– LXXVI –
Peisaj
Noapte cu lună plină la Sinaia.
Pe cer, astrul cîntat de poeți și descris obiectiv de prozatori, pare că face ochii mari la ceea ce vede pe Pămînt.
În Oraș e 11 noaptea. E 11 noaptea și-n restul țării și, în ansamblu, peste tot unde Pămîntul e tăiat de sus pînă jos, ca un pepene, de Meridianul care trece și pe la noi.
Din restaurantele luminate a giorno, deși pustii, explodează în tăcerea nopții salve de cîntece lăutărești.
Dacă ești treaz, te scot din sărite.
Dacă ești beat, te fac să izbucnești în plîns.
Trotuarul de pe Stînga, cum mergi spre Brașov, e o lungă fîșie de noroi rar întreruptă de oaze de nisip.
Tinere venite de la discotecă în ținută de invitate la nuntă calcă pe tocurile cui ca pe niște picioroange. Familii burgheze, încotoșmănate în așteptarea răcoarei, pășesc greoi și de-a dreptul prin noroiul de pe trotuar.
Cazinourile sînt luminate ca un vas de croazieră în noaptea de Revelion.
Prin sticla ușii unuia dintre ele se văd înăuntru două tinere cu umerii goi, jucînd la Bacara.
La intrarea unuia dintre hoteluri, un panou de scînduri anunță că mîine dimineață aici va începe nu știu ce simpozion.
*
Fundația
Cu fondurile însemnate, accesate de la Uniunea Europeană, pentru Fundația sa, intitulată duios, Să-i ajutăm pe cei ca noi, dar fără glas, își ridicase un sediu care era, de fapt, ditamai vila de vacanță, își asigură un Mercedes de ultima oră și un salariu strașnic pentru el, președintele Fundației.
Timp de trei ani, cît reuși Fundația să reziste controalelor inopinate de la Bruxelles, singura sa realizare, trecută în toate bilanțurile, era ajutorul dat unui grup organizat de broaște rîioase să treacă șoseaua printr-un loc intens circulat, fără a fi înjurate de șoferii furioși că se blocase traficul.
*
În Parcul Herăstrău
Pe locul barăcii, în geamul căruia cîndva îmbătrîneau şi se prăfuiau în anonimat cărţi poştale cu Plutaşii de pe Bistriţa, s-a amenajat un bufet.
Bufetul Garofiţa, şopteşte sfios firma din placaj, după numele mic al nevestei proprietarului, fostul administrator al Parcului pe vremea comunismului.
Localul e o alcătuire din placaj în care s-a decupat, pe post de fereastră de ghişeu, un dreptunghi, rezultat al unei operaţiuni cu bomfaierul.
În jurul şandramalei, risipite, dar nu prea depărtate, cîteva scaune din plastic, gen scaune de plajă, legate de asfalt cu lanţuri, ca să nu plece clienţii cu ele.
La tejghea nu e nimeni.
De pe un cub cu pretenţii de difuzor, se scurg spre Lac, fără a reuşi să răzbească pînă acolo, manelele lălăite de un glas de castrat.
Vînzătorul de la ghişeu, care e în acelaşi timp şi ospătar, şi paznic, şi om de serviciu şi poliţist, bea o bere de unul singur la o masă cu a cărei hîrtie se joacă vîntul, ştrengăreşte.
*
Din tren
Accelerat Buzău-București. Locomotiva trage după ea, fără vreun efort vizibil, ca și cum s-ar juca, trei vagoane moderne, cu etaj, la care se ajunge urcînd o scăriță metalică.
Partea de sus e pustie.
N-are curaj nimeni să stea acolo.
Riscă să fie jefuit sau violată. Femeile în fustă au un motiv în plus să nu urce scărița metalică. E astfel rostuită încît călătorii de jos, de pe băncuțele elegante, văd fără să vrea chiloții călătoarei.
Deasupra ușii care dă în celălalt vagon aleargă literele luminoase, violent roșii, ale anunțului privind ruta. Deși trenul mai are un pic și ajunge la Chitila, tabloul electronic anunță ca iminentă Stația Brașov.
Pătrunde în vagon, cu impactul de rigoare, o echipă de control și supracontrol: un bărbat și două femei. Bărbatul trece în vagonul alăturat, fără să se oprească și chiar fără să privească măcar la călătorii printre care s-ar putea număra și unul fraudulos. Femeile rămîn în vagonul ăsta pînă la Ploiești. Cum stau în picioare, cei din partea opusă au impresia că șepcile lor roșii anunță apariția unor milițieni.
Trenul a oprit la Ploiești.
Ploiești Sud, cum ar preciza Mersul Trenurilor.
În vagon dau buzna noi călători.
Vioi, energici, gălăgioși, încărcați de mișcări, asemenea tuturor călătorilor abia urcați, aducînd cu ei, în plicticoșenia din vagon, neastîmpărul și interesantul de pe peron.
Ultimul intră un bărbat scund, îndesat, cu maxilare de boxeur, într-un flanel tras peste blugi.
În picioare poartă pantofi scumpi, dintre aceia pe care ți-i imaginezi pășind doar pe covoare de vile.
Se așează răsuflînd greoi pe locul de lîngă geam.
Trenul se pune în mișcare încet, ezitant, ca și cum s-ar întreba dacă e bine ce face.
Tipul sare în sus și se duce glonț la cele două controloare:
Trenul ăsta merge la București? se interesează el, speriat.
– La București! îl liniștesc controloarele, întrerupte dintr-o discuție despre o nepoată care nu-și găsește serviciu.
Tipul se întoarce la loc.
Peste cîteva minute, începe să sforăie
*
Plîngere
Oficiul de Protecţie a Consumatorului a primit Plîngerea lui Norocel Norocea împotriva unei Case de amanet.
Potrivit Plîngerii, respectivul dusese la Casa de Amanet o găină, singurul său bun. Găina a stat acolo o săptămînă, între o casetă goală pentru bijuterii şi un motor de tractor sovietic de pe vremuri.
Norocel Norocea pretinde că nu i s-a dat, o dată cu găina, şi oul făcut de aceasta pe perioada amanetării.
Inspectorii Oficiului, plecaţi să rezolve plîngerea, s-au întors niţel descumpăniţi:
Proprietarul Casei de Amanet susţine că găina n-a făcut nici un ou.
Dacă petiţionarul ţine neapărat, pentru a curma scandalul, el, Proprietarul, e gata să-i dea un ou cumpărat de la Piaţă.
Norocel Norocea vrea însă oul făcut de găina sa.
*
Control
În sat se afla de vreo cîteva zile, făcînd naveta la Vaslui, cu un microbuz pus la dispoziţie de Guvernul României, o Comisie de la Uniunea Europeană, venită pentru a controla dacă parcelele solicitate spre subvenţionare au suferit modificări faţă de fotografiile trimise anul trecut.
Anul trecut, cînd cei din sat solicitaseră subvenţii de la Comisia Europeană, parcelele fuseseră fotografiate dintr-un avion sanitar închiriat de primărie.
În schimbul subvenţiei fermierul trebuie să păstreze terenul exact ca-n fotografia de la dosar.
Toate parcelele corespundeau imaginilor aflate în dosarele de la Bruxelles.
Singura care făcea excepţie era a lui Costache Bărbălău.
De pe parcelă lipsea un copac.
Era interzis să tai un copac de pe o parcelă subvenţionată fără un motiv temeinic.
Costache Bărbălău susţinea că copacul arsese pînă la rădăcină după ce fusese trăsnit.
Cei din sat ştiau însă că-l tăiase el pe ascuns.
Comisia se chinuia să stabilească adevărul, după ce, în prealabil, ceruse Institutului Meteorologic o adresă despre timpul probabil din ziua dată ca fiind a trăsnirii.
*
Ambuteiaj
Ambuteiaj pe Marele Bulevard. Printr-o iniţiativă greu de explicat a Primarului General, spaţiul rezervat circulaţiei s-a redus la jumătate. Jumătatea cealaltă a fost sacrificată pentru un trotuar de o lăţime uriaşă şi o bandă de biciclete zilnic pustie.
Arar trece în sus şi-n jos un tip cu un rucsac în spate, cu urechile astupate de bumbii unui Ipod, şi un fes de schior care abia acum învață să coboare o pîrtie abruptă.
De pe la 2 după-amiaza şirul de maşini se întinde fatal pe cîţiva kilometri.
În mijlocul cîrnatului metalic, stă fixat, ca un bărzăune într-un insectar de furnici, un autobuz RATB.
Şoferul şi-a găsit timp să coboare ca să cumpere un bilet la Loteria de duminică, şi, întors la volan, să completeze biletul, pentru a coborî ca să-l depună.
Alţi călători au coborît şi ei pentru a cumpăra de-ale gurii:
Covrigi uriaşi, cu mac, de la prăvălia a cărei vînzătoare – o jună insipidă – dă marfa cu mîini nespălate.
*
Cu Dracula
Virgil Crăiuțu eşuase lamentabil într-o afacere cu Dracula pentru străinii care urcau în munţi cu autocarele.
Într-un spaţiu pe care nimeni nu-l revendica, înainte podului de peste Rîu, Virgil desfăcea dimineaţa, cînd ajungeau autocarele plecate de la Oraș, fleacuri cu Dracula: tricouri avînd pe piept un chip care rînjea, scoţînd afară doi colţi monstruoşi, măşti hidoase, cuţite, vopsite cu vopsea roşie, groasă, ca să pară mînjite cu sînge.
Fleacurile le ţinea într-o dubiţă hodorogită, cu care venea din sat. Trăgea uşa laterală, cu greutate, deoarece şinele pe care luneca într-o parte şi-n alta ruginiseră, scotea afară mesele lungi, din placaj, şi cutiile cu fleacuri şi amenaja taraba.
Preţurile erau în dolari şi în euro.
La intrarea în Parcare, un panou atît de urît că speria caii, mai că nu făcea semne turiştilor să oprească şi să cumpere un cuţit mînjit de sînge.
Eşecul afacerii îşi avea cauza într-o greşeală de estimare.
Socotise că turiştii străini vor fi cu precădere occidentali, dintre cei crescuţi în puf şi formaţi în credinţa că lumea e guvernantă de Forţe nevăzute.
În realitate, spre Munţi, unde se spunea că izvorăşte o apă binecuvîntată, mergeau cu precădere ruşi.
Aceştia nu credeau în Dracula şi, în plus, îi lăsau reci Forţele nevăzute.
Ei se dădeau în vînt după şipuri cu apă din Iordan, și cutiuţe cu ţărînă de pe Golgota.