Tractorul ruginit, fără şenile, zace în grădina lui Toader Pamfil de pe vremea cooperativizării. Nici o instituţie din Vintileasa sau din împrejurimi nu vrea să-l ia. Cu doi ani în urmă, pionerii din sat au încercat să-l ducă la fier vechi. De la judeţ li s-a spus însă că nu se primesc tractoare nedeclarate. I s-a furat tot ce s-a putut fura. A rămas doar ţeava, acum strîmbă, înălţîndu-se deasupra caroseriei. Furios că n-o poate desprinde, hoţul a strîmbat-o cu ciocanul. Motorul a fost luat, într-o noapte, de Pavel Moise, care-l ţine ascuns în cămară, sub o pereche de hamuri. Ori de cîte ori vine vorba c-ar trebui anunţate organele competente de existenţa tractorului, Pavel Moise se înfurie fără nici un motiv, spunînd că numai de asta nu le arde lor, organelor competente, să se intereseze de o rablă ruginită, care nu mai serveşte nimănui. Între timp, fierul se macină încetul cu încetul, pierzîndu-şi tăria. Tot mai uitat, tractorul se va face tot mai mic, topindu-se încetul cu încetul în pămîntul grădinii, în locul lui crescînd, peste cîţiva ani, o buruiană înaltă, cu tulpina asemănătoare cucutei şi, frunze ca de brusture, de un verde mat, ca pielea şopîrlei.
La un an după dispariţia tractorului, organele competente de la Floreşti vor descoperi, cu ocazia unui inventar general, lipsa unui tractor. O dată cu tractorul s-a mai constatat, de revizorii contabili sosiţi de la Bucureşti cu maşini de calcul, la capătul a cîteva luni de amănunţită şi severă inventariere, lipsa a 10 hectare de pămînt arabil, a doi stîlpi de înaltă tensiune, şi a unui complex pentru creşterea porcinelor. Ulterior s-a constatat că, în privința complexului, fusese o greşeală de scripte; el exista, dar îşi schimbase denumirea cu ani în urmă, printr-o hotărîre ce viza complexele agrotehnice în general. O comisie de la judeţ sosi deci în Vintileasa, interesîndu-se de soarta unui tractor dat sfatului popular comunal, în perioada cooperativizării, din fondul de propagandă al regiunii.
Într-adevăr, tractorul fusese folosit pentru a convinge ţăranii îndărătnici de avantajele muncii în comun. Aşa se şi explică cum de ajunsese pînă la urmă în grădina lui Toader Pamfil. Echipa de propagandişti se străduise să demonstreze, în faţa întregului sat, că pe un petec de pămînt, cum era grădina lui Toader Pamfil, un mijloc mecanizat modern nici nu se putea mişca măcar. Vîrît în mijlocul grădinii, tractorul se împotmolise cu totul. Demonstraţia fusese făcută, ţăranii plecaseră, clătinînd din cap (semn că dracu mai ştie ce e în capul lor!), dar, a doua zi, cînd echipa de lămuritori vru să scoată tractorul de acolo, spre a-l duce într-altă parte a satului, pentru o nouă lecţie de propagandă, se dovedi că demonstraţia din grădina lui Toader Pamfil ieşise mai bine decît fusese necesar: tractorul chiar că nu mai putea fi mişcat de acolo.
Comisia bătu la poarta lui Toader Pamfil, cerînd să vadă – şi aici şeful cu şuviţele cărunte, căzîndu-i peste urechi, se uită pe documentul din mînă – tractorul A.R.G.2540, lăsat în posesiune din anul 195…, luna martie. La o asemenea avalanşă de date care nu-i spuneau nimic, Toader Pamfil avu un gest prostesc: rămase cu gura căscată. Pe faţă i se aşternu o întrebare idioată: care tractor? Voise să întrebe încet, dar, de mirare, se pomeni că răcneşte ca un apucat. Şi atunci interveni, blînd, primarul satului, Stănică Dumbravă, un om cumsecade, gospodar la casa lui: tractorul, măi, Toadere, ăla ruginitul. A! tractorul, exclamă, bucuros că-şi aminteşte, Toader Pamfil, păi de ce nu spuneţi aşa? Tractorul? S-a dus, s-a topit, şi aici Toader făcu cu ochiul ştrengăreşte, înveselit şi el de ceea ce putuse să i se întîmple ditamai tractorului propagandistic. Membrii comisiei schimbară priviri furişe. Unul dintre ei, luînd ad litteram cuvîntul „s-a topit”, înălţă privirile spre cerul limpede, căutînd coşul topitoriei în care dispăruse tractorul. – Bine, am înţeles – zise şeful comisiei, acum complet edificat asupra felului în care trebuie să procedezi cu ţăranii (părinteşte, ca cu nişte copii neştiutori) nu vrei mata să ne duci la locul unde a fost tractorul? Toader Pamfil se arătă cum nu se poate mai bucuros de propunere. În definitiv, el voia din tot sufletul să-i ajute. Dispariţia tractorului îl mirase şi pe el, era un lucru extraordinar, şi în faptul că totul se întîmplase în grădina lui, găsea un motiv de mîndrie. În plus, poate că cei de la oraş, oameni cu carte, aveau să-i explice şi lui cum se petrecuseră lucrurile şi, în acest sens, era pregătit să asculte, strălucind de încîntare. În locul acestor lucruri fireşti, membrii comisiei, ajunşi la locul tufei înalte şi de un verde mat, gros, întrebară din nou: bine, bine, dar unde-i tractorul? Era o întrebare neghioabă, doar el le spusese ce se întîmplase cu tractorul. Dînd dovadă de o mare stăpînire de sine, Toader Pamfil le explică din nou, calm, cu o bunăvoinţă fermă, că tractorul se topise de ploaie şi de vînt; tabla lui îngrăşa acum pămîntul pe care se aflau. La aceste cuvinte, dar poate mai ales la calmul cu care fuseseră rostite, şefului comisiei îi fură toate clare. Ţăranul din faţa lui vînduse tractorul, şi, ca să scape, o făcea acum pe nebunul. Aşa că, dînd din cap binevoitor, exclamînd: nemaipomenit nu se poate! (ca să-şi deruteze adversarul, avea să explice el mai tîrziu) apoi făcînd cu ochiul celorlalţi, hotărî să plece cît mai repede de acolo. Trebuia totuşi ca omul să nu-şi dea seama, aşa că membrii comisiei îl ascultară pe Toader Pamfil pînă la capăt, atenţi la cele auzite, ameţiţi de soarele care le cădea în cap. Ba mai mult, acceptară invitaţia ţăranului de a bea un pahar de vin împreună şi chiar băură, deşi vinul era oţetit şi mirosea a doagă, şi, intrînd în casă, cîţiva din membrii comisiei îşi îngustară privirile pentru a descoperi ascuns pe undeva, pe sub pat, tractorul cu pricina. Toader Pamfil îi conduse pînă la poartă, le întinse mîna şi îi întrebă ce părere au de chestia cu tractorul, că după el (şi aici se lansă într-o lungă şi încîlcită explicaţie) de vină trebuie să fie şi seceta din ultimii ani care, probabil, a uscat apa din tesutul tablei şi fierului, şi tractorul s-a scorojit ca o foiţă de ţigară. Membrii echipei fură de acord în unanimitate cu această explicaţie, şi, cînd dădură colţul uliţei, departe de primejdie, începură să rîdă în hohote, isterici, bucuroşi că au scăpat,
Apoi, furioşi pe omul care încercase să-i ducă de nas, trîntiră un raport la judeţ în care cerea deschiderea unei anchete penale împotriva susnumitului Toader Pamfil pentru degradarea avutului obştesc, delapidare şi tentativă de înşelăciune asupra organelor oficiale.
Ancheta penală deschisă de procuratură, oricît se strădui, nu putu să dovedească că tractorul cu pricina ar fi fost luat în primire, cu acte, de Toader Pamfil.