– LXXXVII –
Personaj
S-a îmbogățit fabulos astfel. Prin relațiile sale cu Administrația, a aflat că o bucată uriașă de mal urma să fie excavată pentru a se extrage de acolo cărbunele. Imediat și-a ridicat pe mal o căsuță de lemn. La despăgubirile date de stat, căsuța a figurat drept Palat.
Și astfel a primit înzecit decît a vîrît în căsuță.
*
Pe șosea
Cu puțin înainte de a intra în Oraș, pe dreapta, un indicator trimite spre terasa La buburuze. Ca să nu mai fie nici o îndoială asupra numelui, deasupra înscrisului stau bot în bot două buburuze, altfel simpatice.
Terasa e o amenajare complexă. Are loc de parcare (cu pietriș), restaurant gen în aer liber. Cînd plouă, dacă e vorba de ceva serios, clienții își iau halba de bere și, bînd din ea, se mută de sub cerul deschis sub cerul acoperit cu stuf. Celor care comandă peste 10 lei li se dă drept bonus o felie de pîine prăjită unsă cu untură de porc, alături de un gogoșar în oțet.
Cînd mănînci, se uită la tine cu speranțe pe care e riscant să le înșeli maidanezi slăbănogi și păroși.
*
Aburul
De la subsol, unde duduie zdravăn mașinăria de încălzit blocul, aburii urcă pînă la etajul cinci, ultimul din bloc.
Ar trebui să urce, se impune precizarea. De cîte zile rețeaua de țevi s-a stricat. Aburul nu mai circulă prin cele cinci etaje de țevi, așa cum ar trebui. Circulă alandala. La parter dă năvală grosul aburilor prevăzuți să ajungă pînă la ultimul etaj. Aici, de cîteva zile locatarii stau cu ferestrele larg deschise. Chiar și în aceste condiții, bărbații sînt obligați să umble doar în chiloți și maieu, iar femeile, pudice fiind, în furouri. Copiii își permit să alerge prin apartament în pielea goală.
La etajul unu, ținerea ferestrelor larg deschise e suficientă. Nu se mai impune dezbrăcarea pînă în pragul streaptease-ului. La etajul doi se cere deschiderea unei singure ferestre. La patru se poate sta cu ferestrele închise, mai ales că temperatura e pe cale să coboare.
La cinci e deja frig.
Dacă la parter, trebuie să stai în chiloți, la cinci e musai să-ți pui pe tine un cojoc preistoric.
*
Cartier
Localitatea s-a extins cu un întreg cartier de case. Acestea au fost ridicate în jurul stîlpilor de înaltă tensiune. S-au rezolvat astfel o sumedenie dintre problemele cu care se confruntau cotidian locuitorii.
Au curent electric pe gratis.
Au pe ce-și întinde rufele la uscat.
Copii au cu ce să se joace.
Se învîrt în jurul stîlpilor încercînd să se pocnească reciproc prin surprindere.
Săraci lipiți pămîntului, nu-și pot permite un abonament la radio.
Nu-i nimic.
S-a rezolvat și problema asta.
Ascultă pînă noaptea tîrziu zbîrnăitul sîrmelor care trec pe deasupra casei.
*
Îmbogățit
Se spunea în sat că se îmbogățise în Occident prin jefuirea unor magazine de jucării. Opera de regulă înaintea Sărbătorilor de iarnă. Îmbrăcat în Moș Crăciun, intra în magazin interesîndu-se de cum ar putea cumpăra o saniuță pentru ăla micu. Vînzătoarele, mămici proaspete, se înduioșau de o asemenea grijă de tătic și-i spuneau că sănii pentru Moș Crăciun nu se găsesc aici. Dacă vrea însă un sac de Moș Crăciun – ei țin așa ceva – îi pot oferi un lot întreg de la cele mai simple pînă la cele mai sofisticate, care se deschideau doar prin parolă. Profitînd, Moș Crăciunul bandit le ruga să-l ducă la rafturile cu pricina. În mod firesc acestea spuneau că nu pot părăsi casieria. Să meargă el singur. Culai Pudel – ăsta îi era numele – se ducea și revenea cu un sac plin de electronice, amenințînd-o pe vînzătoare cu un pistol mitralieră. Folosea pistolul mitralieră pentru că pistolul pistol era considerat în multe jafuri o jucărie. Se înregistraseră o sumedenie de tragedii nedorite. Vînzătoarele convinse că sînt jucării nu ascultau ordinele jefuitorilor și jefuitorii, pentru a nu se face de rîs, se vedeau obligați să tragă.
*
Realul
Parcul e pustiu la ora asta. Pe o bancă scrijelită de un cuplu de îndrăgostiți prevăzut cu briceag, un bărbat mănîncă de pe un ștergar întins alături. Și-a pus pe bancă, de cealaltă parte, pălăria.
Mergînd grăbită pe alee, o femeie cu trăsături obosite vorbește la telemobil despre Albă ca Zăpada.
*
Fapt din intemperii
Satul Crucea de Mijloc e sub zăpezi de cîteva zile. Familii întregi stau pe acoperișurile care se ițesc din nămeți.
Televiziunile transmit în direct dialoguri cu cei de pe acoperiș.
Punînd mînă de la mînă, toate au închiriat un elicopter.
Echipele Tv, alcătuite din reporteriță și cameraman, iau declarații în timp ce spînzură de firele ieșite din burta elicopterului.
Premierul s-a urcat într-un elicopter militar și a aterizat cu alai pe un acoperiș de tablă, ca să dea o cană de ceai unei familii.
Toate televiziuni transmit în direct, sperînd că premierului îi va tremura mîna și va vărsa un pic de ceai din cană.
Cu o astfel de secvență se poate trăi o săptămînă aproape, inclusiv în prime time.
*
Fapt
Consiliul comunal, întrunit în sesiune ordinară, a luat cîteva hotărîri importante:
Ulițele să se numească străzi de acum încolo. Nu se admit în nomenclator fundături și intrări. Ulițele să poarte numele celor care-i sunt neamuri primarului. Una se numește Paulina, alta Ionela, după cele două cumnate ale edilului șef. Ulița care duce la gîrlă se numește Tunsa, porecla unei verișoare de-a primarului.
Consilierii și-au justificat votul în unanimitate prin faptul că n-au vrut să-l supere pe primar.
*
Peștera Liliecilor
Un drumeag cu pietrele spălate de torentele năvălinde de pe versanți duce pînă la un soi de Piață.
Mai departe nu se mai poate merge nici cu tancheta.
Cică ar fi o potecă, dar nimeni din zonă n-ar putea spune cam pe unde e începutul ei.
Pe dreapta, se vede suișul la Peșteră, alcătuit din cîteva lespezi lunecoase, deoarece sînt umede. Sub acoperișuri de stuf, inși păroși, cu un evident aer preistoric, expun pe măsuțe din lemn nefasonat așa-zise suveniruri:
Coșulețe de răchită, creioane cioplite din crengi de copac, Afrodite din var ars și scrumiere din lut, care se desfac fără să-ți dai seama; după ce le-ai cumpărat, desigur.
Ghișeul Casierie și Ghișeul Ghid Autorizat și-au găsit adăpost într-un soi de gheretă luminată de un bec cu pîlpîiri de feștilă.
Casierița-ghid și paznic totodată e o femeie între două vîrste.
Înainte de a se transforma din casieriță în Ghid autorizat, îmbracă un halat cărămiziu, despre care nu poți spune dacă e spălat sau nu și-și pune un ecuson pe unul din sîni.
*
Norme
Satul stă sub teroarea Noilor norme de aprindere în aer liber, popularizate prin toate mijloacele aflate la dispoziția Autorităților. Cel mai spectaculos și care a provocat multe accidente, cauzate de umblatul pe ulițele desfundate cu ochii pe sus, l-a reprezentat ridicarea în văzduh a unui dirijabil publicitar avînd scris pe burtă avertismentul general:
Atenție la foc!
Din prieten al omului cum e, poate deveni pe loc dușman de moarte!
Printre normele care trebuie respectate se numără și acestea:
– Nu se aprinde foc la mai puțin de 40 de metri față de locurile cu pericol de explozie.
– Nu se aprinde foc la mai puțin de 60 de metri de locurile în care sunt depozitate materiale combustibile.
– Nu se aprinde foc la mai puțin de 200 metri și 10 centimetri de marginea Pădurii.
Ultima normă dă bătăi de cap celor din sat prin amănuntul despre cei 10 centimetri. Centimetrul nu se poate măsura decît cu rigla. În sat, prin Minimarketul din centru, nu se vindeau decît rigle în inch.
*
Personaj
Zoica Zoicescu din Cîmpul de Mijloc s-a lansat într-o afacere cu sarmale personalizate. Contracost, doritorilor li se scrie, pe foaia de viță sau pe cea de varză, numele sau porecla și, mai ales, un text adaptat împrejurărilor. Sarmalele personalizate au mare căutare la nunți. Pe sarmalele înfulecate de miri scrie Te voi iubi toată viața! sau I love you! Nuntașii descoperă în farfurie sarmale pe care scrie Bine ați venit! Nunii au parte de texte mai dulci.
În prezent firma Zoicăi, intitulată Sarmalele sufletului meu, e în tratative cu Administrația prezidențială pentru un contract de cîteva tone de sarmale în cazul vizitelor unor Șefi de stat străini. Cu această ocazie, președintele dă o recepție în onoarea oaspetelui. Meniul include în chip necesar sarmalele, prezentate drept produs românesc, deși ele își au obîrșia în Turcia. Se prevede ca pe sarmalele puse pe masă ca felul doi, la recepțiile de gală, să se scrie:
Bine ați venit!
Cu litere în cele trei culori ale drapelului național.