(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar)
La numai o lună de la Centenarul Eminescu, pe 11 februarie 1950, o altă sărbătoare a literaturii ia proporţii naţionale: A. Toma împlineşte 75 de ani.
Atente prin profil la marile momente ale vieţii publice ale ţării, ziarele şi revistele îşi aruncă în joc întreg potenţialul de iniţiativă publicistică. Cea mai ambiţioasă în astfel de situaţii, Flacăra îşi începe campania cu mult înaintea celorlalte ziare şi reviste. În numărul din 28 ianuarie 1950, sub genericul Două epoci, o singură poziţie în poezie sînt tipărite două poezii de A. Toma, Vecernie (1900) şi Azi ţara ta e casa ta (1948). Cum ne asigură nota introductivă, deşi despărţite în timp, puse faţă în faţă prin intermediul revistei, cele două creații exprimă o aceeaşi poziţie ideologică, semn al unei exemplare consecvenţe în credinţele social-politice şi estetice.
În 4 februarie 1950, campania publicistică a revistei Flacăra sporeşte în intensitate. Sub genericul În preajma aniversării poetului A. Toma, sînt publicate alte două poeme ale autorului, Noi cei trimeşi şi Popor, isvor renăscător…, precum şi două opinii pe marginea exemplului întruchipat de viaţa şi activitatea poetului:
„Să nu existe nici o bibliotecă fără opera poetului care a ştiut să dea glas puternic năzuinţelor noastre“, de maistru zidar Traian Petroianu, Fabrica Dinamo-Cotroceni, şi Să învăţăm din poezia lui A. Toma de tînărul poet Vintilă Ornaru.
Punctul culminant va fi atins prin numărul din 11 februarie 1950. Un generic luminînd o întreagă pagină sărbătorească, Pilda unei îndelungate şi rodnice creaţii poetice, Alexandru Toma împlineşte 75 de ani, grăitor pentru intenţia publicaţiei de a semnala un eveniment de rezonanţă naţională, acoperă următoarele:
„Cîntul vieţii“ de S. Fărcăşan, „A. Toma – traducător“ de Silvian Iosifescu, „Un minunat strigăt de credinţă şi de luptă“ de Eugen Jebeleanu, „Rînduri penru sărbătorirea unui mare dascăl“ de Dan Deşliu, o poezie dedicată sărbătoritului de către Şt. Cazimir, „În rînd cu trudnicii, porni“, şi un portret al lui A. Toma, schiţat de graficiana Florica Cordescu.
Dar momentul cel mai emoţionant, de o deosebită importanţă pentru amploarea conferită aniversării, pentru atmosfera de sărbătoare care domină acest număr din 11 februarie 1950 al revistei Flacăra, îl constituie publicarea, pe prima pagină, în spaţiul rezervat editorialului, a „Omagiului scriitorilor din R.P.R. – poetului Alexandru Toma“, semnat de Comitetul Uniunii Scriitorilor din R.P.R. Un punct de reper al Omagiului, document de istorie literară al perioadei 1947-1953, îl reprezintă acest fragment:
„Poeţii care acum cincizeci şi ceva de ani, cînd a început tovarăşul A. Toma a-şi publica versurile, păreau a fi meniţi unei trainice glorii, au căzut în mare parte în cea mai deplină, în cea mai binemeritată uitare. În aceeaşi uitare s-au scufundat şi alţii care au debutat mai tîrziu, şi de ale căror nume zgomotoase erau pline revistele burgheze, semănătoriste, tradiţionaliste, simboliste, ale timpului. Poezia lui A. Toma a rezistat însă tuturor intemperiilor, iar astăzi, în lumina libertăţii, străluceşte mai puternic, înflăcărează cu şi mai mare vigoare inimile oamenilor“.
Alte publicaţii literar-artistice ale momentului consacră şi ele spaţii ample sărbătoririi. Apelînd la genericul Sub steagul clasei muncitoare, Contemporanul din 10 februarie 1950 găzduiește intervenţiile:
„Cîntăreţul vieţii“ de N. Moraru şi „Primăvara“ de Maria Banuş, precum şi două poeme de A. Toma ilustrate cu facsimilul poemului Sub teroare din 1943.
Viaţa românească, nr. 2, februarie 1950, tipăreşte grupajul Din poemele lui A. Toma, alături de cuvîntările lui Traian Săvulescu şi Mihai Beniuc la Şedinţa festivă a Academiei şi Uniunii Scriitorilor dedicate aniversării lui A. Toma. Almanahul literar din Cluj, nr. 4, martie 1950, publică textul „Sărbătorirea lui A. Toma“ de Dumitru Micu.
Atmosfera sărbătorească e sporită de intervenţiile ample, de răsunet prin autoritatea lor în spaţiul opiniei publice, ale cotidienelor. După ce două numere consecutive, cel din 11 februarie 1950 şi cel din 12 februarie 1950, Scînteia, prin studiul lui Ion Vitner, Poezia lui A. Toma, stabilise jaloanele valorificării critice a operei poetului, în numărul din 14 februarie 1950, o întreagă pagină intitulată „Din «Cîntul vieţii»“ ne oferă versuri semnificative ale lui A. Toma, împreună cu o fotografie înfăţişîndu-l pe poet în biblioteca personală, cu o carte în mînă, atunci luată de pe raft. Un articol festiv, început la pagina întîi, „O sărbătoare a poeziei noastre luptătoare“, de Nestor Ignat, prefaţează pagina. Tot în biblioteca personală îl surprind pe A. Toma şi autorii interviului din Scînteia tineretului, 14 februarie 1950, „Tineretul a fost totdeauna pentru mine un izvor de inspiraţie“, publicat în deschiderea unei pagini consacrate sărbătoritului: „A. Toma împlineşte 75 de ani“.
Pe lîngă interviul respectiv, pagina mai cuprinde:
Scrisoarea Cenaclului tineretului adresată lui A. Toma cu prilejul aniversării sale: „De la dumneavoastră învăţăm să păşim pe drumul unei poezii adînc pătrunsă de spirit de partid“, scrisoarea tînărului muncitor Vasile Mihuţ, ajutor de tractorist la Gospodăria Agricolă de Stat Rogova, judeţul Mehedinţi intitulată: „Mi-au umplut inima de bucurie cuvintele dumneavoastră de încredere în posibilităţile mele literare şi preţuirea pe care aţi arătat-o versurilor mele“ prin care autorul mulţumeşte lui A. Toma pentru rîndurile publicate de acesta în Scînteia din 24 decembrie 1948, în care se atrăgea atenţia asupra poeziei „Cîntec de întrecere“, de Vasile Mihuţ, pe atunci muncitor la secţia a doua, Construcţii, Şantierul Naval din Tr. Severin, apărută la ziarul de perete al şantierului, precum şi partea a doua a studiului început în numărul din 12 februarie, „A. Toma, poetul versului tînăr“, de V. Mândra.
Sărbătorirea lui A. Toma cu ocazia împlinirii vîrstei de 75 de ani se înscrie şi în preocupările a două dintre prestigioasele instituţii ale vremii:
Uniunea Scriitorilor şi Academia R.P.R..
Conform relatării din Scînteia, 14 februarie 1950, intitulată „Sărbătorirea poetului A. Toma la Uniunea Scriitorilor din R.P.R.“, poetul a beneficiat de o festivitate specială, prezidată de Mihail Sadoveanu, la sediul din B-dul Ana Ipătescu, nr. 13 al Uniunii Scriitorilor din R.P.R. După cuvîntul introductiv, prin care Mihail Sadoveanu „şi-a exprimat marea bucurie de a participa la sărbătorirea unui vechi luptător, unui mare poet şi unui bun prieten, de care se simte strîns legat în lupta dusă împreună pentru socialism, pentru pace“, Ion Vitner a prezentat o amplă expunere consacrată vieţii şi activităţii lui A. Toma. Potrivit unui anume protocol, diferite categorii de literaţi se manifestă prin intervenţii semnificative. Maria Banuş oferă sărbătoritului omagiul tinerei generaţii lirice a momentului, iar Haralamb Zincă şi Saşa Pană, pe cel al Cenaclului tineretului din Capitală şi, respectiv, al cenaclului Armatei. Luînd cuvîntul din partea Editurii pentru Literatură şi Artă şi din partea revistei Flacăra, Virgil Teodorescu şi, respectiv, Geo Dumitrescu, „şi-au luat angajamentul, în numele celor două colective, de a urma pilda vieţii şi luptei lui A. Toma“. Din partea Uniunii Scriitorilor vorbeşte Mihai Novicov, secretar al Uniunii. Un grup de pionieri înmînează poetului un buchet de flori, împreună cu salutul pionierilor din Capitală. În încheierea festivităţii, actorii N. Brancomir, Ana Barcan, Maria Voluntaru de la Teatrul Naţional Bucureşti şi Sarah Manu, Beate Fredanov de la Teatrul Muncipal, au recitat din versurile poetului. Vădit preocupată de însemnătatea evenimentului, relatarea din Scînteia semnalează în rîndurile asistenţei pe Camil Petrescu, Victor Eftimiu, Al. Rosetti.
Punctul culminant al sărbătoririi lui A. Toma e atins însă prin Şedinţa comună a Academiei şi Uniunii Scriitorilor din 14 februarie 1950, marcată de prezenţa unor înalte personalităţi politice şi culturale ale momentului: C.I. Parhon, preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale, preşedinte de onoare al Academiei, Petre Constantinescu-Iaşi, Mihail Sadoveanu, Ion Niculi, vicepreşedinţi ai Prezidiului M.A.N., Marin Florea Ionescu, secretar al prezidiului M.A.N., Iosif Chişinevschi, membru al C.C. al Partidului, dr. Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, Sorin Toma, membru al C.C. al Partidului, redactor şef al ziarului Scînteia, Ofelia Manole, membru supleant al C.C. al Partidului, Nicolae Popescu-Doreanu, ministrul Învăţămîntului Public, E. Mezincescu, Ministerul Artelor şi alţii. Cuvîntului de deschidere, aparţinînd lui Traian Săvulescu, preşedintele Academiei, îi urmează comunicările: A. Toma – poet combatant de acad. prof. George Călinescu şi Linia ascendentă a poeziei lui A. Toma de Mihai Beniuc.
Dovadă a însemnătății evenimentului, Scânteia îi acordă o atenție deosebită. Ședința e anunțată în numărul din 11 februarie 1950, pe pagina întîia în chenar:
„Academia R. P. R. va sărbători pe poetul A. Tema cu prilejul împlinirii a 75 de ani
Academia Republicii Populare Române va sărbători pe poetul academician A. Toma, în ziua de Marţi 14 Februarie 1950,orele 17, cu prilejul împlinirii a 75 de ani.”
Relatarea ședinței e publicată în ediția din 16 februarie 1950 cu începere de pe pagina întîi sub titlul Sărbătorirea poetului A. Toma la Academia Republicii Populare Române. Sub titlul, o fotografie cu următoarea explicație:
„O parte din asistență în timpul cuvîntărilor. ”
Introducerea e semnificativă pentru importanța care se dă evenimentului:
„Academia Republicii Populare Române şi Uniunea Scriitorilor din R.P.R. au sărbătorit Marţi după amiază, printr-o şedinţă festivă a Academiei R.P.R., pe poetul şi academicianul A. Toma, cuprilejul împlinirii vârstei de 75 de ani.
Intr’o atmosferă de caldă dragoste şi adâncă preţuire, cel mai înalt for al ştiinţei şi culturii româneşti a adus prinosul său de admiraţie aceluia care exprimă puternic în poezia sa, năzuinţele clasei muncitoare şi lupta ei pentru o viaţă mai bună, pentru socialism, pentru pace. ”
Deși nu e o publicație literară, Scînteia prezintă discursurile de la manifestare.
Festivitatea e deschisă de Traian Săvulescu, președintele Academiei, care vede în A. Toma un model pentru tînăra generație de poeți:
„Înaintînd pe drumul trasat de Partid, pe care merge drept A. Toma, tânăra noastră generaţie de poeţi va ajunge pe culmea unde flacăra operei sale a luminat calea lumii noi, pe care el a avut fericirea s-o şi atingă ca un pioner.”
Intervenția lui George Călinescu e astfel rezumată:
„A vorbit apoi prof. G. Călinescu din partea Academiei R.P.R., despre <<A. Toma, poet luptător>>. Vorbitorul a luat atitudine împotriva criticii formaliste din vremea regimului burghezo-moşieresc, precum şi împotriva propriei sale poziţii din trecut faţă de literatură în general şi faţă de poezia lui A. Toma. Prin opera poetului sărbătorit – a arătat vorbitorul – străbate firul roşu al luptei revoluţionare a clasei muncitoare şi al idealurilor ei care izbândesc astăzi.
Citând numeroase versuri din opera poetului sărbătorit, acad. G. Călinescu a subliniat valoarea artistică şi caracterul revoluţionar progresist, al operei lui A. Toma puse în slujba măreţelor idealuri ale păcii și socialismului.”
Așadar, marele critic George Călinescu își face autocritica, pentru că în perioada interbelică, perioada în care A. Toma a publicat versuri, n-a știut să aprecieze valoarea operei sărbătoritului.
Un moment deosebit al manifestării îl constituie înmînarea de către C.I. Parhon, preşedintele prezidiului M.A.N., a Ordinului Steaua R.P.R., clasa I, conferit lui A. Toma de Prezidiul M.A.N. în 11 februarie 1950 prin Decretul nr. 57, publicat în Buletinul oficial al R.P.R., an. II, nr. 13 din 17 februarie 1950.
Traian Săvulescu anunţă Hotărîrea Prezidiului Academiei de a se edita operele complete ale lui A. Toma, Hotărîre care – după cum o arată faptele literare ulterioare – nu a fost pusă în practică. În final, va lua cuvîntul A. Toma. Scriitor interbelic, el ține să-i avertizeze pe tinerii poeți să nu neglijeze forma:
„Dar colegii mei tineri nu trebue să cadă nici in extrema opusă a dispreţuirii formei. Neglijarea formei în operele de artă destinate oamenilor simpli ar fi o jignire a acelora care au ştiut să meşterească ei înșiși chiar şi de-a lungul unor veacuri de analfabetism creaţiuni de înalt nivel și ca formă și ca fond. ”