Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 234, anul II, joi, 1 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Recenta decizie a guvernului de a numi prefecţi români în județele Covasna şi Harghita a provocat o adevărată furtună la nivelul UDMR. Împotriva hotărîrii guvernamentale, UDMR a anunţat o luptă pe viață și pe moarte. Această poziție a stîrnit în rîndul altor forţe politice, al presei, o contrafurtună de acuzații, etichetări, procese de intenție. Ca de obicei, naţionalist-comuniştii domină în topul mîniei. Poziția UDMR e taxată în fel şi chip. Cum era şi de aşteptat, au fost scoase, din magazia demagogiei, cuvintele mari, răsunătoare. În ce priveşte decizia UDMR de a lupta împotriva hotărîrii guvernului, o astfel de reacţie mi se pare firească. Imediat după anunţarea numirii prefecţilor români în Covasna şi Harghita, am scris că e vorba de o hotărîre absolut normală. Guvernul are dreptul constituțional de a numi pe cine vrea în funcțiile de prefecţi. E un guvern al partidului victorios în alegeri. Alegeri pe care UDMR
le-a pierdut. Dar aşa cum guvernul a avut dreptul constituţional de a lua decizia cu prefecții, la fel UDMR, ca partid de opozitie, are dreptul constituţional de a o contesta şi de a lupta împotriva ei. UDMR consideră că guvernul a luat o hotărîre incorectă. E dreptul UDMR de a face o astfel de apreciere şi de a încerca s-o revoce prin mijloacele bătăliei politice. În ultimă instanţă, asta e democraţia. Ea dă posibilitatea unui partid de opoziţie de a avea un alt punct de vedere decît cel al guvernului şi de a căuta să şi-l susțină cît poate de tare. Din acest punct de vedere, UDMR are dreptul să facă proteste, să intervină în Parlament, să organizeze chiar demonstrații. Acestea din urmă cu condiția, fireşte, să fie paşnice. Dramatizarea poziției UDMR e un nou semn că unii înţeleg democraţia atîta timp cît ea le convine.
Lucrurile se schimbă însă – şi într-un chip categoric – în clipa cînd trecem în revistă mijloacele de luptă ale UDMR. Printre acestea întîlnim unul cu care nu pot fi de acord. E vorba de încercarea de a transforma cazul prefecţilor de Covasna şi Harghita într-un scandal internaţional. Cum a mai făcut şi altă dată, UDMR nu se mulţumeşte să păstreze bătălia politică în plan strict intern. Adică acolo unde e locul oricărei bătălii politice. UDMR ţine să joace din nou cartea internaționalizării unei probleme interne a României. Pentru a convinge guvernul român să renunţe la decizia sa, partidul etniei maghiare adaugă presiunii interne, absolut normale, presiunea internațională. Semnificativă pentru nefericita alegere a acestui mijloc de luptă rămîne Declaraţia Consiliului reprezentanţilor UDMR. Această declarație cataloghează decizia guvernului drept o expresie a procesului de „purificare etnică“ în plină desfăşurare în România de azi. „Purificare etnică“ e un termen cu rezonanţe îngrozitoare în opinia publică mondială. El trimite imediat la atrocităţile care se petrec în fosta Iugoslavie. Poate fi identificată cu aceste atrocităţi numirea unor prefecți români în judeţele Covasna şi Harghita? Declaraţia UDMR e o imensă aberație, pe care nimic n-o justifică. Nici măcar lupta politică. Oricît de incorectă ar fi această luptă politică, oricît de mult ar justifica mijloacele, ea nu se poate întemeia pe un fals de proporții. Nu numai orice român, dar şi orice străin dotat cu o minimă luciditate poate constata, chiar şi la o privire superficială, că realităţile din România de azi nu oferă nici un fapt care să poată fi înscris sub semnul teribilei acuzaţii de „purificare etnică“. Cu atît mai mult nu poate fi pusă sub acest semn numirea unor prefecţi români în fruntea unor județe cu preponderență maghiară.
În aceste condiţii, mijlocul de luptă ales de către UDMR se întoarce împotriva partidului ca un bumerang. Exagerarea e atît de mare, încît ea atinge şi alte puncte de vedere, de astă dată corecte, ale UDMR în ce priveşte situația minorităţii maghiare din România. În lumina acestei afirmații aberante, toate celelalte afirmații ale UDMR apar şi ele aberante. Atît pentru români, cît şi pentru străini.
Cartea internațională jucată de UDMR e periculoasă pentru acest partid şi dintr-un alt punct de vedere. A atrage atenția opiniei publice internaţionale asupra situaţiei create – cum se spune în declarația UDMR – nu înseamnă altceva decît a-ți propune un gest menit a provoca nedreapta condamnare externă a României. Încercînd să internaţionalizeze o chestiune internă – şi mai ales pe o temă atît de gravă cum e situatia minorităților –, UDMR face rău nu atît guvernului român, indiferent de ce culoare politică ar fi acesta, cît mai ales întregii țări. Altfel spus, nu numai românilor, dar şi maghiarilor care trăiesc pe acest teritoriu.