Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 256, anul II, joi, 29 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Un cititor deştept mă întreabă cum se face că, deşi am pledat şi pledez pentru reformă, critic acum măsura Guvernului Văcăroiu de reducere a subvenţiilor. Măsura – continuă dl corespondent – e reformistă. Criticînd-o, subsemnatul s-ar situa pe poziții comuniste, mult mai comuniste chiar decît cele ale PSM şi PRM. Cititorul nostru n-are dreptate. În tot ce-am scris pînă acum, din decembrie 1989, am fost hotărît de partea refromei. De pe această poziție am criticat campania electorală populistă şi antireformistă dusă de dl Ion Iliescu şi de partidele sprijinitoare ale acestuia, FDSN, PUNR, PSM şi PRM. De pe această poziție am salutat spectaculoasa schimbare a dlui Iliescu după alegeri, schimbare în direcţia democrației şi reformei, vizibilă chiar din Mesajul din Parlament. Și tot de pe această poziție nu pot să nu fiu de acord cu măsura reducerii subvenţiilor de la 1 mai. Ceea ce am criticat eu nu e această măsură, ci modul în care s-a gîndit Guvernul să pregătească populația pentru efectele reducerii subvențiilor.
Cu trei ani în urmă, dl Silviu Brucan, politologul neamului, a lansat teza potrivit căreia românii ar fi proști. Spunînd proști, dl Silviu Brucan nu se referea, desigur, la absența inteligenței, ci la disponibilitatea poporului român de a fi lesne manipulat de către oameni isteți ca domnia-sa. De atunci, toți guvernanții care s-au perindat prin fruntea bucatelor au luat drept ipoteză de lucru cu poporul român teza potrivit căreia sîntem cu toții nişte proşti.
În consecință, în loc să încerce un dialog sincer, adevărat, cu populația, ei s-au străduit s-o înşele prin sute de șmecherii, care de care mai obraznice. Împotriva acestor şmecherii, pe care unii le numesc manipulări, m-am ridicat și voi continua să mă ridic prin scrisul meu. Pentru că nimic nu mă revoltă mai tare decît credința guvernanților postrevoluționari că sîntem un popor de proști. Sub semnul acestei stări de spirit am criticat felul în care Guvernul a încercat să ne prezinte măsura reducerii subvențiilor. Ca de altfel întreg ansamblul de măsuri ale reformei, reducerea subvențiilor presupune un enorm sacrificiu din partea populaţiei. E de la sine înțeles şi pentru un analfabet în ale economiei că preţurile vor sări din nou din țîțîni. Că indexările şi compensațiile de care se face atîta caz nu vor reuşi să acopere decît
într-o proporţie infimă explozia în lanț a prețurilor. În aceste condiții, e limpede că viața de fiecare zi va deveni şi mai grea. Cu toate acestea, subvențiile trebuie eliminate. Ele aveau menirea de a ascunde adevărul economic al multor întreprinderi. Ele erau o povară imensă pentru bugetul jigărit al ţării. Ele erau o extraordinară sursă de corupție. Aşadar, reducerea subvențiilor e un rău necesar. Un rău pe care trebuie să-l suportăm cu toții acum, pentru ca mai tîrziu să nu fie şi mai rău. În aceste condiții, ar fi fost normal ca Guvernul să-şi concentreze toate eforturile pentru a convinge populaţia că acest hop trebuie neapărat trecut. Că dacă vrem nu să trăim mai bine, ci măcar să sperăm că vom trăi mai bine, trebuie să acceptăm și efectele negative ale reducerii subvențiilor. Aşa ar fi procedat un guvern care consideră populația țării pe care o conduce ca alcătuită din oameni deştepţi, ce pot pricepe ușor multe lucruri. Guvernul Văcăroiu nu e însă unul dintre aceste guverne. Repetînd greşelile predecesorilor, el pleacă de la premisa că sîntem cu toții proști. În consecință, în loc să încerce a explica de ce trebuie reduse subvențiile, ce rol are această măsură în procesul mai larg de ieşire din criză a economiei românești, el s-a gîndit că ar fi mai bine să caute a ne trage pe sfoară. Toate eforturile dlui prim-ministru şi ale colaboratorilor săi s-au concentrat pentru a ne convinge că după reducerea subvenţiilor vom trăi nu mult mai rău, ci mult mai bine. În acest scop, ajutat și de o Televiziune depăşind toate marginile slugărniciei, Guvernul a insistat la nesfîrşit pe seama efectelor benefice ale indexărilor şi compensațiilor. Apărut la televizor cu un beţigaş în mînă, dl prim-ministru s-a lansat într-o lungă şi năucitoare prezentare a unui tabel conţinînd indexările şi compensaţiile. Frumoase cifre, bine arătate cu beţigaşul guvernamental! Numai că ele n-au nici o legătură cu realitatea vie, concretă, a vieţii noastre de fiecare zi. Apelînd la ele, apelînd la ceaușista înfrumusețare a realității, dl prim-ministru a presupus, probabil, că reuşeşte să înşele pe cineva. Biată iluzie de om care l-a citit pe Silviu Brucan! Încă unul care ne crede proşti. Spre nenorocirea lui!
