Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 248, anul II, miercuri, 21 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Ziarele de sîmbătă au reprodus, cu titlu de eveniment senzațional, declaraţia dlui Ion Iliescu potrivit căreia se impune declanşarea unei ofensive naţionale împotriva corupției. Strigătul de luptă al dlui preşedinte a putut fi auzit vineri pe la prînz, la şedinţa de guvern, ca o concluzie la raportul prezentat de ministrul de Interne pe tema corupţiei din România de azi.
Existenţa corupţiei la toate nivelurile nu e o descoperire a dlui preşedinte. De aproape trei ani, presa de toate culorile cere măsuri ferme pentru stîrpirea acestui primejdios flagel național. Și tot de apoape trei ani, glasul presei răsună în pustiu. Corupția a continuat să se manifeste. Mai mult, parcă sfidînd campanile duse de ziare, corupția s-a extins pînă la a deveni generală. În acest context, satisfacția presei la răsunătoarea declarație prezidențială e perfect explicabilă psihologiceşte. Semnalele bieților ţinători de condei au ajuns pînă la înaltele porți ale Cotrocenilor! Însuşi dl preşedinte, persoana cu cea mai înaltă funcție în stat, a tresărit auzindu-le şi s-a mîniat rău de tot. Sub puterea acestei mînii, mai mare decît cea pe care Homer i-o atribuia lui Ahil Peleianul, corupția vă fi stîrpită în România! De mîine, brațele odioasei caracatițe vor prinde a se zvîrcoli, unul cîte unul, sub toporișca necruţătoare a organelor de drept.
Evenimentul zilei se numără printre ziarele care şi-au făcut un standard din denunţarea corupției. Aproape număr de număr, pagina a treia a ziarului nostru a prezentat opiniei publice, organelor în drept, cu documente care nu lasă nici un loc (urmă ?) de îndoială, spectaculoase cazuri de corupție la nivelurile cele mai înalte. Cu toate acestea, spre deosebire de confrații de breaslă, îmi permit să fiu sceptic față de eficiența practică a declarației de război venite din partea dlui Ion Iliescu. Acest scepticism nu-şi are cauza în temerea că mînia dlui Ion Iliescu ar fi teatrală. Că ea ar ascunde, cum s-ar putea crede, alte interese decît cele ale instaurării cinstei şi corectitudinii de sus pînă jos, de la vlădică pînă la opincă. Dimpotrivă, eu cred că dl președinte e sincer îngrijorat şi mai ales sincer indignat de amploarea pe care a luat-o corupția la noi. Îi putem bănui dlui lon Iliescu multe păcate. Nu însă şi acela de a nu fi un om cinstit.
Îndoiala mea în ce priveşte declarația de război a dlui preşedinte se întemeiază pe altceva. Şi anume, pe faptul că ea trădează o necunoaştere a cauzelor complexe care au dus la apariţia şi afirmarea fenomenului numit corupție. Şi cea mai bună dovadă a acestei necunoaşteri o constituie însăşi declaraţia de război a dlui lon Iliescu. Aşa cum a fost ea formulată, declaraţia trădează convingerea că fenomenul corupției poate fi stîrpit printr-o spectaculoasă campanie de moment. Păstrînd mereu vie amintirea şantierelor de muncă voluntară de la Bumbeşti-Livezeni, dl Iliescu îşi imaginează combaterea corupţiei în termenii unui hei-rup! împotriva demnitarilor corupți de la toate nivelurile. Cerînd declanşarea unei ofensive naționale împotriva corupţiei, domnia-sa şi vede armate întregi de poliţişti, procurori şi judecători sărind în sus la chemarea prezidenţială şi pornind, dis-de-dimineaţă, să ancheteze şi să aresteze. Stîrpirea corupției e însă un proces care se refuză unei asemenea imagini. Stîrpirea corupţiei e un proces complex, de lungă durată, ale cărui rezultate nu depind de îndemnuri venite de sus, oricît de energice ar fi acestea, ci de eradicarea cauzelor de profunzime ale fenomenului. Printre aceste cauze, la loc de frunte se numără şi incapacitatea unor instituţii ale statului de drept de a-şi lua în serios menirea pentru care au fost create. Cazurile de corupţie sînt tot atîtea cazuri de încălcare a legalității. Ce a împiedicat poliția, procuratura şi justiția să se pună în mişcare împotriva lor? Mai ales că multe dintre cazuri au fost semnalate de presă. Aceste instituţii ale statului de drept nici n-ar fi avut nevoie de prea mare osteneală pentru a le descoperi şi chiar dovedi. Presa le-a pus la dispoziție aproape toate documentele necesare. Pentru stîrpirea corupției ar fi fost suficient, aşadar, ca instituţiile statului de drept să fi avut conştiinţa rolului pe care-l au în societatea românească. În Italia, de exemplu, justiția luptă împotriva corupției, din sferele înalte, din orgoliu profesional şi nu pentru că ar fi primit vreo indicație de la președintele Republicii sau de la primul-ministru. La noi, instituţiile statului de drept n-au făcut acest lucru. E greu de presupus astfel că ele se vor schimba peste noapte. Chiar dacă dl Ion Iliescu a cerut declanşarea unei ofensive naționale împotriva corupţiei.
