(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar)
Date fiind condiţiile specifice de viață și activitate ale anumitor categorii sociale, formarea gustului pentru citit în perioada 1947-1953 are ca principal mijloc lectura în colectiv. Promovarea lecturii în grup e activitatea văzută de Ministrul Artelor, Ed. Mezincescu, ca o sarcină a noilor organe de stat locale, Comitetele Provizorii:
„O mare atenţie trebuie acordată bibliotecilor; organizarea centrelor de lectură colectivă seara la cîmp, pe vremea repaosului din timpul muncilor agricole, stimulează gustul pentru citit. (…)“. (Sarcinile Comitetelor Provizorii în legătură cu activitatea Căminelor Culturale şi Ateneelor Populare – de Eduard Mezincescu, Ministrul Artelor, Scînteia, 7 iunie 1949).
Apărută în 1949 sub egida revistei „Călăuza bibliotecarului“, Culegerea de fragmente pentru lecturi în grup, pledează, în Introducere, pentru lectura colectivă ca mijloc de stimulare a cititului. Potrivit Introducerii, lectura în grup e deja o metodă răspîndită în întreaga ţară. Se poate vorbi chiar şi de cazuri de succes răsunător. De exemplu, bibliotecarul C. Vartan din comuna Dor Mărunt (Ialomiţa), „a început prin a citi cu glas tare în mijlocul bolnavilor de la spitalul satului cartea «Însemnările unui medic de plasă» de Dr. Ulieru.“ („Culegere de fragmente pentru lecturi în grup“, Călăuza bibliotecarului, 1949, pag. IX.)
Efectul educativ a fost imediat:
„După lectura în grup a acestei cărţi, ţărănimea a înţeles în ce stare de înapoiere culturală şi sanitară ţineau regimurile burghezo-moşiereşti populaţia ţării noastre, şi-a dat seama că superstiţiile erau o armă de exploatare în mîna claselor stăpînitoare.“ (idem).
Succesul iniţial a dus la adîncirea acţiunii:
„De la spital, bibliotecarul a organizat lecturi în grup cu oameni de pe ogoare, înregistrînd acelaşi succes.“ (idem).
Iată, prezentate în Introducere, şi avantajele acestei metode în raport cu altele:
„Metoda lecturilor în grup trebuie introdusă de cît mai mulţi bibliotecari, deoarece prin această metodă se vine în ajutorul neştiutorilor de carte, ea contribuind la lichidarea analfabetismului, pe de o parte, iar pe de altă parte lecturile în grup constituie un mijloc de a nu întrerupe munca de ridicare culturalpă a sătenilor în timpul campaniilor agricole (…) cînd ţărănimea muncitoare, aflîndu-se în plină muncă a ogoarelor nu mai are timp să frecventeze biblioteca. Aici intervine datoria bibliotecarului de a frecventa el, cu cîte o carte sau un ziar, grupurile de ţărani de pe ogoare şi de a le citi cu glas tare pagini în legătură cu evenimentele actuale sau cu natura muncilor ce se desfăşoară (…).“ (idem, pag. X).
Un alt capitol, „Ce sunt şi cum trebuiesc făcute lecturile în grup“, ne descrie metoda în toate articulaţiile sale.
Scopul lecturii în grup:
„Lecturile în grup sau lecturile cu glas tare contribuie la stimularea gustului pentru citit, iar discuţiile ce urmează după aceea ajută pe ascultători să adîncească problemele puse şi-i deprinde să-şi exprime mai limpede ceea ce gîndesc.“ (idem, XIII).
Obiectul:
„Bibliotecarul trebuie să antreneze la astfel de lecturi în special pe oamenii mai puţin pregătiţi sau care nu ştiu să citească, precum şi pe tineri, pentru a-i învăţa să întrebuinţeze în chip folositor timpul lor liber.“ (XIII).
Timpul și locurile lecturilor:
„În timpul muncilor de vară, lecturile în grup se pot organiza de către bibliotecarii săteşti pe cîmp, la amiază, la umbra unui pom, cînd oamenii îşi întrerup lucrul pentru cîteva momente şi în cadrul lor este bine să se citească fie articole de ziar, fie fragmente de cărţi în legătură cu natura muncii care se execută de către ascultători pe ogoare.“
Alte precizări:
„E preferabil să se aleagă bucăţi scurte, ce pot fi terminate într-o şedinţă; cînd sînt romane mari («Negura», de exemplu), să se aleagă fragmentele cele mai interesante“.
Succesul depinde fundamental de bibliotecar.
De aceea:
„Bibliotecarul trebuie să citească fragmentul înaintea lecturii publice, să-şi însemneze cuvintele ininteligibile; înaintea lecturii să prezinte subiectul; după lectură să facă discuţii orientate.“
Culegerea cuprinde trei părţi:
1) „Povestiri despre Lenin şi Stalin“, 2) „Fragmente din viaţa şi realizările oamenilor sovietici“, 3) „Fragmente despre viaţa şi lupta oamenilor muncii din ţările de sub jugul capitalismului“, 4) „Fragmente despre viaţa şi lupta oamenilor muncii din ţara noastră în trecut şi azi.“
Acesta din urmă conţine: „Moş Ion Roată şi Unirea“, „Argaţii la boier“ – de M. Sadoveanu (fragment din „Bordeenii“), „Măriuca învaţă carte“ de Remus Luca, Fragment din „Desculţ“, Fragment din „Negura“, „Cîntecul tractoarelor“ de Petre Dragoş, „Cum a reuşit tov. Banu Petre să doboare norma.“ (articol din Scînteia, 30 decembrie 1948.)
Cercurile de lectură într-un sat
Din motive specifice, epoca preferă mijloacele simple de creştere a numărului celor ce iubesc literatura. Articolul „Cum s-a dezvoltat biblioteca de la C.A.M. Belvedere“, semnat de Onu Gheorghe, responsabilul Clubului C.A.M. Belvedere, Scînteia, 25 noiembrie 1949, ne oferă cîteva dintre aceste mijloace:
„Popularizarea celor mai bune cărţi literare (…) s-a făcut prin megafoane, articole la gazeta de perete, foto-vitrine şi discuţii cu cititorii“.
„… au luat apoi fiinţă, sub îndrumarea organizaţiei de Partid, primele zece cercuri de lectură uşoară, unde se citeau mici broşuri literare“.
„Citirea în colectiv a dat loc la comentarii chiar în cursul zilelor următoare – pe locul de producţie sau la cantină – şi astfel a stîrnit interesul celorlaţi muncitori şi a atras din ce în ce mai mulţi tovarăşi spre cercurile de citit. Astfel au fost atrase în cercurile de lectură uşoară cîteva tovarăşe mai în vîrstă, care spuneau la început că au vederea prea slabă ca să mai poată citi“.
Cercurile de lectură sînt forme simple de difuzare a literaturii. Iată conform unui amplu reportaj din Scînteia, 22 mai 1949, cum se desfăşurau ele în comuna Dărăşti-Ilfov. Localitatea a fost împărţită în 16 sectoare, fiecare beneficiind de un responsabil, ales dintre intelectualii satului. Fiecare sector a fost împărţit în cîte 10 centre de lectură, avînd drept responsabili ţărani muncitori mai citiţi. Responsabilul de centru primeşte săptămînal cîte o carte de la bibliotecă. Serile şi duminica, responsabilul adună acasă oameni de prin vecini, neamuri şi le citeşte. După lectură, urmează discuţii. La sfîrşitul săptămînii, fiecare responsabil de centru aduce responsabilului de sector un raport cu numele celor care au asistat la lectură şi un rezumat al cărţii citite. Apoi primeşte o nouă carte. Duminică dimineaţa are loc la bibliotecă o lectură în colectiv; participă 50-100 de oameni, majoritatea responsabililor de centru, cărora li se lămuresc de către intelectualii satului probleme mai grele din cărţi. Uneori, organizaţia de partid iniţiază lecturi în stradă, în faţa bibliotecii.
Autorul reportajului, Sorin Mladoveanu, nu se mulțumește cu consemnarea amplei operațiuni de lectură în grup, amintind de o ofensivă a Armatei Roșii. El ține să afle și să consemneze și influența lecturii asupra țăranului sărac. Și-l găsește astfel pe Gheorghe Găină:
„La biblioteca din Dărăşti, într’un afişier care cuprindea printre altele o serie de titluri de cărţi recomandate sătenilor, am citit câteva rânduri despre schiţa „Năpârca“, scrise de un om din sat. Nu era un simplu rezumat. Era aproape o recenzie, in care autorul însăila cu îndemânare câteva idei pe care i le-a trezit citirea cărţii. Am aflat că Gheorghe Găină, — aşa se numeşte autorul recenziei — e omul cel mai sărman din comună şi totodată, unul dintre cei mai harnici vizitatori ai bibliotecii.
Locuieşte într’o cocioabă, tocmai la marginea satului. E om scund, pirpiriu, supt parcă de toate amarurile şi nespus de sărac. Palma lui de ogor nu-i ajunge să-şi ducă zilele împreună cu nevastă-sa şi cu cele două fetiţe şi de aceea mai apucă să slujească pe la chiaburi o bucată din an. Sărac acest Găină, dar mintea o are ageră şi inima fierbinte. Astă iarnă a adunat din proprie iniţiativă câţiva vecini săraci ca şi el — şi le-a citit din cărţi felurite, aduse de la bibliotecă.
II întreb pe Găină ce cărţi a citit astă iarnă.
„Am citit despre ţărănimea sovietică, despre viaţa lor îmbelşugată în colhozuri. Acu, noi ăştia, săracii, tragem nădejde multă de la Partid. A venit vremea să răzbim şi noi cum au răzbit ţăranii din Uniunea Sovietică.
Mi-a plăcut mult să citesc şi cartea „Întâlniri cu tovarăşul Stalin“. Scrie acolo într’un loc cum a stat de vorbă tovarăşul Stalin cu un ţăran dintr’un colhoz şi cu câtă dragoste şi grijă i-a vorbit de parcă i-ar fi fost părinte“. ”
Nu poate lipsi dintr-un astfel de reportaj lupta de clasă. Prin urmare, ziaristul de la București îl întreabă pe Gheorghe Găină ce reacție au chiaburii cînd îl văd citind:
”— „Dar chiaburii ce spun că vă văd cu cărţi în mână?”, îl întreb pe Găină. Ehei, tovarăşe, suliţi otrăvite aruncă parcă privirile chiaburilor când ne văd citind. Se tem tare de cărţi. Ştiu ei că învăţăm din ele cum să ne facem traiul mai bun. Dăunăzi mă întâlnii cu unul. Ţineam o carte în mână. „Ce tot citeşti, mă?“, — mă întreabă. O carte, zic. Ne învaţă cum se munceşte pământul cu maşini. „Al naibii să fii tu cu cărţile şi cu maşinile tale. Las’că o să-ţi piară ţie pofta de citit drăciile astea“ — îmi spune. E dintre ăia care cască ochii pe cer să vază oare nu vin bombe, că-l seacă la inimă ploile astea îmbelșugate. ”
Agitația în jurul operelor noi
Chiar dacă avînd ca scop principal utilizarea literaturii ca instrument de propagandă, agitaţia din jurul operelor noi contribuie şi ea la creşterea interesului pentru literatură. Gesturilor publicistice din jurul romanului „Negura“ de Eusebiu Camilar şi al romanului „Desculț“ de Zaharia Stancu, sînt caracterizate astfel într-un rezumat al Plenarei Uniunii Scriitorilor din 19 iunie 1949:
„… sporirea interesului pentru literatură prin agitaţia în jurul unor lucrări care marcau o cotitură în dezvoltarea literaturii noastre“. (Flacăra, 25 iunie 1949).
Pentru a ne face o imagine de ceea ce înseamnă agitaţia din jurul operelor noii literaturi, să vedem de exemplu, precizările unei note din Scînteia, 20 mai 1949, „Spectacolele cu piesele noi româneşti trebuie văzute de cît mai mulţi oameni ai muncii“:
„Trebuie organizată o largă agitaţie în fabrici şi uzine în jurul acestor spectacole, trebuiesc publicate în ziarele de perete fotografii cu scene ale acestor piese, fotografii ale actorilor principali, scrisori ale fruntaşilor în producţie“.
Se cere, de asemenea, organizarea spectacolelor cu „Cumpăna“, la Teatrul C.F.R. Giuleşti, vînzări de bilete prin întreprinderi şi instituţii.
Concluzia articolului:
„Pentru fiecare organizaţie de Partid şi sindicală trebuie să devină o preocupare de prim ordin răspîndirea literaturii şi artei în mijlocul maselor muncitoare“.