(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar)
Alături de perfecţionarea mijloacelor tradiţionale, pentru saltul în difuzarea cărţii acţionează şi apariţia unor noi mijloace de răspîndire a literaturii, specifice anilor 1947-1953. În prima parte a perioadei, un rol deosebit în difuzarea literaturii continuă să-l joace Suplimentul de duminică al Scînteii. Un articol apărut în primul număr, cel din 9 iunie 1947, înscrie Suplimentul, cuprinzînd două pagini de ziar, în ampla acţiune de democratizare a creaţiei:
„«Suplimentul de duminică» al ziarului nostru este destinat marilor mase de cititori, oamenilor muncii manuali şi intelectuali, nu numai pentru a fi citit, ci şi pentru a fi scris de ei“.
De precizat că există o tradiție a presei românești în materie de spațiu acordat literaturii și culturii în general. Scînteia îi dă însă o semnificație politică.
Acest obiectiv asumat programatic de ziar – ridicarea culturală a maselor, răspîndirea literaturii, e sesizat şi de comentariile apărute în alte publicaţii. O notă din Contemporanul, 12 septembrie 1947, evidenţiază preocuparea Suplimentului „de a contribui la ridicarea culturală a marelui public, de a-i face cunoscute şi de a interpreta laolaltă cu el marile probleme de actualitate a culturii“.
Sub același semn se înscrie şi practica broşurilor de mare tiraj, menite a oferi cititorilor literatură la preţuri accesibile. Faimoasa colecţie „Biblioteca de buzunar“ a Editurii de stat îşi propunea, încă din perioada 1944-1947, răspîndirea cărţii în mase, în cercuri largi de „cititori cu posibilităţi materiale reduse, dar cu nevoi spirituale mari“ (Scînteia, 11 decembrie 1946).
Unul dintre primele volume tipărite în această colecţie a fost „Poezii“ de Mihai Eminescu, apărută în 1946, cu nr. 15.
Aceleaşi intenţii le dovedeşte şi colecţia „Cartea poporului“ a Editurii pentru Literatură şi Artă. Iată dintr-un anunţ de pe coperta Vieţii româneşti, nr. 1-2 ianuarie 1949, publicitatea făcută la „Cartea poporului“:
„«Cartea poporului» aduce – în bune condiţiuni tehnice şi la un preţ ce stă la îndemîna oricui – o literatură vie, izvorîtă din lupta acestuia pentru edificarea unei lumi noi, împotriva duşmanilor acestei lumi“.
Conform unui bilanţ din Flacăra, 30 aprilie 1949, în luna ianuarie 1949, în acestă colecţie au apărut titluri într-un tiraj de 1500 de exemplare fiecare; în luna februarie, 12 titluri, cu tiraje de 1500-30000 exemplare. Iată, cîteva din titlurile tipărite pînă la ora bilanţului: Geo Bogza, „Sfîrşitul lui Iacob Onisia“, Constantin Argeşeanu, „Ţambalul lui Vhiran“, Valentin Silvestru, „Trenul regal“, Zahaaria Stancu, „Brazdă îngustă şi adîncă“, M. Novicov, „Legenda unui pustiu“, Al. Sahighian, „Un autor în căutarea unor personaje“.
Tot broşuri ieftine, într-un tiraj de masă, publică şi Editura „Scînteia satelor“. Dintre titlurile apărute: „Neculai Budai la trîntă cu brazii pentru planu’întîi“, I. Paltin, „Nae stă de veghe“, St. Pătruţ, „Ceapa lui Pandelache“, Gh. Talaz, „De vorbă cu fierul de plug“.
„În artă – arată G. Călinescu în tableta «Un atelier superior», Naţiunea, 28 iunie 1948 – abstrăgînd de la putinţa orientării mai juste, rămîne stabilit că nu se poate trece peste ceea ce îngăduie rezerva naturală de genii şi talente. Toată bunăvoinţa nu ajută nimic fără chemare“.
Cu toate acestea, un efort de răspîndire a literaturii, de creare a nevoii estetice, poate contribui la apariţia talentului, recunoaşte marele critic:
„Însă atîta vreme cît creatorul lipseşte putem pregăti apariţia lui prin sforţări culturale, putem adică studia şi răspîndi operele existente, chema pe cei mulţi la nobilele satisfaceri ale artei. În muzică, de pildă, un popor se urcă la un mare nivel cultural dacă se face apt de o mare educaţie muzicală, prin care gustă capodoperele clasice. Participarea mulţimii la concerte, răspîndirea muzicii corale şi instrumentale, iată lucruri ce se pot înfăptui cu simpla voinţă şi determină pînă la un punct şi apariţia creatorilor“.
Alături de semnificarea politică a unor evenimente literare, de ampla şi susţinuta acţiune de difuzare a literaturii, îşi spun cuvîntul şi alte mijloace menite a forma aspiraţia spre lectură. Formarea gustului pentru citit e trecut la loc de frunte printre obiectivele muncii în rîndul tineretului. Cititul trebuie să fie o preocupare de frunte a fiecărui tînăr, spune titlul unui editorial din Scînteia tineretului, 2 iunie 1949. Chiar dacă formarea acestui gust nu vizează lectura în general, ci influenţa educativă a literaturii noi, ca în această afirmaţie a editorialului – „Literatura, romanele scrise de pe poziţia de luptă a clasei muncitoare, constituie pentru noi, un nesecat izvor de experienţă, puternice întîlniri cu viaşţa care ne îmbogăţeşte mintea şi ne învaţă cine ne sînt prieteni şi cine ne sînt duşmanii de clasă, faţă de care nu trebuie să existe nici o cruţare“ – totuşi sarcina trasată organizaţiilor de tineret va duce la stimularea gustului pentru literatură.
Astfel, editorialul declară:
„Agitatorul U.T.M. trebuie să se preocupe în mod special cu stimularea gustului de citit în rîndul tinerilor“.
Lectura, preocuparea pentru citit, apar în ierarhia de valori a tînărului pe unul din primele locuri:
„Să depunem toate eforturile, să ne organizăm în aşa fel munca, încît în fiecare zi să consacrăm timp pentru lectură. Datoria noastră nu se opreşte însă aici; fiecare dintre noi devenind un cititor asiduu, trebuie să fie de asemeni un adevărat agitator, răspîndind gustul pentru citit în rîndul celorlalţi tovarăşi ai noştri“.
Semnificativă e preocuparea ziarului pentru biblioteca personală a tînărului:
„Strîngînd carte cu carte, cumpărînd una cîte una şi păstrîndu-le cu grijă, formîndu-ne cu vremea mici biblioteci personale, vom înlesni posibilităţile de adîncire a cărţii noastre preferate.
În după-amiezile libere, seara, înainte de odihnă, vom avea putinţa să citim şi să recitim o seamă de cărţi“.