Am fost plecați o lună de acasă. Doina a aranjat cu o doamnă din bloc să vină din cînd în cînd pe la noi pentru a vedea dacă pisoii sînt în regulă. Așa cum am mai spus, în materie de mîncare, deși la amîndoi redusă la boabe (și, din cînd în cînd, în chip sărbătoresc, pe post de șampanie, tocăniță, mîncare caldă, așadar), dieta la care e supus îl obligă pe Motty să mănînce doar un anume fel de boabe. Tonzty mănîncă boabe normale. Motty e mereu tentat să lase boabele sale și să meargă la cele ale lui Tzontzy. Pe cît e de brav cu noi, oamenii, pe atît de laș e Tzontzy cu ai lui. Și cum doar Motty e de-al lui, Tzontzy lasă boabele cînd îl vede pe Motty îndreptîndu-se spre el. Sînt și situații în care Tzontzy îi mănîncă boabele lui Motty. Cînd acesta, sătul pînă peste cap de dietă, le lasă în castron. Pentru Tzontzy nu e nici o problemă dacă înșfacă boabele lui Motty. Boabele lui Motty, de dietă fiind, n-au nici un gust. Cu toate acestea, Tontzy le mănîncă. De ce? Pentru că sînt ale celuilalt, și la pisici capra vecinului e mai bună decît capra ta. Dacă Motty consumă boabele lui Tzonty nu e bine. E ca și cum un bolnav de ulcer ar deschide frigiderul și ar înfuleca slănina cumnatului.
Cînd e acasă, Doina e cea care asigură supravegherea felului în care cei doi își consumă partea. Cum mai totdeauna amîndoi primesc în același timp porția, Doina stă între ei de pază, pe post de trupe ONU de menținere a păcii. Acum însă, timp de o lună de zile, ea nu mai avea cum să-i despartă. Așa că a apelat la o împărțire a casei în două prin ferecarea unor uși. Într-o parte, întruchipată de biroul meu și de sufragerie, teritoriul lui Tzontzy. În cealaltă parte (camera cu televizorul, culoarul și bucătăria), Motty. Mai ceva ca doi divorțați care stau împreună în același apartament, pentru că unul dintre ei n-are unde să ducă pentru a-l lăsa pe celălalt în apartament și asemenea divorțaților, despărțiți, Tzontzy și Motty au la dispoziție tot ce le trebuie pentru a trăi pe cont propriu:
Boabe, apă, toaletă.
Doamna din vecini trebuie să vină la cîteva zile să verifice dacă sînt în regulă și să le împrospăteze sursa de apă și boabe.
Curios lucru.
O dată plecată din București, Doina nu s-a mai arătat atît de iubitoare de cei doi. M-aș fi așteptat s-o sune pe doamnă și s-o întrebe ce fac „băieții ei”. Eu însă, taxat drept fără inimă, am întrebat-o aproape zilnic dacă s-a interesat ce mai fac pisoii.
– Poate au murit! am îndrăznit eu o ipoteză.
Doina n-a avut nici o tresărire de emoție la ipoteza asta.
– Dacă mureau, mă suna doamna.
La un moment dat a sunat-o cineva. Eram sigur că e doamna. Doina n-are boala taifasurilor cu prietenele. Din simplu motiv că n-are prietene.
– A sunat doamna? mă interesez eu.
– Da, îmi răspunde ea, e îngrijorată de Tzontzy. Cică nu mănîncă, nu merge la toaletă. Se teme să nu se fi îmbolnăvit.
Doina a liniștit-o. Tzontzy nu s-a îmbolnăvit.
Așa e el, hachițos.
Cu chiu cu vai ne-am întors din străinătate. Zic așa, deoarece pentru mine întoarcerea e un chin. Nu, nu c-aș suferi că s-a încheiat vacanța.
E un chin, pentru că:
– trebuie să-mi fac valizele.
– trebuie să le cîntăresc, să văd dacă nu depășesc greutatea.
– trebuie să merg la aeroport, și aici să străbat încercările de la check in, de la controlul electronic.
O să spuneți:
– Bine, bine, dar aceleași lucruri le faci și la plecarea în străinătate.
– Da, dar atunci, nu le simt povara.
Gîndul e la noutățile care mă așteaptă.
La întoarcerea acasă, ce noutate să mă aștepte?!
De cum intrăm în casă își face apariția Motty. E la fel ca Motty pe care l-am lăsat. Îi curge ochiul stîng. Doina spune că e de nevindecat. Strigătele Doinei îl vizează pe Tzontzy. El întîrzie să apară. Doina epuizează toate diminutivele și dulcegăriile limbii române legate de cuvîntul pisoi. În fine, Tzontzy își face apariția. Cu acel mers al lui de președinte în vizită la un SMT din Provincie.
Timp de cîteva zile, Tzonty ne pîndește pentru a ne arde cîte o lăbuță. Stă tolănit pe podele, în drumul nostru și, cînd am trecut, haț cu laba.
– Ce l-a apucat? întreb, jumătate mîniat, jumătate amuzat.
– Se răzbună pe noi că l-am lăsat singur – îmi explică Doina.
Al dracului Tzontzy!