure V., 144. Vesper Iulian, 145. Vintilă Petru, 146. Viţianu A., 147. Vitner I., 148. Zambaccian K.H., 149. Zincă H., 150. Zottorviceanu-Rusu Ştefania.
Nu am trecut dintre scriitorii evrei reintegraţi în drepturi pe: Aderca F., Baltazar Camil, Benador Ury, Bonciu H., Cassuan Sorina, Călugăru Ion, Cristian V., Dan Sergiu, Daniel Paul, Deleanu Horia, Dorian Emil, Jianu Ion, Lăzăreanu Barbu, Monda Virgil, Peltz I.
E limpede astfel că unele măsuri din domeniul literaturii se bazau pe iluzia creării unui nou tip de scriitor, net deosebit de cel cunoscut în istoria literaturii. Centralizarea editării cărţii, creşterea puterii de decizie a scriitorilor cu funcţii de răspundere în ierarhia administrativă a literaturii, dependenţa unei cărţi de redactorul de editură, toate acestea pariau, în efectele lor pozitive, pe formarea rapidă, peste noapte, a unui scriitor perfect obiectiv. Fără a face procese retrospective scriitorilor şi publiciştilor din această perioadă, să arătăm că persoanele cu funcţii de răspundere în ierarhia administrativă a literaturii, considerate purtătoare de cuvînt ale Partidului, n-au fost, în gesturile şi opiniile lor, persoanele obiective atît de dorite, ci, în mod fata, pătimaşe subiectivităţi. Desigur, alta va fi fost înfăţişarea noii literaturi dacă în procesul conturării sale nu şi-r fi spus cuvîntul simpatiile şi antipatiile unor scriitori şi publicişti, investiţi cu monopolul principialităţii: aversiunea lui M.R. Paraschivescu faţă de Tudor Arghezi, excesiva încredere a lui Sorin Toma în destinul literar al tatălui său, A. Toma, antipatia lui M. Beniuc faţă de L. Blaga, discordiile din interiorul tinerei generaţii.
Istoria literaturii, ca orice istorie, operează cu ipoteza cauzelor obiective. În consecinţă, cauza principală a unor greşi din domeniul literaturii n-a constituit-o subiectivitatea fatală a unor scriitori, ci mecanismul social-politic şi cultural, care a dat posibilitatea – şi prin intermediul monopolului principialităţii – ca această subiectivitatea să afecteze grav dezvoltarea literaturii.