– XCII –
Slujbă
La un moment dat, printr-o cumnată care lucra la controlul electronic (răspundea de tăvile goale, pe care le ducea dintr-o parte într-alta), Culai Zbînțu își găsi serviciu la Aeroportul Otopeni.
Pe cartonul care trebuia spînzurat de gît cînd începea programul scria, sub nume și poză:
Conducător de burduf.
Burduful e chestia aia care se apropie de ușa avionului, după ce aparatul a fost tras lîngă Clădirea Terminalului, pentru ca la un moment dat să fie prinsă și fixată de aparat.
Părea o treabă simplă.
Dar nu era.
Deseori, el, conducătorul de burduf trebuia să se chinuie o grămadă pînă gura de cauciuc se prindea, ca într-un sărut pătimaș, de ușa avionului. Plîngerile pasagerilor nu erau puține. De cum punea avionul roțile sale fragile pe pistă, călătorii nu-și mai găseau astîmpăr pînă nu se vedeau descinși din aparat, deși rularea avionului era semn limpede că n-are cum să se mai prăbușească.
Stresul dat de manevrele de fixare, scandalurile cu șefii, îl făcură pe Culai Zbînțu să-și dea demisia după cîteva luni.
Lucrează acum ca bodyguard la o firmă de Securitate.
Firma vrea să lase impresia că poate interveni în orice clipă în urieșenia Marelui Oraș. Pentru asta, în locuri vizibile din București, au fost plantate mașini 4×4 cu numele firmei pe ambele părți. În mașină, pentru a fi mai convingători, trebuia să stea cineva la volan.
Printre cei de la volan se numără și Culai Zbînțu.
Deși el habar n-are să conducă!
*
Iarmaroc
Iarmaroc pe fostul teren de fotbal al echipei Avîntul din Dumbrăveni. Echipa, ajunsă la un moment dat în categoria B a campionatului, ținea de IAS-ul din localitate, unul dintre cele mai puternice din țară, fie și pentru că avea niște pivnițe cu vin vizitate de toți Înalții Oaspeți. După decembrie 1989, în doar cîteva luni, din IAS n-a mai rămas nimic. Clădirea sediului, cu orbitele ferestrelor goale, după ce geamurile au fost furate cu cercevele cu tot, a încăput pe mîna unui țigan din zonă, care a vîndut-o pe loc la fier vechi.
O dată cu IAS-ul a trecut în neființă și echipa de fotbal. Stadionul a devenit proprietatea unei patroane de bordel ilegal din Florești, fostă activistă la Comitetul de Partid județean, intrată în noua Eră, postdecembristă, cu biștari la saltea. Terenul e acum închiriat tarabelor cu mărfuri pentru iarmarocul duminical.
Vin aici, în fiecare dimineață de duminică, țărani din cele mai îndepărtate colțuri ale județului.
Cei mai mulți folosesc căruțele, trase fie de cai, fie de vaci.
Șoseaua care trece pe lîngă iarmaroc leagă Bucureștii de Moldova.
E intens circulată.
De aici, marele pericol pentru mașinile de pe Șosea, întruchipat de ieșirile neașteptate ale căruțelor din incintă.
Lucrurile se petrec cam așa:
Gospodarul a terminat de cumpărat. În căruță stau de-a valma pungi de căpșuni, o pereche de blugi (rupți dinadins) pentru fiică sa, un sac de sare, două baloturi de paie (pentru vacă) și o pereche de pantofi (pentru nevastă-sa).
El și-a luat o pălărie, pe care și-a pus-o deja pe cap.
Familia s-a aburcat în vehicul.
El și fiică-sa stau pe capră.
Nevastă-sa s-a așezat în căruță pe un scăunel cu trei picioare, luat din tîrg pentru mulsul vacii.
Calul mușcă zăbala mai ceva ca un bividiu roman înhămat la carul de luptă.
Conducătorul atelajului, cum ar spune Codul Rutier, duce vehicolul cu tracțiune animală pînă la ieșirea din iarmaroc.
Proprietarul locuiește într-un sat din Munți.
Pentru a ajunge acasă, el trebuie s-o ia pe șosea în jos, pînă cînd apare, prin făcut la dreapta, drumul desprins din Drumul European.
Iarmarocul e pe Stînga șoselei.
Pentru a se înscrie în trafic, conducătorul trebuie să ajungă pe banda dreaptă a șoselei.
Dinspre București vin pe prima bandă puhoaie de mașini.
Trebuie neapărat găsită o pauză în fluxul de circulație.
Care pauză?
Pentru asta ar trebui un accident grav mai la vale, spre București, unul dintre acele accidente spectacol, cu mașini ale Poliției, mașini Smurd, cioburi de sticlă, pe jos, mașini făcute plăcintă, lume strînsă în jurul a ceva care poate fi un cadavru și un polițist dirijînd circulația cu dat din mîini și fluierat care nu suportă contraziceri.
Greu de ivit un asemenea accident.
Vin la fel, una după alta, în viteză, autovehicule și dinspre Moldova. Ca și în cazul celor dinspre București, nenorocirea e că puțin mai încolo de locul iarmarocului e o curbă.
Și mașinile dinspre București și cele dinspre Iași riscă să se trezească brusc cu căruța în față.
Iar căruța riscă să fie lovită puternic într-o lature.
Toate acestea sînt calculate de căruțaș cu înfrigurare.
Trec minutele în zbor.
Trece un sfert de oră.
Trece chiar o jumătate.
Și-au pierdut răbdarea cu toții: cal, fetiță, nevasta, porcul, care grohăie nemulțumit, revoltat chiar.
Gospodarul nu mai poate aștepta.
Își face cruce, își trage pălăria pe ochi, într-un gest de hotărîre definitivă și arde un bici zdravăn calului. Calul aproape că sare în mijlocul șoselei. A reușit să treacă pe prima bandă în extremis:
De sus, dinspre București, venea tîrîndu-se un tractor cu remorcă, ducînd nuntașii de la o nuntă încheiată dimineața.
Mai grav e cu banda a doua. Printr-o mișcare măiastră, calul și căruța se înscriu pe linia continuă care desparte cele două benzi. Șoferii dinspre Iași au timp s-o ocolească. Unii claxonează a revoltă spontană. Alții îl înjură de mamă. Cei mai mulți îl fotografiază cu telefonul mobil. După care trag pe dreapta și postează poza pe facebook. În fine, aruncînd o privire în spate, ținînd locul oglinzii retrovizoare, gospodarul se înscrie pe banda de lîngă marginea șoselei.
De bucurie c-a scăpat cu viață, chiuie, ridicînd pălăria a victorie.
Mai încolo cîteva membre ale unui ONG de interes public distribuie căruțașilor plecați de la iarmaroc pliante care arată, cu scheme colorate, ce spune Codul Rutier despre intrarea de pe un drum secundar în cazul unui vehicul cu tracțiune animală.
Gospodarul oprește căruța și ia bucuros un pliant.
*
Nuntă
Cei din sat și-au întins cortul de nuntă de-a curmezișul arterei de circulație, blocînd-o.
Șoferii nu se supără.
Mai ales că după ce opresc, sînt invitați înăuntru să bea o tărie și să joace mireasa.
Codul rutier nu interzice asta.
Poliția se gîndește să-i treacă la mișcare de stradă fără aprobare de la Primărie.
*
Bulibășeală
Popa din Chirchilești a vîndut la mai mulți același loc din cimitir. S-a ivit un scandal de proporții în clipa cînd unul dintre proprietari s-a apucat să sape groapă pentru o bunică moartă de moarte bună. Au venit ceilalți proprietari (patru) să-l ia la întrebări. Ajunși la marginea gropii, cei patru și-au dat seama că sînt mai mulți decît unul. Drept pentru care s-au luat la bătaie în chestiunea Cine are dreptul să-i spună celui din groapă:
Ce cauți acolo? N-ai dreptul!
Între timp, cel din groapă își vede mai departe de treabă.
Din apropiere vin sunetele unor lovituri de ciocan. Se lucrează de zor la o cruce de piatră comandată de cineva care n-a murit încă, dar, din cîte știe, sigur va muri la un moment dat.
Și prin urmare, și-a trecut numele. Nu însă și data morții.
*
Lilica la coafură
Lilica Munteanu a cîștigat la Radio România Actualități un bon de coafat pe gratis la fosta Cooperativă Igiena de pe Marele Bulevard, azi La Mimy, Coafură și Frizerie. Coafura a rămas mai departe sub conducerea de pe vremuri. Contabila șefă și secretara de partid au privatizat coafurile din cooperativa Igiena prin metoda MEBO. După un an, cumpărînd acțiunile celorlalte salariate la prețuri de nimic, au devenit proprietare ale unei Societăți pe acțiuni. Coafura de pe Marele Bulevard merge prost. Alături s-a deschis o coafură mult mai modernă decît cea a fostei Igiena. Ferestre mari, prin care se văd înăutru scaune nichelate, la care lucrează tineri coafați după ultimul răcnet. E și mai ieftin. Proprietara – zic coafezele de la fosta Igiena – e o parașută care a pus laba pe un om de afaceri. L-a divorțat și l-a făcut să-i cumpere o coafură nou nouță, visul ei de coafeză din Drumul Sării.
Șefa de la fosta Igiena a avut o idee.
Să încheie cu RRA un contract de publicitate.
RRA pune la bătaie un bon de coafat pe gratis dacă ascultătoarea dovedește că e fidelă. Pentru asta, moderatorul concursului anunță întrebarea gen La ce se referă emisiunea de la 6,30 dimineața? Dacă te scoli cu noaptea-n cap fără a fi nevoie să mergi la serviciu și dacă ai norocul să prinzi un fir liber, intri în direct. Îți auzi vocea la Radio și, pe deasupra, te pricopsești cu un coafat pe gratis.
Lilica Munteanu, dintr-un bloc de pe Prelungirea Ghencea, era șomeră. Deși tînără și absolventă a unei Facultăți de Astronomie prin corespondență, nu-și găsea serviciu.
Cine să angajeze o absolventă de Astronomie cînd tuturor le plesnea buza după confecționere, vînzătoare cu amănuntul și lipitoare de plicuri la domiciliu?
Cum oricum era trează la ora respectivă, Lilica a cîștigat un bon pe gratis la Coafura din Centru.
De coafat n-avea nevoie.
Își făcea singură părul.
A intrat în concurs sperînd că prin cîștigarea bonului va avea loc o schimbare în viața sa monotonă.
Întrebarea fusese simplă.
Mai înainte cu vreo jumătate de oră o corespodentă din țară, toată numai chicoteli, a relatat în direct cum a mîncat ea magiun de prune de la un producător local. De fapt nu cum a mîncat relata, ci chiar mîncînd, plescăind de plăcere. Întrebarea se referea la ce a mîncat corespondenta. Era simplu de răspuns. Toți cei care ascultaseră, inclusiv Lilica, simțiseră un leșin la stomac provocat de imaginea unei tipe care tocmai mînca magiun vîrînd deștul într-un borcan.
O dată obținut bonul, de fapt vestea că l-a obținut, Lilica Munteanu o luă spre coafura din Centru.
Era îmbrăcată ca dracu.
Pe sub durdună își petrecuse o rochie roșie, țipătoare. În picioare avea șoșoni, iar pe cap o basma dintre cele purtate de colivărese.
Coafura era una de lux.
Numai cucoanele cu bani veneau aici și acelea cu gusturi alese, exersate la Monte Carlo.
Cînd o văzură îi aruncară niște priviri ucigătoare.
Conștientă de drepturile ei de a se coafa pe gratis, Lilica nu se lăsă intimidată.
Cînd ieși de la coafură, își dădu seama că jumătate din păr era albastru și jumătate violet.
Arăta ca dracu, dar nu conta:
Se coafase pe gratis.