Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 320, anul II, marți, 13 iulie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Atentă la bătălia din interiorul partidului, presei i-a scăpat un moment aparte în desfășurarea Conferinței Naționale a PDSR: Mesajul președintelui Ion Iliescu. Citit de consilierul Paul Dobrescu, documentul a avut un slab ecou în mass-media. Și-a spus cuvîntul în această indiferență evidentă și experiența altor mesaje ale lui Ion Iliescu. Înscrise perfect în tactica prezidențială de a evita spunerea lucrurilor pe nume, aceste mesaje au fost practic fără însemnătate politică. S-a crezut, probabil, că și cel trimis Conferinței Naționale a PDSR va fi la fel. Mai ales că toată lumea era convinsă de un lucru: președintele Ion Iliescu dăduse partidului indicațiile de rigoare în cursul întîlnirii cu liderii PDSR din zilele premergătoare reuniunii naționale.
Indiferent de cauze, neglijarea acestui document e o greșeală. El ar fi meritat, după opinia mea, o atenție mult mai mare din partea presei, din partea clasei politice românești. Citit de la un cap la altul, Mesajul președintelui Ion Iliescu stîrnește o nedumerire de proporții. La sfîrșitul lecturii, simți nevoia să te întrebi dacă nu cumva s-a petrecut o greșeală. Dacă nu cumva Ion Iliescu a trimis pe adresa Conferinței Naționale a PDSR Mesajul pe care îl avea pregătit pentru Conferința Națională a PNȚCD. Aceasta pentru că documentul ne înfățișează în persoana președintelui Ion Iliescu un adept ferm, categoric al reformei și privatizării. Referindu-se la perioada pe care o traversează România, mesajul o definește drept „o perioadă crucială pentru consolidarea democrației și a statului de drept, pentru destinul reformei economice și al procesului de privatizare, pentru integrarea României în structurile Europei și ale civilizației contemporane“. Mai mult, mergînd mai departe spre dreapta, președintele consideră că „guvernarea în România de astăzi implică, în primul rînd, un set coerent de priorități în domeniul reformei, privatizării și al dezvoltării economiei de piață“. Citiți această declarație: „Am convingerea că numai partidele care își vor lega soarta de promovarea reformei (…) vor avea viitor și se vor bucura mîine de încrederea oamenilor!“ Ea atinge în patetism declarațiile în favoarea reformei semnate pînă acum de liderii opoziției.
Nu e prima dată cînd un document aparținînd lui Ion Iliescu se pronunță pentru privatizare și pentru economia de piață. În alte documente însă, pledoariile în favoarea reformei erau urmate de nuanțări stîngiste, prin care președintele, speriat, în general, de afirmațiile categorice, încerca să le mai îmblînzească. De astă dată, aceste nuanțări lipsesc. Ion Iliescu se pronunță clar, nu fără o anume bărbăție, pentru economia de piață. Nu există un singur rînd în cuprinsul Mesajului care să poată fi interpretat ca o îndoială de o clipă că drumul României ar putea fi altul decît cel al reformei.
Pledoaria patetică pentru reformă și privatizare ne atrage atenția asupra unui important fenomen politic, poate cel mai important petrecut în ultimul timp: spectaculoasa evoluție a președintelui Ion Iliescu de la un perestroikism anacronic la un reformism categoric. Semnele acestei evoluții au putut fi depistate mai demult: vizita la Washington și la NATO, declarațiile de la Crans Montana, întîlnirea (prima de acest fel de cînd e președinte) cu patronii români. Mesajul către Conferința Națională a PDSR dă acestei evoluții puterea unui document oficial.
Cît de viabilă e această evoluție? Incontestabil, Ion Iliescu e un om de stînga. Tinerețea sa revoluționară își spune aici cuvîntul. În același timp, nu se poate nega președintelui un deosebit simț politic. Acest simț politic îi spune că atît conjunctura internă, cît și cea externă fac din reformă și privatizare calea pe care o cere României legitatea istorică. Pentru societatea românească nu există drum de întors. Orice cantonare în nostalgiile naționalist comuniste nu poate fi decît catastrofală pentru economie, pentru întreaga țară. La această concluzie au ajuns cu mult înaintea lui Ion Iliescu toți liderii din Est, începînd cu Lech Walesa și terminînd cu Boris Elțîn. Conștiința acestui lucru a biruit în personalitatea lui Ion Iliescu. Asta nu înseamnă că de acum încolo convingerile sale de stînga nu vor mai avea nici o tresărire. Din bătălia dintre ele și simțul politic se vor naște multe șovăieli viitoare ale președintelui. Evoluția sa actuală stă încă sub semnul întrebării. Victoria tendinței reformiste va depinde de multe lucruri: raportul de forțe din staff-ul său, situația din PDSR, atitudinea opoziției față de noua înfățișare a lui Ion Iliescu. De aceea, la acest miracol, care e pledoaria patetică a președintelui pentru reformă, privatizare și economia de piață, nu putem spune acum decît atît: vom trăi și vom vedea!
