– LXXXVI –
Realități
În capul străzii, te întîmpină două indicatoare Sens unic. Unul arată Sens unic cum te duci. Celălalt, cum vii.
Şoferii sînt în mare încurcătură.
Pentru a ieşi din ea, unii o apucă printr-altă parte.
Ei merg jumătate din stradă într-un sens.
După care întorc şi o iau în celălalt sens.
*
De la Congresul unui partid
Inşi vorbind la telemobil, pe terasă, cu voci aspre, răstite, semn de ceartă, cu vreun partener care nu şi-a respectat contractul şi n-a trimis la timp rumeguşul, sau de scandal cu vreun subordonat care n-a venit azi-dimineaţă la serviciu. În hol, expoziţie de artizanat. Ciobănaşi suflînd în fluiere de proporţiile unor drugi; băciţe cărora le-a crăpat în fund smalţul, harta patriei din coji de nucă, o biserică din lemn de fag cu crucea strîmbă, pentru că tocmai acolo s-a nimerit nodul.
La subsol, către care curge, ca apa prin țeava unei cascade artificiale, şuvoiul delegaţilor şi invitaţilor, se află un bufet sărac: şandvişuri cu scrumbii şi ceapă, sucuri sălcii, cafea cu vădite tendinţe de a se face borş, un şir de covrigei uscaţi, întăriţi de trecerea vremii, pe care trebuie să-i sfărîmi cu barosul înainte de a-i mînca.
Cei ce-au reuşit să ia ceva, după aşteptarea exasperantă la coadă, s-au urcat cu fundul pe pervaz. Stau aşa, bălăngănindu-şi picioarele şi prea distinsele delegate, fără să se teamă o clipă că li s-ar vedea chiloţii.
Sînt toate vîrîte în pantaloni.
Sus, la balcon, cei veniţi din provincie se trag în poză, însufleţiţi, cu o vedetă din audiovizual, picată pe aici întîmplător:
Şi-a dat întîlnire cu un proprietar de cramă de la Sîngeorgiu cu care intenţionează să pună de o afacere.
*
La TVR, dimineaţa
Dimineaţă, la prima oră (opt), la TVR. Ici-colo se văd bărbaţi şi femei moșmondind pe la uşi. Se deschid birourile. Unele, desigur, pentru că altele au fost deja deschise. Prin uşa dată de perete, în interiorul Arhivei, se vede femeia de serviciu spălînd pe jos cu T-ul.
Limba ceasului de pe coridor zvîcneşte, ca o inimă sub lovitura emoției, la cifra 8.
De la Machiaj ies două muieri dezbrăcate şi violent date cu fard. Te-ai crede altundeva şi la o altă oră a zilei, dacă respectivele ar fi vesele.
Numai că ele sînt triste.
Triste şi despuiate.
*
La Unitate
Dacia care mă trece în viteză prin Bragadiru face la Dreapta într-un anume punct, străbate un drumeag mărginit de vilele proaspeţilor îmbogăţiţi, şi se opreşte, în cele din urmă, în faţa unei porţi din drugi de fier.
Un soldat ridică bariera.
E genul de flăcău de la ţară, cinstit, dar cam prostănac.
Generalul – cel care m-a invitat să vin pînă aici, la Unitatea de Paraşutişti – mă aşteptă pe scări.
Coborînd din maşină încerc stările unui şef de stat în vizită la alt şef de stat.
Doar o clipă.
După ce ne strîngem mîinile, pătrundem amîndoi într-un hol vast şi pustiu.
E frig.
Acel frig de încăpere fără lumină, făcut de întuneric şi mai greu de suportat.
Lîngă drapelul Unităţii, doi soldaţi în ţinută de gală stau de Gardă mai nemişcaţi chiar decît Drapelul. Uniforma e nou-nouţă. Poartă mănuşi albe. Şi ele nou-nouţe sau, mă rog, părînd a fi astfel.
Biroul generalului corespunde importanţei celui care-l locuieşte. E şi mai mare şi mai impunător decît holul.
Un alt militar ne aduce pe o tavă cafele (aburinde), apă minerală (rece) şi covrigei (nici calzi, nici reci).
La plecare, generalul îmi face cadou o paraşută.
Nu, nu pentru ca să sar cu ea din avion, Doamne fereşte, ci pentru ca să-mi croiesc din pînza ei un umbrar.
*
Firmă
Pe dreapta, cum mergi spre Centru Orăşelului, se înşiruie cuminți, la locul lor, mai multe prăvălii, cu preocupări mărturisite sincer de firmele spînzurate deasupra intrării. O uşă de placaj, cu un mîner negru intens, ca şi cum ar fi fost dat cu catran, ar trebui să se deschidă (acum e închis) pentru a putea intra în prăvălia:
Sicrie non-stop.
Numai că pe latura din dreapta, un înscris pe o coală A4 are menirea de a te pune la grea încercare.
Lapte proaspăt
Direct de la vacă
*
Solicitare
Aşezat în nord-estul ţării, judeţul suferi pagube uriaşe de pe urma inundaţiilor, taxate imediat de toate televiziunile ca fiind catastrofale. Numeroşi cetăţeni rămaseră fără casă. Alţii, nici ei puţini, se treziră într-o dimineaţă fără nici un bun, mobil sau imobil.
Spre Prefectura judeţului se îndreaptă rapid zeci, sute de memorii care cereau ajutor de sinistrat.
Unul dintre acestea, trimis de numitul Mihai Vraciu, sună astfel:
Către Prefectura judeţului
Stimabilului şi onorabilului şef al Judeţului
Sînt un bărbat liber, patron de firmă cu profit, posesor al unui automobil de lux şi al unui cont în bancă. Deţin, de asemenea, mai multe titluri de campion naţional şi continental la Scandenberg, Braţul Stîng (Dreptul mi-a fost retezat de o batoză în copilăria grea şi nefericită sub regimul comunist criminal).
Avînd în vedere catastrofa care s-a abătut asupra judeţului, solicit din partea dumneavoastră un ajutor de urgenţă în următoarea chestiune:
Doresc să-mi faceţi cunoştinţă cu o femeie (doamnă sau domnişoară, n-are importanţă), pentru a-mi fi soţie.
Respectiva trebuie să îndeplinească însă următoarele condiţii:
* Vîrsta maximă: 40 de ani (cu derogare, în funcţie şi de cum arată)
* Credincioasă bărbatului, sinceră, harnică
* Fără copii ori amant. Exclus paraşute (aşa ceva găsesc şi fără ajutorul dumneavoastră, sînt o grămadă)
* Dornică să fie fericită în viaţă alături de soţul dat de Dumnezeu
* Ofer statut de Regină sub semnătură
Doritoarele să scrie pe adresa mea, ori să mă sune la telefon (non stop).
Vă rog, stimate domnule prefect să răspîndiţi această ofertă prin toate mijloacele (inclusiv ziare, radiouri, televiziune) în zonele sinistrate
Poate o să ne fiţi naş (dacă persoana găsită e fertilă, potrivit certificatului).
*
Anunţ la bloc
„Nu mai băgaţi scobitori în cutiile de scrisori!“
*
Şosea naţională
Şoseaua trece prin orăşelul înviat ca de obicei de dimineaţa zilei de duminică. Pentru a ajunge la chioşcul de peste drum, amenajat într-o staţie de autobuz desfiinţată, cetăţenii sar, agili, digul de cauciuc dintre cele două sensuri de mers ale şoselei. Efortul cerut de aventură îl depăşeşte pe cel al unei plantări de trotil în teritoriul inamic. Îmbrăcat într-un trening de fîş chinezesc, luat de la unul dintre multele buticuri reduse la o simplă tarabă, cetăţeanul se opreşte la marginea benzii de mers spre Munţi. Vîjjj! Vîjjj! fac limuzinele, trecînd în viteză pe două rînduri, depăşindu-se reciproc fără a fi nevoie. Aventurierul se uită în dreapta şi în stînga. Îşi face o cruce pe ascuns. Fuga maşinilor s-a întrerupt într-un gol. Undeva, departe, stopul a sărit pe roşu. Cetăţeanul o rupe la fugă pînă la gărduleţul de cauciuc. Dinspre Munţi gonesc spre București maşini după maşini. Cîte un şofer şi-a scos afară, pe geamul lăsat, mîna sa goală, tatuată artistic. Dintr-un jeep, o cucoană prevăzută cu o pălărie viu colorată aruncă pe carosabil un cotor de măr fără sîmburi.
Curajosul a trecut un picior peste digul de cauciuc. Stă aşa, răscrăcănat peste ridicătură, de parcă s-ar pregăti să încalece un cal. Văzîndu-l, maşinile prind să claxoneze isteric. Insul nu se sinchiseşte. Aşteaptă un răgaz în traficul intens. Şi acesta se iveşte. Cu o iuţeală de iepure, face un salt pe carosabil. Se dezechilibrează niţel. Îşi revine însă rapid şi o rupe la fugă. A ajuns în fine, pe celălalt trotuar.
Îmbătat de victorie, se opreşte şi scoate limba la maşinile care trec fără să-l ia în seamă.
*
Maşină de vînzare
Cu două roţi pe trotuar şi celelalte două pe carosabil (fără a perturba circulaţia!) zace de mai mult timp în această parte a oraşului o Dacia niţel trecută. Pe geamul din spate, proprietarul a lipit un afiş:
„M-am săturat să fiu şofer.
M-am săturat să stau ore-n şir în ambuteiaje.
M-am săturat să fiu oprit de toţi agenţii tîmpiţi.
M-am săturat ă mă urc la volan făcîndu-mi cruce neliniştit că ar putea intra vreun dement în mine.
Vînd această Dacie cu 3.000 de euro.
Drept bonus, o dau şi pe soacră-mea“.
*
Vile printre bordeie
Casele de chirpici, plantate după garduri din scîndură putrezită de vreme, uliţele noroioase, bîntuite de cîrduri de gîşte tacticoase, au dus Călăminului de Jos faima de cel mai rămas în urmă sat al ţării. Prezent în toate statisticile, invocat de politicieni în campaniile electorale, folosit din plin de televiziuni ca material ilustrativ la talk-show-urile despre înapoierea din România, Călăminul a devenit una dintre vedetele vieţii noastre publice.
Nu altfel se explică seducţia exercitată asupra miliardarilor de peste noapte.
Mulţi s-au grăbit să-şi trîntească aici vile magnifice, ale căror imagini sînt folosite de ziarele Occidentale în reportajele sarcastice dedicate noilor îmbogățiți din Est. Înotând prin noroaie (se presupune că n-ai jeep, ca locatarii vilelor), întrebîndu-te dacă în dosul ferestrelor cît palma stă cineva, dai de un gard de beton armat, prevăzut cu bare de oţel şi o poartă monumentală, imitînd un Arc de Triumf. Printre gratiile gardurilor dulăi grozavi se uită urît la tine, întrebîndu-se, revoltaţi, ce caută pe aici un ins rupt în fund, care nu şi-ar permite să aibă un asemenea palat nici măcar în vis.
Pentru sat, aceste vile s-au dovedit o adevărată mană cerească. Aproape toţi locuitorii şi-au găsit de lucru după ivirea miliardarilor. Unii se ocupă de paza palatelor sau de îngrijirea grădinilor în aşa fel încît să pară cu adevărat sălbatice. Alţii sînt angajaţi ca oameni de serviciu, grăjdari sau vizitii la trăsurile cu care ies la plimbare nevestele şi fiicele bogătaşilor. Nu puţini trăiesc (şi nu rău) din preocupările umanitariste ale unora dintre fetele miliardarilor. E de bon ton la Bucureşti să zici aşa, ca o paranteză, duminică sînt ocupată, merg la sărmanii mei. Și te duci ca să le dai ceva de mîncare, descinzînd dintr-o mașină de lux, cu șofer.
*
La nuntă
La nuntă au petrecut pe rupte. Dar s-au şi amuzat. Viorel, prietenul celor doi miri i-a înmînat miresei, după ce a citit-o asistenţei, o Diplomă de soţie ca venind din partea lui.
Suna cam aşa:
„Diplomă de Soţie
Draga mea, cînd timpul îmi dă răgaz, te privesc şi mă întreb cu ce am greşit. Nu faţă de tine, ci faţă de maică-mea. De multe ori, cînd sînt singur, o mulţime de amintiri plăcute îmi trec prin cap. Cînd sînt cu tine mai trece şi cîte o farfurie. Îţi aminteşti, demult, cînd mă întrebai dimineaţa ce să pregăteşti de mîncare la prînz? Acum, nu mă mai întrebi şi meniul e acelaşi:
Ciorbă de limbă cu spume.
Noroc că-mi eşti dragă. Vreau să spun, norocul tău. Şi cînd mai vine şi mă-ta, pardon, draga ta mămicuță, pe la noi, de parcă ar fi Hitler în vizită la Auschwitz, mă cuprinde un sentiment patriotic de kamikaze, dar îmi trece repede, de teamă că dau greş.
Dar oricum ar fi, de tine nu mai scap, aşa că te recunosc în mod oficial de soţie.
Poate-ţi trece supărarea şi laşi farfuria jos din mînă.
Semnat:
Ursuleţul tău!“
S-a rîs mult pe la mese. La sfîrşit toţi au aplaudat, mai ales că erau în acel stadiu de beţie cînd faci haz din orice.
Bunicul miresei era să se înece cu o bucată de friptură.
L-au salvat administrîndu-i cîţiva pumni zdraveni după ceafă.
*
Pe şosea
La un moment, pe dreapta, înainte ca asfaltului să-i ia locul pietrişul de balastieră, un semn de circulaţie te face să încetineşti puţin, pentru a putea gîndi în voie. Într-un triunghi, pe un fond alb, se vede o gîscă urmată de doi pui.
Nici Einstein dacă ar fi, tot n-ai putea dezlega această taină a Universului rutier.
Ce zice semnul?
Trec gîşte în general sau trec gîşte cu pui?