– XCIX –
Fapt
Și-a hrănit găinile, fără s-o știe, cu marijuana, dintr-un sac de grăunțe luat din Obor, folosit pînă atunci de traficanți pentru trafic ilegal de droguri.
Drogate, găinile măcăie ca niște rațe.
*
Pe şosea
Ai făcut curba scurtă, de aproape 90 de grade, un soi de răzgîndire a Drumului European (mergea drept înainte şi, deodată, amintindu-şi brusc de ceva, a cotit-o la dreapta), mulţumindu-i Celui de Sus că ai scăpat cu viaţă din încercare, marea încercare, zisă şi ieşirea din Bucureşti.
N-ai luat pe nimeni în bot dintre cei care, cu pungi în mînă, ţi-au sărit înaintea maşinii, la vreun metru, înjurîndu-te tot pe tine, pentru că i-ai speriat frînînd la vreo jumătate de metru. Nu te-ai izbit de nici o altă maşină care, rulînd în faţa ta normal, a cotit pe neaşteptate la stînga, peste linia continuă, fără să semnalizeze. Nici măcar n-ai aruncat o privire ţigăncuşelor desculţe, înşirate de-a lungul drumului, cu facturi măsluite spre vînzare, fluturate în mîinile dubioase din punct de vedere igienic.
Nu te-ai lăsat sedus de panourile care te-au îndemnat să poposeşti niţel la Terasa Doi plopi şi un nuc sau la restaurantul cu specific românesc Tata-moşu Bucur-Ciobanu, în ciuda precizării că la a doua farfurie de ciorbă primeşti un ardei iute drept bonus.
Se întinde în faţă, pînă departe, Drumul European, îmbiindu-te să apeşi pe pedala de acceleraţie.
Pe dreapta, o mică întîmplare.
O familie întreagă se străduie să pornească maşina. În timp ce tatăl încearcă disperat toate butoanele posibile, mama şi copilul împing din spate. După cîţiva metri de mers, în care motorul cîrîie şi pufneşte fum pe ţeava laterală, maşina se propteşte în loc, ca un berbec supărat. Nevasta, o tipă grasă, năduşită în rochia-i înflorată, îşi şterge faţa şi, cu stînga, îşi ridică breteaua chimonoului. Alături, băieţaşul face semne maşinilor care ies din Afumaţi s-o ia pe alături. Şi iar maşina mai lunecă vreo cîţiva metri, trezind speranţe, după care, din nu ştiu ce motive, încăpățînată, se opreşte în loc.
Cîte un şofer mai glumeţ, încetinind fuga maşinii, sale scoate capul pe fereastră şi zbiară înveselit:
Bă, mai degrabă ai porni-o pe nevastă-ta, că ea ar merge mai repede!
Drept răsplată, maşina pe care o conduce intră într-o tarabă de „Loz în plic”. Cît pe-aci să-l facă praf pe vînzătorul care tocmai atunci striga: „Cine mai joacă, neamule?!”
Ar fi o prostie să tragi pe dreapta, să opreşti maşina şi să te întorci la locul întîmplării. Rişti să te pună martor unul dintre cei prinşi în scandal.
Şi atunci să vezi tîrîre pe drumuri!
Ca să nu mai spun că, în timp ce tu te vîri ca prostu’ în ciorba altora, cineva ar putea să-ţi spargă maşina.
Aşa că mergi mai departe.
Ai vîrît într-a patra şi, imediat, într-a cincea.
*
De Paşte
Municipalitatea a adus Lumina Sfîntă de la Ierusalim cu un avion special închiriat de la NATO. A luat-o și a purtat-o Trimisul special al Patriarhiei, binecuvîntat înainte de îmbarcare. O echipă de agenţi de securitate l-au însoţit la întoarcere pe trimisul special, ca nu cumva elemente duşmănoase să stingă Lumina Sfîntă prin suflare cu gura.
Tărăşenia a costat 5.000 de euro, bani luaţi de la instalarea unei conducte de apă în partea de Nord a Oraşului.
*
La Supermarket
Treci pe lîngă automobilul expus privirilor de o platformă cocoțată pe roți de tractor. Legată cu fundă roșie, mașina e premiul cel mare la tombola pentru care se dau bilete la casă de vreun an și ceva. Platformei îi urmează cîteva tarabe: de portofele, de medicamente naturiste, de parfumuri și de cosmetice. Fiecare tarabă e o împrejmuire de vitrine din care răsare, de regulă, căpușorul buclat al unei fătuce. Fără excepție, toate fătucele vorbesc la telefonul mobil, evident, cu persoane apropiate, deoarece în timp ce gurița li se mișcă întruna, ca a unei căprițe care s-a cocoțat după o creangă, obrăjorii le înfloresc într-un surîs pregnant. Cîte un virtual client se oprește în dreptul alcătuirii cu scopul de a se interesa de un produs. Pentru aceasta trebuie să-i prindă fătucii privirea. Privirea fătucii, bunul ei cel mai de preț (că de feciorie nici vorbă, de mult nu mai poate trece drept așa ceva), nu poate fi prinsă nici de cel mai sensibil radar din lume. După vreun sfert de ceas de efort, clientul renunță. Pleacă mai departe, gata să se întoarcă dacă fătuca ar da semn că va încheia bătutul din buze la telefonul mobil. Evident, prin deja faimosul Te pup! Pa! cu buzele țuguiate în țucătură, spre aparat, de parcă Prea Pupatul ar fi acolo, închis de viu.
După colț, în spațiul uriaș (deocamdată), dai de Colțul copiilor. Aici se desfășoară din plin un concurs de muzică ușoară destinat prichindeilor. Pe scena improvizată o fetiță slăbuță, cu piciorușe firave și genunchi colțuroși ieșind de sub fustă, cîntă de mama focului:
Hai leliță-n deal la vie!
Prin împrejurimi nu e nici un deal și, cu atît mai puțin, o bucată de vie. Sîntem în plin Bărăgan. Nu e nici o Leliță căreia să-i fi fost destinat mesajul acesta, fără echivoc.
Nu-i exclus ca Lelița să fie în incinta Supermarketului, împingînd un cărucior cu ulei de gătit și mai multe suluri de hîrtie igienică. Sau, pe undeva, pe culoarul care duce la WC, plimbînd gînditoare, ca și cum ar fi îngînat un cîntec, mopul pe linoleumul de pe alee.
Sigur e însă că nu se află printre spectatori.
În primul rînd, aproape de scenă, se găsește mama fetiței, cuviincios îmbrăcată, ținînd de mînă pe frățiorul celei de pe scenă. În spatele lor, alte mame și alți frățiori. Dincolo de scenă, stau și se uită fără prea mare interes, cîteva cumpărătoare, în drum spre ieșire, ținîndu-și coatele pe cărucioare, ca și cum ar privi din dosul unei balustrade. Cîțiva derbedei, în mișcare pe acolo, stîrnesc neliniști celor care au portofelul la ei.
Vocea prezentatorului bubuie în difuzoare notele date de juriul aflat la măsuța din lateral.
Cifrele se aud pînă departe, în zona unde Mallul face un cot, cerut de structura edificiului.
*
Albinele cu senzori
Cîmpul de floarea soarelui e luat cu asalt de albinele din stupii cărați azi-noapte, cu camioneta, şi puși în marginea şoselei.
Nu-i uşor să aduci aici, în marginea lacului, dar şi a şoselei, stupii cu chiriaşe cu tot. Pentru asta e nevoie de un sac de aprobări. De la CNADR că albinele nu vor ataca pasagerii din maşinile în trecere pe acolo cu geamul dinspre dreapta deschis, pentru că şoferul fumează şi neveste-si nu-i pică bine fumul. De la mediu, că albinele bîzîie sub nivelul de poluare sonoră. De la primărie, că fîşia de pămînt care găzduieşte stupii e liberă de sarcini.
De cum mijesc primele raze ale Soarelui, albinele decolează din stupi, ca nişte elicoptere de pe un helioport plutitor, şi o pornesc în roiuri spre cîmpul de floarea-soarelui.
Nu se opresc însă la fiecare plantă, cum s-ar crede. Multe pălării sînt sărite, deşi aspectul lor exterior stîrneşte ispite.
Albinele aduse aici peste noapte sînt modificate genetic pentru a produce exclusiv miere ecologică. Florile ale căror plante au fost stropite chimic sînt semnalate graţie unui senzor din aripa stîngă, astfel conceput încît modifică automat traiectoria de zbor peste un anumit nivel de concentraţie a substanţei chimice.
*
La Spitalul Judeţean
Pentru a pătrunde cu maşina în incinta Spitalului judeţean trebuie să pui în palma tipului de la poartă doi lei. Nu e nevoie să-l cauţi tu. De cum s-a ivit lîngă barieră botul maşinii tale, ca şi cum ar fi vrut s-o amuşineze, la geamul din stînga, al şoferului, se iveşte, preaplecata siluietă portarului. Dai jos geamul şi îngăimînd, Merg şi eu pînă aici! întinzi prin golul comis suma de doi lei.
Parcarea costă 1,5.
Teoretic, atîta ar trebui dat celui de la poartă.
Toţi cei care intră, fără excepţie, sînt conştienţi că 0,50 sînt bacşişul pe care portarul ar trebui să-l refuze, potrivit avertismentului de pe gheretă:
Nu primim bacşiş!
Orice încercare de a ne da e profund jignitoare pentru noi!
Semnat:
Direcţiunea
Pe bordurile rostuite de o parte şi de alta a aleilor prost pavate stau în fund, ca pe nişte bănci care nu există, bolnavi în pijamale şi bolnave în capoate.
Pijamalele sînt în dungi.
Capoatele sînt cărămizii.
Unii fumează.
Alţii stau de vorbă cu membrii familiei, veniţi în grup la spital.
Cei mai mulţi înfulecă:
Pui prăjiţi în untură, felii de tort, ardei iuţi, deşi sînt internaţi cu ulcer perforat.
O asistentă medicală în rochie scurtă şi fără sutien trece vioaie pe alee în drum spre Analize. Ţine în mînă borcanul cu urina preşedintelui Consiliului Judeţean al judeţului. S-a oferit s-o ducă la Analize chiar ea, şefa asistentelor medicale.
Pe o targă din faţă Urgenţei stă lungit un muribund.
Aşteaptă de vreo oră să fie dus la Reanimare.
Trec pe lîngă el, fără să-l ia în seamă, de parcă ar fi vorba de un pietroi, membri ai echipei medicale a Spitalului care se mîndresc cu asta pe un panou baban din dreapta.
*
Realul
Vîntul cutreieră Bulevardul. Mînă de-a lungul cocoloașele de hîrtie, zgîlţîie schelele la clădirea în eternă renovare, clatină pomii subţiri din scuaruri, într-un cuvînt, îşi face de cap. Şi-şi face de cap, pentru că la ora asta din noapte – e trecut de ora 24 – nu-i nici o Autoritate ca să-l oprească.
La stopul de la Marea Intersecţie aşteaptă verdele o tînără, deşi, între noi fie vorba, ar putea trece şi pe roşu. Farurile unei maşini se văd hăt departe, la intrarea pe Marele Bulevard, ca luminile misterioase ale unei farfurii zburătoare.
Rochia lungă, tip sac, din muselină, i se lipeşte de trup din cînd în cînd, dezvăluind amănuntul că n-are sutien.
*
Nuntă la Mahala
Ninel Nisulus, cel mai bogat om din mahala, graţie, printre altele, şi unei afaceri cu şine de tren noi vîndute ca fier vechi, îşi mărită fata, Ninelica. Alesul inimii lui Ninelica e chiar alesul inimii ei şi nu al părinţilor. Ninelica e fată cu carte. A făcut chiar un curs în Franţa, la Liege, printr-o bursă procurată de la Uniunea Europeană din Fondul pentru etniile defavorizate. Aici a cunoscut un franţuz, fiu de fermier, el însuşi fermier, care nu e ţigan. Cei doi s-au îndrăgostit pe bune. Ninel Nisulus, un ţigan cu o înţelegere modernă a vieţii, a fost de acord. N-a fost de acord însă să fie fără nuntă. La mahala, nunta e singurul prilej de a arăta că eşti pricopsit. Pînă şi cei mai săraci fac nunţi în toată regula. Doi inşi au sfidat tradiţia şi pînă la urmă, s-au văzut obligaţi să plece din mahala.
Nunta a început de duminică de la prînz şi e evenimentul numărul unu al ultimilor ani în mahala, întrecut doar de o descindere cu mascaţi la o coşmelie de la marginea dinspre groapa cu gunoi, în căutare de aur falsificat, cînd pentru prima dată în viaţă cei de aici au văzut cîini cu grade de ofiţer superior, unul avînd epoleţi de generali, salutat de toţi ceilalţi în poziţie de drepţi, cînd îl întîlneau. Sub cortul închiriat de la o unitate militară care asigură, prin rotaţie, prezenţa militarilor noştri în Afganistan şi, prin urmare, a primit în dotare corturi de trupe Seal, cu aer condiţionat şi senzori care provoacă strîngerea automată la ivirea unei drone, s-a orînduit mobila scumpă, din mahon, cumpărată la o licitaţie din Italia, care a scos la vînzare mobila din secolul XVI a contelui Pitti, mort de diaree într-una din primele Cruciade. Pe mesele cu înflorituri făcute de meşteri anonimi, stau pahare de cristal şi tacîmuri de argint.
Deasupra cortului şovăie în vîntul subţire, care n-a trecut de nivelul brizei oceanice, un balon cu aer cald. Pe întreaga suprafaţă a acestuia, după modelul capodoperelor de artă modernă, se desfăşoară un brîu colorat, cu aceeaşi imagine repetată de jur împrejur, astfel încît ea să poată fi văzută indiferent de răsucirile balonului. Imaginea îi surprinde pe cei doi sorbindu-se din ochi într-un chip cît mai convingător.
La o anume distanţă de cort, exprimînd prin mărime teama, respectul şi admiraţia, se aţin puradeii din mahala cu feţele lungite de aşteptarea cuiva care să iasă şi să le dea de mîncare.
Dinăuntru se aud trilurile măiastre ale unei soprane de la Opera din Milano, adusă la nuntă, pe bani grei, să cînte arii din opere pînă nu se fac criţă nuntaşii.
*
Din Marele Oraş
Fîșîind misterios, ca o roată de cauciuc care se desumflă, aspersoarele plimbă harnice peste peluză pînza subțirică de apă, veritabile borangicuri lichide.
Din cînd în cînd, mișcarea mecanică repede pînza de apă asupra celor care străbat Parcul.
Angajații Ministerului, în drum de la o clădire la alta, trebuie să străbată aleea și, prin asta, partea peste care pune stăpînire, din cînd în cînd, pînza de apă.
Puși în fața acestei provocări, angajații se descurcă cum pot.
Bărbații, prin natura lor bravi, gata oricînd să plece în Cruciadă, înfruntă cu ochii larg deschiși pericolul de a fi udați din cap pînă în picioare.
Femeile așteaptă însă trecerea pînzei de apă de pe alee pe pajiște.
Sînt proaspăt coafate și pentru a-și păstra alcătuirea părului ar fi în stare să stea acolo pînă a doua zi dimineață.
*
Fapt satiric
Omul de afaceri Niţă Buşoi, îmbogăţit prin furtul de combustibil din conducta transeuropeană, şi-a măritat fata, Nicuţa, singură la părinţi.
I-a organizat o nuntă ca-n poveştile de la Hollywood.
Nunta s-a desfăşurat concomitent în şase sate ale judeţului.
Pentru ca nuntaşii dintr-un sat să fie puşi la curent cu ce fac colegii lor din celelalte sate, au fost instalate panouri uriaşe pe care se transmiteau live, prin Internet, nunţile concomitente.
Culmea a fost atinsă de Hora de la pîrîu, jucată concomitent de nuntaşii din cele şase sate, coordonate prin on-line.