– LXXXIII –
În tren
Culoarul stîng e de netrecut din cauza celor care stau trîntit lîngă sacii cu pufuleți,, cinstindu-se din sticle scurte, îndesate, de bere Ciucaș.
Pe bancheta din fața mea stă o pereche pătrățoasă, care merge la Rădăuți, parte dintr-un grup risipit prin întreg vagonul.
Din cînd în cînd, ușa se dă la o parte pentru a lăsa înăuntru o jumătate din personalitatea unui tip prea confuz pentru a călători cu trenul.
După o scurtă inspecție a compartimentului, tipul zice, Scuzați! trage ușa la loc, și dispare.
Peste cîteva minute apare din nou.
Și din nou zice Scuzați!
Pe banchetă, lîngă mine, zace ostenită o femeie de peste 50 de ani, cu sînii veștejiți, ițindu-se de prisos prin decolteul adîncit, la modă.
La fiecare frînare a trenului, ușa se desprinde din buzele de cauciuc și o ia încet în sens invers mersului.
Cel de lîngă ușă se ridică și o trage la loc.
Fără să zică nimic.
Lîngă fereastră, un tînăr cu aspect de lucrător doarme cu capul vîrît în perdea.
Din cînd în cînd, se trezește, scoate o sticlă de plastic din geantă, o deșurubează și-i arde o dușcă de tărie.
Un bătrînel într-un flanel lucrat în casă se uită stăruitor la mine, prin geamlîcul ușii, întrebîndu-se în gînd de unde mă știe.
Domnește în compartiment o tăcere poruncitoare, care-i face pe cei doi din fața mea – evident amorezați – să vorbească în șoaptă.
Cîrîind năprasnic, difuzorul din perete dă să spună ceva, dar renunță pînă la urmă, de parcă și-ar fi dat seama că n-are ce să spună.
*
Secvență de dimineață
E luni dimineața, timpul cînd în toate ființele supuse Calendarului Gregorian bate cu putere inima muncii cu orice preț.
Cei doi cîini pripășiți în părculeț, încă nedescoperiți de hingheri, dorm pe rupte, lungiți în mijlocul aleii principale, într-o sfidare fățișă a dimineții de luni.
Cîteva studente în blugi, cu trupurile încă neîmplinite muierește, merg la cursuri nespus de vesele, deși, între noi fie vorba, n-ar fi nici un motiv.
Un tip îmbrăcat office și-a pus diplomatul pe bordură și mușcă dintr-un sandvici ținut cu dreapta, în timp ce în stînga ține mobilul, la care răcnește ceva aspru.
Pe banca nou-nouță, pusă de Primăria de sector în chip experimental (să vadă în cît timp va fi făcută praf), o cucoană în scurtă de blană, roasă la poale, lăsînd să se ghicească pe sub fusta midi, o pereche de picioare trăsnet, citește cu creionul în mînă volumul:
Drumul spre tine însuți.
*
În Gara de Nord
Gara de Nord, pe la 8 seara.
Un tren abia tras la peron se deșartă de ultimii călători, de regulă, cei pe care nu-i așteaptă nimeni sau cei împovărați de bagaje.
Domnișoare subțiri, în mantouri de la Milano, se iluzionează c-au coborît la Paris Est.
În realitate, au coborît la București Nord.
Roțile bagajelor de mînă se poticnesc în gropile de pe peron.
Pantofii cu toc cui răzbat cu dificultate prin pojghița de noroi de pe peron.
În Gară, stăpînește un întuneric gălbejit, ca un ins abia ridicat de pe patul de suferință.
Prin gaura meșterită în placajul unui ghișeu o mînă păroasă întinde clientului un pahar de plastic cu cafea.
Lichidul fierbinte dă peste margini la clătinarea paharului. Picături ascuțite ating mîna clientului, un bărbat vîrît într-un suman din piele de oaie.
Clientul e cît p-aci să înjure.
Doamne indiscutabil delicate caută să se cațăre în vagonul a cărui scară reclamă virtuți de alpinist.
*
Butic de cartier
Ca să poți fi admis în Minimarket – i se spune așa peste tot – pentru a-l deosebi de Market, care e cam același lucru, și de Supermarket, care e altceva – trebuie să cobori cele două trepte de lemn ale scării care ducea, pe vremuri, în -vorba aia – Casa omului.
Încăperea e strîmtă, sufocată de rafturi cu de toate.
Un întreg perete dă seamă de mai multe rînduri de Moși Crăciun de Ciocolată pe cale de a se topi, dat fiind că în curînd intrăm în vară.
În spatele vînzătoarei slăbuțe, pierdute într-un halat albastru, cusut pe la subsuori cu ață albă, televizorul oglindește o dezbatere controversată cu tema:
Soția violatorului:
Prietenă cu victima lui?
Pe toți cei care intră, vînzătoarea îi întreabă ce părere au.
*
Fapt
În preajma Marelui Post al Paștelui Parohia Ortodoxă Română din Miloștivești a publicat volumul Bucate de post.
Scris de preotul paroh Viorel Bulimache, volumul are copertă policromă, înfățișînd o sarma de post, o Anexă dedicată celor spuse de Sfînta Scriptură despre Contribuția Postului la curățirea sufletului și a stomacului și 25 de planșe cu mîncăruri viu colorate.
Fiecare casă din sat a primit un exemplar gratuit.
Mulți preacuvincioși l-au pus pe oala cu jumări în untură de porc, din care mănîncă pe rupte în Marele Post al Paștelui.
Pentru cei din restul țării volumul se vinde pe Internet, prin E-bay.
*
Secvență
O tipă cu căciulă de iepure și ciorapi groși, lăsînd impresia că sînt făcuți în casă, deși nu sînt, a deschis vitejește poarta instituției și a luat-o pe aleea străjuită de brazi ornamentali, plantați pe vremea lui Ceaușescu, pentru ca Iubitul Conducător, venit aici în vizită, să simtă că-n jur se ia poziție de drepți.
De cum a făcut cîțiva pași, cei doi cîini ai Instituției, amîndoi negri și amîndoi mînjiți de var pe șira spinării, au sărit din tufișuri și s-au repezit la ea, înconjurînd-o, ca și cum ar fi vrut s-o ia ostatecă!
Nu sînt agresivi.
N-o mușcă, nici măcar n-o latră.
O împung doar, cu boturile, semn că vor să obțină ceva și, pentru a nu fi discuții, dau pașnic din coadă.
Ea însă a înlemnit de spaimă, cu sticla de pepsi în mînă, desfăcută și curgînd nițel.
Ar da să țipe, dar nu poate.
Noroc că între timp portița clămpăne sec din nou.
Cei doi dulăi o lasă pe tipă, convinși deja că nu-i nimic de ciordit de la ea și se reped la nou venitul, un bărbat cu o pungă de plastic în mînă.
*
Concursul
La Azuga se desfășoară Campionatul Internațional de gătit la marginea pădurii.
E prezentă și televiziunea, sub înfățișarea unei perechi clasice în acest domeniu – el, operator, cu o cameră video pe umăr, și ea, reporter, cu un microfon în mînă. Cei doi filmează întruna, fără a fi convinși că asta le-ar fi de folos la ceva.
Programul Campionatului sună astfel:
Prima zi: Proba Apertive.
A doua zi: Proba Friptură sau Sarmale.
A trei zi: Desert.
I se spune internațional printr-o decizie de ultim moment a organizatorilor, mai precis după înscrierea în competiție a unui polonez, fost bucătar la un fast food, oprit în Azuga întîmplător, după ce i se stricase mașina și nu găsise nici un service deschis.
Deși polonezul n-a reușit altceva decît să afume oala de sarmale, scoasă rapid din circuitul alimentar, s-a pricopsit cu Premiul Concurentul venit de la cea mai mare depărtare, constînd într-o friptură la grătar, o diplomă frumos tipărită și o păpușică îmbrăcată în costum popular din Tirol, deși pe pieptul ei generos scrie România.
Produsele scoase la concurs sînt date pe gratis marelui public, pentru a fi mîncate.
Ca să se evite ghiftuirea unora în detrimentul celorlalți doritori, s-a decis ca fiecare să aibă dreptul să guste doar o singură dată.
Mulți au găsit însă mijlocul de a contracara această decizie:
Iau sarmalele cu palma transformată în polonic.
Cum printre cei așezați la coada de un kilometru suferă de ulcer, un echipaj Smurd, în combinezoanele fără moarte, stă dincolo de primul de la coadă. Nimeni nu mai așteaptă să ajungă cu farfuria de plastic la mesele special amenajate nițel mai încolo. Toți se apucă să înfulece sarmalele pe loc. Echipajul Smurd stă la pîndă într-o depărtare de cîțiva pași. Cînd vizitatorul dă semne c-a fost lovit de o criză de ulcer, echipajul se grăbește să-l pună pe targă și să-l vîre rapid în Salvare, unde i se acordă primul ajutor, constînd într-o stranșnică spălătură stomacală.
*
Import
Fundația Pisicile disperate, care-și propune să apere pisicile tot mai oropsite în ultimul timp, accesînd pentru asta un milion de euro, Fonduri europene, a importat 5000 de șoricei din Chile pentru a fi dați pe gratis pisicilor din România.
Proiectul, furibund mediatizat, s-a ivit și crescut din concluziile unui studiu științific întocmit de cercetătorii din Noua Zeelandă, despre care tabloidele de la noi au publicat doar știrea de senzație:
Prin hrănirea de către stăpîni și prin absența șoriceilor, pisicile riscă să-și piardă esența, instinctul de vînătoare și, prin asta, să dispară ca specie.
Soluția de înlocuire a șoriceilor vii cu șoricei jucărioare n-a dat rezultat. Potrivit studiului, pisicile lăsau deoparte, împingîndu-le disprețuitor cu laba, jucăriile imitatoare și se uitau zile-n șir, mișcînd din mustăți a interes deosebit, la filmele cu Mickey Mouse.
În realitate, Grupul de cercetători nu exista. El era invocat ori de cîte ori redactorii tabloidelor simțeau nevoia să dea autoritate științifică fonfleurilor pe care le născoceau ca să mărească sau măcar să mențină tirajul ziarelor.
Importul din Chile era mai mult decît rentabil. Nu de mult, aici avusese loc o mutație genetică, în urma căreia șoarecii se înmulțiseră în chip monstruos. Mutația consta în asimilarea otrăvurilor de către organismul modificat drept un element energizant.
O dată aduși în țară, șoriceii fură repartizați pisicilor sau la întîmplare, după cum se nimerea.
*
Ghioceiștii
Dă să mijească primăvara.
Mai precis, din cînd în cînd, soarele, aerul, cerul fără nori, anunță că, gata, noul regim s-a instalat deja. Peste noapte revin burnița, frigul care strînge bălțile cu ușa, ceața și norii, pe cît de pufoși, pe atît de plicticoși.
O dată cu asta, s-au înmulțit escapadele adulterine ale bărbaților însurați de mult, de mult de tot, cu femeia pe cale să se balcîzească.
Sub pretextul că are o întîlnire de afaceri, bărbatul o șterge, la Munte cu amanta, o jună proaspătă, pe cît de țeapănă, pe atît de proastă.
După cum era de așteptat, noua situație a dat naștere, de îndată, unei industrii în avînt:
A Ghioceiștilor.
Pe la jumătatea distanței spre Munte, pe Șoseaua care tot vrea să devină autostradă, începe și se termină după un timp o pădurice.
De cum se ivește la orizont schița unei mașini de lux, de regulă SUV, din păduricea încă uscată țîșnește o liotă de puradei zdrențăroși, înzestrați cu privi neliniștitoare, de hoți de portofele, ținînd în mînă buchete de ghiocei.
Pentru proprietarii SUV-urilor momentul e unul de examen al vieții. Chiar dacă junele de pe scaunul de alături n-o zic, ei simt nevoia irepresibilă a unui exercițiu de romantism.
Trag mașina la marginea șoselei și coboară geamul. Prin spărtură se văd capetele nețesălate ale puradeilor. Cel de la volan scoate din portofel cît cer Ghioceiștii și, înainte de a ridica geamul, îi dă buchetul partenerei de aventură.
– Mersi! zice ea, din vîrful buzelor însîngerate de ruj și umflate artificial.
Sărind într-un picior de bucuria cîștigului, puradeii o rup la fugă în pădurice.